Wednesday, November 11, 2026
12.3 C
Bucharest

Erdogan devine Pașă pe viață?

Erdogan devine Pașă pe viață?

Principalul aliat politic de cursă lungă al președintelui turc Recep Tayyp Erdogan a declarat marți că ar trebui analizat un amendament constituțional care să îi permită actualului președinte să candideze din nou la alegeri în 2028, relatează Reuters.

După ce a fost reales în funcție anul trecut, Erdogan servește acum ultimul său mandat de președinte al Turciei. El a condus Turcia timp de peste 21 de ani, întâi ca prim-ministru, apoi ca președinte.

Turcia și-a schimbat deja Constituția în 2017 în urma unui referendum controversat care a înlocuit sistemul parlamentar tradițional cu o republică prezidențială în care aproape toată puterea este exercitată de cabinetul președintelui.

Funcția de prim-ministru a fost abolită la momentul respectiv.

„Nu ar fi alegerea naturală și corectă să îl avem pe președintele nostru ales încă o dată dacă teroarea este eradicată și dacă inflației îi este dată o lovitură grea și dacă Turcia își asigură stabilitatea politică și economică?”, a întrebat retoric Devlet Bahceli, liderul Partidului Mișcarea Naționalistă (MHP), principalul aliat al Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) condus de Erdogan, scrie Hotnews. El a spus într-un discurs ținut în parlamentul turc că ar trebui avut în vedere adoptarea unui nou amendament constituțional care să îi permită lui Erdogan să candideze iar pentru funcția de președinte, când îi expiră actualul mandat.

Bahceli, un naționalist de linie dură, a provocat valuri pe scena politică din Turcia luna trecută, când a sugerat ca liderului încarcerat al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) să i se permită să vorbească în parlamentul de la Ankara, dacă promite că va pune capăt insurgenței militanților săi.

Unii analiști au declarat că această propunere șocantă a sa, având în vedere că regimul lui Erdogan consideră PKK o organizație teroristă, ar putea fi motivată de dorința de a obține sprijinul partidului de opoziție DEM, pro-kurd, pentru un referendum constituțional.

DEM este al treilea cel mai mare partid din parlamentul turc, după AKP și MHP.

Înainte să fie supus votului populației, orice referendum constituțional trebuie aprobat întâi de parlamentul Turciei, cu o majoritate de 360 din cele 600 de mandate. Erdogan și-ar putea extinde teoretic durata mandatului prin convocarea unor alegeri prezidențiale anticipate, scrie Hotnews. Însă și în această situație ar avea nevoie de susținerea a 360 de parlamentari turci.

Partidul AKP al lui Erdogan și aliații săi au în prezent 321 de mandate în parlament, în timp ce partidul pro-kurd DEM are 57 de parlamentari.

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img