Friday, April 10, 2026
6.5 C
Bucharest

E oficial : vapingul poate aduce moartea

Un tânăr în vârstă de 18 ani a decedat în Belgia în urma unei insuficienţe respiratorii atribuite de autorităţi utilizării ţigaretelor electronice (practică denumită ‘vaping’) şi unui amestec de ingrediente nocive dintr-o astfel de ţigaretă electronică – primul caz de acest fel înregistrat în această ţară, potrivit AFP.

‘Legătura cu ţigareta electronică este stabilită. În cazul acestui pacient, nu există o altă explicaţie pentru o pneumonie atât de gravă’, a declarat joi ministrul Sănătăţii, Maggie De Block, interpelată de deputaţi.

Ministrul a fost interpelat în sesiune plenară în Camera Deputaţilor după ce mai multe publicaţii au relatat despre decesul recent al lui Raphael, un tânăr de 18 ani din Bruxelles, care a folosit o ţigaretă electronică conţinând un derivat al canabisului.

Din primele date, ar fi vorba de canabidiol (CBD), o substanţă cu proprietăţi liniştitoare, nu stupefiante, şi care este legală, dar care poate fi vândută pe piaţa neagră în amestec cu alte produse nocive.

Experţii suspectează că de vină ar fi combinaţia cu acetatul de vitamina E (ulei), care a provocat deja decese în Statele Unite.

‘Este nevoie ca ancheta să continue pentru a stabili circumstanţele precise’ ale decesului lui Raphael, a subliniat De Block.

Într-un raport publicat în iulie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a precizat că ţigaretele electronice sunt ‘incontestabil nocive’ şi că nu pot fi recomandate ca instrumente utile în procesul de renunţare la tutun.

Autorităţile medicale americane au clasificat ţigaretele electronice ca ‘periculoase’ pentru tineri, după ce numărul liceenilor care utilizează aceste dispozitive a crescut de aproape două ori în această ţară în perioada 2017-2018.

Autorităţile din Statele Unite au devenit mai prudente după ce o epidemie misterioasă de maladii pulmonare asociate cu utilizarea ţigaretelor electronice a afectat deja 2.000 de americani provocând decesul a 39 de persoane în această ţară.

Cauza acestor afecţiuni este considerată de autorităţi unul dintre ingredientele prezente în rezervele lichide cu THC (substanţa psihoactivă din canabis), vândute în cea mai mare parte pe piaţa neagră, şi anume uleiul de vitamina E, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img