Thursday, November 12, 2026
16.8 C
Bucharest

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde de euro, în condiții avantajoase, prin programul SAFE. Cu zece zile înaintea termenului limită de depunere a proiectelor, rămân neclare unele proceduri de selecție sau de eventuale contestații. Europa Liberă a obținut câteva lămuriri din partea Comisiei Europene.

Pe un ton liniștit, care ilustrează perfect expresia de „calm ardelenesc”, premierul Ilie Bolojan explica, în interviul acordat săptămâna trecută Europei Libere, cum decurg discuțiile referitoare la programul SAFE.

Acronimul se referă la programul Acțiunea pentru Securitatea Europei, prin care România va putea folosi împrumuturi de aproape 17 miliarde de euro pentru modernizarea unor obiective militare, cumpărarea unor echipamente și pentru construcția a peste 200 de kilometri de autostradă.

„Negocierile sunt purtate la nivel de ministere, de conduceri, pentru că e nevoie de o colaborare între Ministerul Apărării, Ministerul Economiei, cancelaria Primului Ministru, Președinția României”, indica premierul principalii actori implicați.

„Echipele noastre lucrează în comun cu Statul Major, cu Ministerul de Interne, cu toți cei implicați pentru a identifica potențialii furnizori de armament pentru ceea ce solicită armata noastră, pentru a identifica țările partenere cu care trebuie să facem achiziții”, mai spunea Bolojan, scrie Europa Liberă.

https://romania.europalibera.org/a/ce-intrebari-ridica-safe-programul-de-inzestrare-militara-a-romaniei-de-17-miliarde-de-euro-proceduri-neclare-de-selectie-sau-contestatie-/33594494.html

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img