Thursday, April 9, 2026
9.7 C
Bucharest

Faimosul româno-austriac Ioan Holender, scrisoare devastatoare pentru Guvernul de la Viena : “Mă simt rușinat !”

Ioan Holender, director al Operei din Viena vreme de 19 ani, a trimis o scrisoare publicului românesc, prin intermediul Libertății. În articolul pe care-l publicăm la rubrica de opinii a ziarului, artistul condamnă decizia Austriei de a bloca aderarea României la spațiul Schengen și îi cere cancelarului austriac Karl Nehammer să rectifice decizia cu prima ocazie.

Iata scrisoarea publicata de Libertatea :

„Fiind cunoscut în Austria ca cel mai longeviv director din întreaga istorie a Operei de Stat din Viena – fondată în anul 1869, și decorat cu “Crucea de Onoare” pentru Artă și Științe – în cel mai înalt Grad, și de asemenea, fiindu-mi acordată distincția “Steaua României”, în Grad de Mare Ofițer (2001), am considerat că am dreptul și, în egală măsură, datoria morală să adresez Cancelarului Austriei – Karl Nehammer, o scrisoare deschisă. I-am cerut în mod imperios să reconsidere hotărârea Austriei luată împotriva României, neexistând un motiv real valabil care să o justifice.

În această scrisoare am specificat și faptul că România a fost evaluată cu doar șapte luni în urmă – în mai 2022, de o comisie internațională din care făcea parte și Austria. În urmă acestei evaluări, s-a constatat că România îndeplinea cu succes toate condițiile de aderare la Spațiul Schengen, inclusiv cele referitoare la controlul frontierelor sale. Guvernul Austriei, condus de Partidul ÖVP (Partidul Popular Austriac), este astăzi, repet, singurul din UE care se opune aderării României la Spațiul Schengen.

Partidul aflat la guvernare în Austria speră să recâștige astfel simpatia alegătorilor săi (alegerile apropiindu-se cu pași repezi), arătându-se împotriva imigranților, al căror număr, într-adevăr, crește în mod accelerat. Că nedoritii refugiați ajung în Austria prin Grecia, Serbia și Ungaria, și doar minimal prin România (2,5%), este o realitate obiectivă, bine cunoscută tuturor autorităților implicate. Însă, politica internă a Austriei și lupta dintre partidul aflat la cârmuire – ÖVP și opoziția – tot mai puternică, decid cu nerușinare în defavoarea României, tratând-o ca pe o țară balcanică, de la răsărit – întocmai ca pe vremea împărăției habsburgice.

Fiind de peste cincizeci de ani cetățean austriac, distins cu cele mai înalte decorații, respectat și foarte cunoscut în cadrul acestei societăți, mă simt jenat, ba chiar rușinat de hotărârea acestui Guvern, care acționează în politică externă în interes propriu și limitat, doar în folosul partidului.

Rămân cu speranța că actuala decizie va fi rectificată în curând, la următoarea întrunire, și că României i se va face dreptate prin anularea prezentei rezoluții Schengen, și că astfel iubita noastră Austrie cu Viena cu tot, va rămâne cu “curul în baltă”, cum se spune în Banatul meu iubit!”

Hot this week

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Topics

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img