‘Mai mulţi jurnalişti sunt încarceraţi aici decât în China’, a declarat deputatul olandez Han ten Broeke cu ocazia Adunării Parlamentare a Alianţei Nord-Atlantice, desfăşurată la Istanbul. El a mai afirmat că în Turcia ‘sunt închise ziare aproape zilnic’.

Adresându-se Adunării Parlamentare, Han ten Broeke şi-a exprimat solidaritatea cu Turcia după puciul eşuat de la mijlocul lunii iulie, în urma căruia a fost declanşată o amplă operaţiune de epurare în instituţiile de stat şi în presă, deputatul insistând totuşi că Alianţa nu poate ignora încălcările libertăţii de exprimare, crezând însă că ‘poate apăra lumea liberă’.

‘Democraţia presupune un pic de coloană vertebrală. Trebuie să fiţi fermi în apărarea valorilor comune’, a declarat Han ten Broeke.

În replică, Jens Stoltenberg a afirmat că Turcia are dreptul de a-i pune sub acuzare pe cei responsabili pentru puciul eşuat, însă numai în limitele legii.

‘Personal, acord o mare importanţă valorilor fundamentale ale NATO – democraţie, statul de drept şi libertatea individuală’, a mai declarat Stoltenberg.

Zece deputaţi turci ai Partidului Democrat al Popoarelor (HDP), principala formaţiune prokurdă, se află în arest sub acuzaţia de propagandă în favoarea terorismului, în timp ce peste 120 de jurnalişti au fost încarceraţi sub diferite acuzaţii.

Turcia, mai departe de Europa, mai aproape de Kargazstan si Mongolia

Beijingul doreşte să ia în considerare orice cerere din partea Turciei, membră a NATO, de aderare la Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, a indicat luni Ministerul de Externe chinez, după ce preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că ţara sa ar putea adera la blocul de securitate regională condus de China şi Rusia, relatează agenţia Reuters.

China, Rusia şi patru ţări din Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan) au înfiinţat în 2001 Organizaţia de Cooperare de la Shanghai pentru a contracara ameninţările reprezentate de islamul radical şi traficul de droguri din Afganistanul vecin.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang, a avertizat că Turcia este deja un partener de dialog al Organizaţiei şi cooperează strâns cu ea de mult timp, fapt apreciat de către Beijing.

China acordă o mare importanţă dorinţei Turciei de a întări această cooperare, a spus purtătorul de cuvânt chinez într-o conferinţă de presă.

“Dorim, împreună cu alte ţări membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai şi în conformitate cu regulile documentelor sale legale, să examinăm serios aceasta pe baza unei consultări comune”, a declarat Geng, fără alte comentarii.

Duminică, Erdogan a afirmat că Turcia nu trebuie să adere la Uniunea Europeană “cu orice preţ” şi că ar putea în schimb devină parte a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai. Reuters notează că aderarea Turciei la acest bloc regional va alarma probabil Occidentul şi pe aliaţii Ankarei din cadrul NATO.

Liderii europeni, care critică de mult timp situaţia libertăţilor democratice din Turcia, s-au declarat alarmaţi de reprimarea de către Erdogan a oponenţilor săi după tentativa de puci eşuată din iulie şi perspectivele Ankarei de aderare la UE par mai îndepărtate ca oricând după 11 ani de negocieri cu Bruxellesul.

UE se străduieşte să aibă o poziţie precaută, deoarece are nevoie de ajutorul Turciei în ce priveşte oprirea uriaşului flux de migranţi, în special dinspre Siria, în timp ce Ankara este tot mai exasperată de ceea ce se consideră a fi condescendenţa occidentală.

Kazahstan, Kârgâzstan şi Uzbekistan sunt ţări vorbitoare de limbi turcice şi, în 2013, Ankara a semnat ca “partener de dialog”, spunând că are acelaşi destin ca membrii blocului. Mongolia, India, Iran, Pakistan şi Afganistan au statut de observator, în timp ce Belarus, ca şi Turcia, de partener de dialog.

Erdogan isi face militarii “terorist” inaintea oricarei judecati

Alianța Nord-Atlantică nu poate să acorde azil unor “soldați teroriști”, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, după ce mai mulți ofițeri turci de pe lângă structuri NATO au depus cereri de azil în țările unde au fost până recent detașați, potrivit France Presse.

“Nu se poate imagina ca NATO să accepte aceste cereri de azil”, a spus președintele turc, insistând că este vorba de persoane acuzate de terorism.

Recep Tayyip Erdogan a făcut aceste declarații de presă, publicate duminică de ziarul Milliyet, în avionul care îl ducea într-o vizită Uzbekistan.

“Cum un terorist, un soldat terorist, care a participat la pregătirea unei lovituri de stat, ar putea fi angajat de NATO?” – s-a întrebat retoric președintele turc, fără să ofere precizări la numărul persoanelor vizate, dar precizând că guvernul său va cere extrădarea lor.

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a confirmat vineri că aceste solicitări de azil au venit din partea unor “ofițeri turci angajați în structura de comandă a NATO”. El a spus de asemenea că țările unde aceștia se află ar trebui să răspundă la solicitările făcute și nu NATO ca organizație.

Tablou sumbru al situației în materie de libertate de expresie

Un raportor special al Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind libertatea de expresie, David Kaye, a declarat vineri la Ankara că amenințările în materie de securitate ce planează asupra țării nu le dă ”un cec în alb” autorităților pentru a obstrucționa libertățile omului, relatează AFP.

Într-o conferință de presă la Ankara, ce a avut loc la încheierea unei vizite de mai multe zile în Turcia, în cursul căreia a putut în special să se întâlnească cu jurnaliști aflați în închisoare, Kaye a înfățișat un tablou sumbru al situației în materie de libertate de expresie.

David Kaye a recunoscut că Turcia se află într-un context deosebit după tentativa de puci eșuată din iulie și se confruntă cu amenințări în materie de securitate din partea grupării jihadiste Stat Islamic și a rebelilor kurzi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). ”Dar aceasta nu înseamnă că guvernul dispune, într-un anumit sens, de un cec în alb pentru a face tot ce vrea în scopul de a restrânge libertatea de expresie”, a adăugat el. ”Concluziile pe care le trag din această vizită sunt destul de sumbre și arată ceea ce eu percep ca restricții privind libertatea de expresie și de opinie pe cuprinsul țării”, a spus Kaye.

”Libertatea de opinie nu trebuie să fie supusă vreunei restricții. Noi am constatat la toate nivelurile că restricțiile au un impact asupra diferitelor aspecte ale vieții in Turcia”, a continuat el.

După puciul eșuat împotriva președintelui țării, Recep Tayyip Erdogan, autoritățile turce au lansat vaste epurări la toate eșaloanele, arestând sau suspendând din posturi peste 100.000 de persoane.

Media au fost îndeosebi de afectate odată cu arestarea mai multor jurnaliști și închiderea a numeroase organisme de presă.

Cazul cel mai emblematic este cel al Cumhuriyet, principalul cotidian de opoziție, unde patronul, redactorul șef și mai mulți jurnaliști au fost arestați, scrie Agerpres.

Cel puțin 5.000 de persoane au demonstrat duminică la Istanbul față de măsurile de represiune luate de guvernul de la Ankara împotriva unor membri ai principalului partid prokurd din Turcia și a autorităților locale din sud-estul țării, relatează AFP.

“Să fim uniți împotriva fascismului” au scandat manifestanții, majoritatea susținători ai principalei formațiuni prokurde din Turcia, Partidul Democrat al Poporului (HDP).

Zece membri ai HDP, între care și liderii săi Selahattin Demirtas și Figen Yukseksag, au fost arestați luna aceasta în cadrul unei anchete “antiteroriste” în legătură cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație considerată teroristă de Ankara.

Mai mulți primari din sud-estul Turciei cu populație majoritar kurdă au fost de asemenea arestați pentru activități “teroriste” legate de rebelii kurzi.

Arestările și suspendările din funcție ale responsabililor locali acuzați de legături cu PKK și închiderea unor instituții media prokude s-au înmulțit după tentativa de lovitură de stat din luna iulie împotriva președintelui Erdogan.

Considerat o organizație “teroristă” de Ankara, Washington și Bruxelles, PKK conduce din 1984 o luptă armată împotriva guvernului turc pentru a cere mai multe drepturi și autonomie pentru kurzi. Peste 40.000 de persoane au fost ucise în conflict.

Câteva mii de manifestanți prokurzi s-au adunat joi la Bruxelles pentru a cere Uniunii Europene să impună sancțiuni împotriva președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Erdogan elimina si postul de prim ministru !

Postul de prim-ministru al Turciei va fi eliminat în cadrul reformei constituționale prevăzute pentru instaurarea unui regim prezidențial, care ar urma să întărească prerogativele șefului statului, Recep Tayyip Erdogan, a indicat joi ministrul apelor și pădurilor, Veysel Eroglu, transmite AFP.

11 COMMENTS

    • A fi pro occidental nu inseamna sa accepti orice, sa fii o sluga un yes man.
      Orice de la orice politician sau functionar occidental care uneroi poate fi incompetent ori are o agenda de grup care nu are legatura cu adevarul si cu tara in care te-ai nascut.
      Inseama sa negociezi pentru tara ta nu sa fii supus ca un bou.
      Inseamna sa spui adevarul despre orice greseala si abuz indifernet de unde vine cu atat mai mult de la tari prietene.
      Sunt pro american si pro european dar nu pot accepta minciunile infernale ale unor ambasadori americani sau europeni sau ale unor functionari occidentali. Sau propaganda insultatoare ale acelorasi care ne vand un sistem judiciar viciat.
      Trebuie sa vorbim, sa spunem lucrurilor pe nume in interesul Romaniei si al tuturor pentru ca democratia inseamna feedback si adevar si drepturile cetateanului nu ale sistemului represiv.

  1. ERDOGAN e singurul terorist al Turciei,fanatic islamist,dictator prin iesirile si comportamentul antidemocratic duce tara incet dar sigur pe drumul Siriei lui Asad.Ameninta Europa cu invazia refugiatilor sirieni de parca acestia ar fi crestini si nu musulmani in credinta pe care o practica.Tupeu de presedinte oriental caruia i se fac ochi dulci de la Moscova si Pekin.

  2. Poftim? 🙂 🙂 decât cârpă pentru şters papucii sau prezervativ precum românica, mai bine un şantal a la long şi se pricepe destul de bine! Aceeaşi metodă a utilizat-o cu succes pentru imigranţi când a primit 2 trilioane dolari de la germanica!
    Cât despre ”Erdogan isi face militarii “terorist” inaintea oricarei judecati” nu cumva e ceva în comun cu scăunarii urlători români?
    Pare a fi identic!

  3. Domnule Tudor as vrea sa-i transmite-ti doamnei Dana Grecu inca o data aprecierile noastre. Pentru o asemenea reactie ca ceea avuta la ranjetele protesti ale lui Stroe de la PNL o iubim si tocmai de aceea eu o consider din multe puncte de vedere cea mai buna ziarista din Romania. As vrea sa stie ca asemenea reactii umane ne dau putere ne dau speranta ca lucrurile se pot indrepta candva.Si cand dansei ii este greu in asemenea batalii sper sa-si gaseasca puterea de a merge mai departe la gandul ca noi suntem aici.Si avem infinita nevoie de adevar.

  4. Erdogan acest personaj controversat care bulverseaza si mai mult zona asta agitata, este omul contratelor. Turcia este astazi o forta economico-militara si datorita sultanului modern si in acelasi timp o dictatura de joasa speta ingradind drepturile si libertatile cetatenesti.
    Raman la convingerea ca toate invatamintele parintelui Turciei moderne sunt calcate in picioare, Ataturk se intoarce in mormant.

  5. Dictaturile isi fac aparitia atunci cand democratiile au ca rezultat multa injustitie si adancirea saraciei.

  6. Poate de aia e bine sa nu castige un partid condus (din umbra) de prietenul lui Erdogan si de nationalistul Ghita eventual si de cea care vorbeste mult si nu face nimic in Capitala.Ce dezastru ar fi.

Leave a Reply to Radu TudorCancel reply