Elegie pentru Ciuma Roșie

Comentariu de Doru Buscu – www.catavencii.ro

Elegie pentru Ciuma Roșie

Guvernarea PSD zace azi în colbul istoriei minore, doborîtă de propria fudulie, otrăvită cu propria prostie și sfîrtecată de propria trădare. PNL și Klaus Iohannis se împăunează cu uciderea ei, dar nu se mulțumesc cu asta, ci fac poze cu cadavrul, îl dau de-a dura și îl zgîlțîie, ca și cum ar vrea să-i recupereze sufletul nemuritor.

În loc să se ocupe de noul guvern și de viitorul luminos al țării, Opoziția își face de lucru la parastasul PSD. Și e de înțeles, fiindcă, de aproape trei ani, PNL, USR, Victor Ponta și mai ales Iohannis au existat DOAR prin opoziție la PSD. Toate aceste forțe și persoane politice n-au produs nimic pe cont propriu, n-au avut nimic independent de spus, n-au scos la iveală nici o idee originală. Întreaga lor existență politică a fost clădită pe demolarea unui partid.

PSD i-a bîntuit în asemenea hal, încît acum, după ce l-au dat jos de la guvernare pentru că face rău, Ludovic Orban și Iohannis recită cu însuflețire din programul de guvernare al condamnatului Liviu Dragnea. “Nu vor exista tăieri de salarii și de pensii”, a tot zis președintele țării, asigurînd, astfel, populația că măsurile luate de PSD-ul cel ticălos sînt bune, de vreme ce sînt menținute. “Dreapta” patronată de Iohannis a ajuns să-și nege negația, să-și ia înapoi critica turbată și să constate că, din rechizitoriul făcut dușmanului, singurul lucru consistent, care definește cu adevărat această victorie, e înjurătura. PNL urmează să-și lase la garderoba Palatului Victoria cravata pașoptistă și, înainte să calce pe cărbunii încinși ai răspunderii politice, să se încalțe cu șosetele populiste ale Ciumei Roșii.

Înainte să ajungă Ciuma Roșie, partidul lui Ion Iliescu a avut cadre de nădejde. Aparatul de partid, ascultător și capabil, a păstrat cu sfințenie, pînă pe la sfîrșitul regimului Năstase, un procent de oameni cu școală, chiar dacă aliniați la ticăloșia acelor ani. Rezerva de personal era, pe atunci, o preocupare permanentă a conducerii, iar experiența în “munca de răspundere” a rămas un criteriu obligatoriu la recrutare. PSD n-a strălucit niciodată prin inteligență, dar la capitolul seriozitate i-a bătut pe toți. Azi, baza acelei seriozități care a ținut partidul departe de ură și de catastrofă a dispărut. PSD culege roadele celui mai radical proces de contraselecție înregistrat în ultimii 30 de ani. De la preluarea puterii în decembrie 2016 și pînă la pierderea ei, partidul a ales să guverneze cu oameni care, pe vremea bolșevicului Iliescu și a tiranicului Năstase, n-ar fi fost acceptați nici ca ușieri. În ultimii aproape trei ani, în paralel cu guvernarea, PSD, în aplauzele conducerii colective, a executat un meticulos ritual de sinucidere politică.

Pentru adversarii politici de la lumina zilei și din umbră a fost floare la ureche să demonizeze un grup de ignoranți lovit de damblaua autodistrugerii. Colac peste pupăză, PSD a zgîndărit un război contra generalilor, care nu era al lui și pe care nu l-a înțeles niciodată, așa că noua Securitate, care își făcuse de mult culcuș în structurile partidului, i-a dat cu pușcăria peste bot.

Ca urmare a acestei campanii de autoanihilare pesedistă, stînga politică se divide azi cum nu se poate mai nefericit. Există stînga proștilor, stînga trădătorilor și stînga securiștilor, fără a exista posibilitatea de a distinge precis între ele. Lipsește stînga decentă, cea din care ar fi trebuit să-și facă PSD drapel. Cît despre stînga intelectuală, ea își trăiește viața departe de sediul din Kiseleff, exilată, undeva în brațele dreptei.

Dacă după alegerile prezidențiale nu se lasă de fumat halucinogene, PSD se duce pe copcă. Pe termen scurt e pîndit de trădare, de lupte interne și de infecția cu securism. Ponta, pe de o parte, tranzacționismul și lăcomia pe de alta, pot să ducă PSD la un procent de la care nu se mai poate ridica. Însă, pe termen mediu, PSD e amenințat dintr-o direcție neașteptată, fiindcă criza stîngii e, de fapt, o problemă nerezolvată de marketing.

PSD n-a formulat marile teme ale stîngii. N-a știut să exprime progresul, inovația, dezvoltarea, fiindcă i-au lipsit înțelegerea, vocea și vocabularul. N-a înțeles redistribuirea decît ca pomană electorală, fără să bage de seamă ce forță se irosește la periferia societății. PSD a făcut în ultima vreme tot posibilul să se descotorosească de bruma de inteligență moștenită, odată cu electoratul, de la bătrînul bolșevic întemeietor.

Dacă în supa confuză a stîngii se va naște – spontan sau prin concepție de intelligence – un partid de stînga tineresc, injectat cu energie universitară și ideologie limpede, un fel de USR cu bască roșie, competent și un pic guevarist, desenat pe urgențele sociale și pe progresul logic al societății, motorizat cu resurse semnificative, piața va reacționa. Atunci, PSD va expira una-două, își va pierde subiectele și predicatele, iar noua generație de asistați tineri va înlocui vechea generație de asistați bătrîni. E o problemă de piață, e un produs așteptat de cumpărători, pe care, în buna tradiție a vicleniei politice, chiar PSD îl poate pune pe tarabă.

Poate că, înainte să-și ducă sinuciderea la capăt, PSD are luciditatea să-și ia în calcul salvarea. Istoria are obiceiul de a da asemenea sfaturi oamenilor urmăriți de nebunie.