Monday, October 12, 2026
15.9 C
Bucharest

Exerciţiu nuclear al NATO în Mediterana şi sudul Europei

NATO va lansează luni, 16 octombrie 2023, exercițiul nuclear anual planificat „Steadfast Noon”, cu până la 60 de avioane participând la zboruri de antrenament peste sudul Europei.

Exercițiul este o activitate de antrenament de rutină care se desfășoară anual de peste un deceniu. Manevrele vor implica 13 țări aliate și o combinație de tipuri de avioane, inclusiv avioane de luptă avansate și bombardiere americane B-52 care vor zbura din Statele Unite.

La exerciţiu participă avioane convenționale și aeronave de supraveghere și realimentare. Un alt aliat NATO găzduiește Steadfast Noon în fiecare an. Zboruri de antrenament vor avea loc peste Italia, Croația și Marea Mediterană.

„Exercițiul nostru va contribui la asigurarea credibilității, eficacității și securității descurajării noastre nucleare”, a spus Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg. „Trimite un mesaj clar că NATO îi va proteja și va apăra pe toți aliații”.

Exercițiul implică avioane de luptă capabile să transporte focoase nucleare, dar nu implică nicio bombă propriu-zisă.

Exercițiul nu este legat de evenimentele mondiale actuale, iar cea mai mare parte a antrenamentului se desfășoară la cel puțin 1.000 de kilometri de granițele Rusiei.

Conceptul strategic al NATO arată clar că „scopul fundamental al capacității nucleare a NATO este de a menține pacea, de a preveni constrângerea și de a descuraja agresiunea”.

Acesta subliniază că „atâta timp cât vor exista arme nucleare, NATO va rămâne o alianță nucleară”. Exercițiul se va desfășura până pe 26 octombrie.

#NATO
#nuclear

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img