Fantoma lui Iosif Vissarionovici Stalin bantuie in Romania. Prin intermediul unor progenituri de-ale sale de prin “justitie”. In adulatia plutoanelor basiste create de Basescu si Macovei, sute de batrani sunt ridicati in miez de noapte din casele lor de Politie, pentru a fi dusi sute de kilometri in sediul unei Curti Militare. Este cel mai stalinist gest de la intrarea Romaniei in NATO si UE. Patronat de unii oameni bolnavi din justitie, creatii ale regimului basist care a distrus Romania.
Peste o sută de persoane sunt aduse cu autocare, vineri, din mai multe judeţe în Capitală, pentru a fi audiate ca martori în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, în care sunt judecaţi vicepremierul Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane.
Aducerea acestora în Capitală la termenul de vineri al dosarului referendumului a fost decisă de instanţă în 3 octombrie, pentru a da declaraţii despre participarea lor la referendumul din 2012, în condiţiile în care apar pe liste că au votat.
Cele peste o sută de persoane sunt aduse în Capitală în baza unor mandate de aducere, din judeţele Olt, Gorj, Teleorman şi Vrancea.
Procesul nu va avea loc vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa care judecă dosarul referendumului, ci la Curtea Militară de Apel, unde este mai mult spaţiu.
Iata imaginile mizeriilor staliniste din acest dosar :
La termenul din 3 octombrie, judecătorii instanţei supreme au stabilit ca în 24 octombrie să fie audiaţi toţi martorii, pentru că mulţi dintre aceştia sunt persoane în vârstă sau cu probleme grave de sănătate, care nu ar trebui “puse pe drumuri” în perioada rece a anului. Dar exact in prima noapte cu avertisment de ploi, viscol si frig, mandatele de aducere au fost puse in aplicare cu sutele.
Şi la acel termen au fost audiaţi martori, mulţi dintre aceştia fiind persoane vârstnice, cu probleme de sănătate. Instanţa nu a putut lua declaraţia a doi martori care au probleme cu auzul, şi nici pe cea a unei vârstnice care s-a simţit rău în sala de judecată.
Mesaje de la telespectatori :
“Este o nebunie ce se intimpla in tara, cine poate opri aceasta justitie stalinista, te cutremuri, eu lucrez in uk, am 59 de ani, urmaresc antena 3, dar este mai rau decit intr-un film de groaza, imi este frica sa vin inapoi, este cumplit, sunteti singurii care puteti sa-i zguduiti la 9 pe scara richter pe politicienii nostri, care s-au oprit intr-un stand-by de neclintit, ce poti sa mai crezi din sloganul-nu comentez, justitia sa-si faca treaba-,sa o faca, dar nu in halul asta, sa ia atitudine, sa-i mai vedem muncind si cu coloana vertebrala, este GROAZNIC.” – Ioana
“Buna dimineata.Domnule Radu Tudor,am o rugaminte la dvs.Stiu ca nu am dreptul sa va spun cum sa va realizati emisiunile,dar ca sustinator al libertatii presei , al exprimarii libere si ca votant va rog insistent sa puneti in discutie urmatoarea durere a multora dintre noi: De ce guvernul nu ne apara de abuzurile justitiei?Ne cer voturile promitandu-ne ca ne vor apara libertatile apoi uita total de noi.Am ajuns noi,ca alegatori,sa fim chemati sa dam explicatii la DNA daca am votat,ridicati in miez de noapte cu mascatii ,vezi ceea ce s-a intimplat azi-noapte.Traim o epoca stalinista,nicidecum in democratie.In care tara din Europa cel putin se mai intimpla aceste abuzuri?Tot timpul aud de la Ponta si alti psd-isti ca nu se amesteca in treburile justitiei.Insa abuzurile unora din justitie de ce nu sant contracarate? De ce tac ca mortu-n papusoi?Va spun in mod cinstit,nu mai merg la vot,si,asa cum v-am mai scris,am multi colegi si cunostinte care gandesc la fel.Pt ca exista frica de a mai vota,pentru teama de a nu fi trasi la raspundere si ridicati cu duba,cat si din sila de a mai vota niste oameni pe care ii doare in cot ulterior de cei care i-au votat. Parlamentarii se imbogatesc,sfideaza iar noi,fraierii supravietuim cu 600 lei pe luna.900 brut cam asta inseamna.Cu stima, Simion”
“Ne-am trezit cu dureri fizice, vazand ce se intampla. Nu te mai miri de tertionari, nascuti in tara aceasta. La fel si acum. !!! Faceti ceva, trimiteti imaginile la toate ambasadele, acum, sa se stie ce se intampla…Initiati si demiterea, da, macar cu o zi inainte !!! Ingrozitor, !!!!Cine va iesi in strada???Piata Universitatii a disparut ??? Si Dvs, Dl Ponta alegeti pe Rusu si Ghita, in guvern ???Cine va sfatuieste >>>>Sarmana tara …Ajutati-ne !!!!! – Florentina”
Birkenau 100%, oare acesti oameni unde isi fac nevoile????????????? – Gabriel
în anii ’50 „dușmanii poporului” erau luați cu duba și duși la „interogatoriu”. Acum „dușmanii chiorului” sunt luați cu autobuzul și duși la „Înalta Curte”. Eu cred că țara asta e … DEFECTĂ. Sau, să fi intrat și noi, precum în vechea Romă, in ”Sărbătoarea SATURNALIILOR” (a nebunilor !!!) și eu să nu fi aflat încă? Mă poate oare lămuri cineva cu ce se întâmplă în România? – Mircea
In România nu a fost holocaust. Acum este îndreptat asupra românilor care au luptat împotriva altor regimuri. – Ovidiu
D.le,Radu,te ascult la tv. si-ti scriu aceste rinduri din Suceava, Sti cind mai carau asa oamenii,in perioada colectivizarii,Eram copil,cei ce nu vroiau sa se inscrie in C.A.P,erau incarcati ca vitele si dusi pe la raion sau regiune,obligati sa semneze cererea de inscriere in colectiv,care nu vroiau erau lasati sa se inoarca pe jos spre casele lor,Chiar ca imi e rusine de tara in care traim,Imi este lehamite,Ar trebui sa iasa oamenii in strada sa-i opreasca cumva pe acesti imbecili, ma-ntreb ei au parinti sau bunici??Sunt intregi la minte?? – Eugen
D- le Radu Tudor ,ce se intampla astazi…..este ceva…de groaza ! Este sub orice critica,nu am cuvinte sa- mi exprim indignarea,am lacrimi in ochi cand vad acesti oameni .Daca la data aceasta sa gandit DNA- ul sa actioneze in forta cu cei ce au mers la vot, raspunsul meu este : intimidarea cetateanului cu drept de vot,cu o mica ,mare diferenta,,ptr ce nu au audiat pers mai tinere care au votat? Acum acesti oameni cu frica de justitie sigur vor spune ca ei nu au votat ” ! – Maria
Sunt oripilat de ce-am vazut la televizor in aceasta dimineata. Ma intreb ce face ministrul de justitie? De ce nu se delimiteaza public de aceasta actiune stalinisto-bolsevica a DNA-ului? Ministrul de Justitie ar trebui sa ceara public explicatii Procurorului Sef al DNA. Guvernul, Parlamentul, Inalta Curte de Casatie si Justitie,etc.ar trebui sa ceara public explicatii. – Vasile
Buna dimineata. V-am ascultat dimineata asta comentand despre aducerea batranilor la Bucuresti. Aveti multa dreptate. este scadalos tot ce se intampla. vin cu o intrabare fireasca cine este la guvernare?. cine a facut pactul cu basescu( pe care vreau sa il vad cat mai repede la inchisoare), cine a numit-o pe Kovesi la DNA, cine ia pozitia ghiocelului cand merge la Cotroceni.Ponta a permis toate aceste nenorociri care se intampla. imi pare rau pentru ca am crezut in el dar nu a facut nimic si am impresia ca se intampla mai multe nenorociri cu girul sau nevazut. am sentimentul ca se ascunde dupa basescu lasand impresia ca el nu are nici o vina.Pacat ca e asa de flamand dupa putere de aceea il voi vota pe Tariceanu. Va multumesc daca imi veti citi mesajul si im cer scuze daca v-am deranjat. toate cele bune, Elena
De dimineata tot vad cum oameni cu varste inaintate sunt adusi la Curtea de Apel Militara Bucuresti, lucru care ma face sa-i spun copilului meu sa plece din aceasta tara, pentru ca aici la noi este un haos, o bataie de joc la adresa acestui popor,oameni care nu sunt respectati daca nu au pile sus de tot, imi este rusine de rusinea lor, mi se faca greata cand vad cum sunt anumite persoana manevrate si ma intreb ce poate invata un tanar???????????? Nimic bun!!!!!!!!!!!!!! – Diana
PS : Intr-un tarziu si doar intrebat de jurnalisti, primul ministru Victor Ponta s-a pronuntat si el : “EU NU POT SA COMENTEZ DOSARE AFLATE IN JUSTITIE. DIN PUNCT DE VEDERE POLITIC SUNT UNELE PROBLEME ALE DOMNULUI IOHANNIS. EU SUNT IN CAMPANIE SI NU COMENTEZ CE FACE JUSTITIA”
nu ma duc la voy sa voteze DNA in locul meu. RUSINE.
faceti o mare eroare! Tocmai asta se urmareste!
Abia asta o sa-i bucure, du-te nene si voteaza, de votul dumitale le e frica, si de votul acelor batrani bolnavi si obositi de viata! Duceti-va la vot, asa cum s-au dus 7,4 milioane de romani, asumamndu-si riscul de a fi purtati prin judecati! Si ce, doar atata curaj ai? Doar atat poti face pt copiii tai, pt nepotii tai, pt toata natia? Sa te inchizi in casa de frica acestor judecatori, ei insisi inspaimantati de santajul la care pot fi supusi?! Mergeti si votati, e singura noastra arma, slaba, dar numeroasa!
@Radu Tudor.
Articolul dumneavoastra nu raspunde unei intrebari. Am vazut ca pe numele a 300 de persoane au fost emise ordine de aducere. Asta inseamna ca neprezentarea se pedepseste cu amenda de pana la 3000 RON.
ESTE IMPERIOS NECESARA DESFASURARII PROCESULUI ADUCEREA IN SALA DE SEDINTA A ACESTOR OAMENI?
Asta trebuia sa clarificati d.le Radu Tudor. Pentru ca daca este necesar, inseamna ca punerea la dispozitie a autobuzelor sa-i transporte la Bucuresti si inapoi este de fapt un ajutor. In caz contrar , sunt de acord cu dumneavoastra, este un abuz.
PS. Oricum, nu este fair dpdv jurnalistic, sa pedalati pe sentimentele normale pe care le are oricine la adresa batranilor si sa incercati gasirea unui “subiect” …..
pai daca nu urmariti ce spun la antena 3 si urmariti cartoon network nu e vina mea
“Actualii conducători apreciați ai instituțiilor din justiției au fost susținuți. Pe doamna Kovesi, pe domnul Nițu eu i-am propus și, sigur, unii mă critică pentru asta, dar eu i-am propus. Nici domnul Blaga, nici domnul Iohannis, nici doamna Udrea. Președinta Înaltei Curți a fost votată inclusiv de ministrul Justiției din guvernul meu….. uitați opt ani și jumătate n-am avut cauze, n-am avut condamnări n-am avut nimic. DACA JUSTITIA E CONSIDERATA CA ESTE INDEPENDENTA, NU ESTE MERITUL CELOR CARE 8 ANI DE ZILE AU FOST LA PUTERE SI NU AU FACUT NIMIC, CI MAI DEGRABA ESTE MERITUL MEU” …. !!!!!!
Stiti cine spune asta d.le Radu Tudor? Premierul Victor Ponta, presedintele PSD.
Sa traiti bine!
perfect, sa stim cum stam
Cine o controleaza azi pe Satnciu de la ICCJ?
Cine a preluat DNA de la basescu?
De cateva emisiuni Cristoiu de la Realitatea Udrista a inceput sa o atace pe Stanciu si DNA. Cica DNA s-au lenevit si aresteaza doar pe interceptari. Cica DNA n-ar fi niste zei si ca trebuie criticati.
Azi Stanciu apare si zice ca ICCJ nu poate judeca asa repede bla bla pe Ciolannis.
Pierd basistii controlul ? Preiau licuricii de licurici direct SRI si DNA si IICJ? Ca astia nu sunt de capul lor…
Urmeaza la anul decaptiarea PRESEI.
Noapte bun popor roman ! O sa fie liniste.
@Radu Tudor. Am copiat unul din mesajele de la telespectatori:
“Buna dimineata.Domnule Radu Tudor,am o rugaminte la dvs.Stiu ca nu am dreptul sa va spun cum sa va realizati emisiunile,dar ca sustinator al libertatii presei , al exprimarii libere si ca votant va rog insistent sa puneti in discutie urmatoarea durere a multora dintre noi: De ce guvernul nu ne apara de abuzurile justitiei?”.
De ce guvernul ne ne apara de buzurile justitiei? … este superb! Un cetatean care este abuzat de Justitie si vrea sa fie protejat de Fenechiu, Seres, Nagy, Chiuariu, Ritzi, Andronescu, Vreme, Nica, Funeriu, Remes, Muresan !!!!
Asta cultivati, asta aveti domule ziarist.
Justitia ‘independenta’ basista in toata splendoarea. Oamenii astia trebuie sa plateasca, in primul rand basaul, apoi toti ceilalti care au comis abuzuri, procurori, judecatori, etc.
Se va pedepsi in curand si ignoranta .. ce te vei face?
In Romania -stat unde totii baogatasii fie au fost in politica, fie faca afaceri cu statul, fie sunt angajati ai statului- avem PREA PUTINI CONDAMNATI fata de multimea si marimea furturilor.
Poti fi obiectiv afirmand ca DNA se “axeaza” doar pe vinovati dintr-o anumita tabara, dar esti SIGUR ignorant in cazul in care crezi ca Hrebenciuc, Adam @Co. sunt nevinovati !!!
Esti penibil, mai, robert. Justitia sa-si faca datoria, corect, cu probe, indiferent de persoana. Dar trebuie sa fii absolut rupt de realitate sa nu observi ca dna face campanie electorala pentru basau.
Tu cu cine votezi ?
El votează cu Nicolae, Schengen și Turcescu – în ordinea asta – și o votează pe Udrea sau îl va vota pe Ciolannis, în funcție de direcția vânturilor emanate de Băsescu.
Personal, cred că vina este strict a politicienilor de 25 de ani de zile. Cînd trebuia să facă ceva real pentru ţară şi popor, au făcut pentru ei, pentru buzunarul lor, abia acum aflăm toate mizeriile făcute. Nu-i văd vinovaţi pe cei de la DNA, ei au mînă liberă prin legislaţia făcută de politicieni, politicieni care şi-au atins scopul. Ei-politicienii fac măgării şi îi plimbă aiurea pe oamenii de rînd, cred, am convingerea că, dacă s-ar lua la mînă semnăturile de pe actualele liste pentru candidaţi, va fi GROAZĂ, noi nu ştim nimic despre acele semnături, majoritatea nu are nicio semnătură, nu ştie dacă a semnat cineva în locul lui, ceea ce este posibilă o angregare uluitoare pentru a hărţui poporul pentru ceea ce nu a semnat, nu a făcut, mulţi nu avem nicio treabă cu politicienii sau politica, efectiv: nu-i agreem sub nicio formă, nu-i susţinem pe niciunul, cînd vom fi în posesia buletinului de vot, atunci pe moment ştampilăm ceea ce credem. Nu este posibl ca poporul să fie hărţuit în aşa hal din cauza politicienilot, să fiu în locul celor de la DNA, i-aş ancheta pe politicieni, că ei sunt cu toate măgăriile!!!
..ce spuneam, cine urmează(cînd spuneai că vanghelie urmează?), am scris de dragnea şi de 3-4-5 capuri deranjante, cum e??? Repercursiuni…prigoană asupra poporului nevinovat pînă mor oamenii de inimă, de frică şi politicienii rîd pe ascuns, ori, se ascund, bătaie de joc…
E frumos cu cel mai mare partid care da presedintele Romaniei. Ponta intors cu cheita: Justitia e independent sa-si faca datoria.
Antonescu era nasol, lasa ca e bine cu ponta. O sa fie ponta un presedinte grozav. Daca romanii nu pot sa treaca peste chestiile personale si sa recunoasca niste lucruri evidente, e bine cu ponta, parfum.
@ochi ager:vezi bine ce este scris? gîndeşti citind şi analizînd? dacă da, trebuie să-ţi faci control oftalmologic…, în cazul în care nu ai nicio problemă în afară de frustrările personale faţă de un politician sau altul, ori ai probleme-nemulţumiri din partea altora, comentează separat pe viitor, da?
Bolsevismul leninist s-a modernizat in Romania !!!
Nu se mai folosesc vagoane-puscarie de lemn cu usa batanta si sirma ghimpata la ferestre pentru ridicarea oamenilor in crucea noptii, ci autocare moderne cu aer conditionat marca ,,MERCESDES” !!! Nu le e rusine ?! Nu le crapa pingeaua obrazului leprelor astora de asa-zisi ,,procurori” ???
Ponta a pus-o pe Koveși la DNA pentru că a coabitat cu Băsescu Traian care defapt l-a propus de două ori pe Ponta premier!Ponta a moștenit regimul Băsescu și uite că regimul iarăși iau din casă bătrâni să-i ducă la DNA!Ponta = Băsescu
Regimul Stalinist s-a instaurat în România!Analiza ta,Radu Tudor e una corectă dar eu o completez cu capul lui Ponta pe care îl vreau pe o tipsie de aur
Ponta nu este NICIODATA de vina, el nu GRESESTE, el nu … abia cand vei realiza asta vei fi pe aceeasi lungime de unda cu Radu Tudor 🙂
ia citeste si studiaza, robert http://radu-tudor.ro/rusine-psd/
E fumata asta cu iesi afara..ordinara
vino cu ceva mai nou,basi draga. capul pe tavitza al lui ponta?da’ a lu’ iohanas ghinion nu-l vrei?
Acei oameni adusi cu autocarele declara ca ei nu au votat desi apar pe liste ca si cum ar fi votat! Asta vi se pare normal domnule RT? Este esential ca cei care fura voturi sa fie pedepsiti pentru ca lumea sa mearga la vot. Este esential pentru apararea democratiei. Trebuie sa se aplice legea tocmai ca sa nu ajungem ca in vremea lui Stalin. Dar de ce sa ne ducem pana la Stalin si sa nu ne amintim de vremea lui Ilescu care aducea minerii sa faca ordine? Acum ordine fac organele in drept ! Vi se pare anormal?
asta e o modalitate democratica, sa-i aduci cu mandat in miez de noapte pe cei de 70 si 80 de ani? la curtea militara? cite 200, ca pe vite? putem sa ne amitim ce vreti dvs, inclusiv porcaria mineriadelor. asta a fost acum 25 de ani. mizeriile staliniste le retraim acum
Cate 200 ca pe vite au fost adusi si oamenii la mitinguri.
daca dvs comparati mandate de aducere pt batrani in miez de noapte cu participarea la mitinguri, nu aveti simtul realitatii
merita citit si ce spune legea:
Art. 183: Mandatul de aducere
(1) O persoana poate fi adusa in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata pe baza unui mandat de aducere, intocmit potrivit dispozitiilor art. 176, daca fiind anterior citata nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenta ei este necesara.
(2) Invinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar inainte de a fi fost chemat prin citatie, daca organul de urmarire penala sau instanta constata motivat ca in interesul rezolvarii cauzei se impune aceasta masura.
Stalin a fost acum peste 50 de ani. Care este logica?
Ca sa-l citez pe Iohannis “au avut ghinion”! GHinionul ca niste nenorociti sa le fure votul. Acum dvs. desfasurati acesta demagogie ieftina si considerati ca nu trebuie aplicata legea ca sa nu deranjam niste batrani. Batranii aia au aceleasi drepturi si obligatii ca orice cetatean. Nu puteti sa-i discrimianti. Acei nenorociti care le-au furat votul trebuie sa infunde puscaria chiar daca se numesc Dragnea. Nu m-ar mira sa aud in ianuarie ca Dragnea conduce PSD din puscarie in cel mai pur stil mafiot. Ghinionul tuturor acestor mafioti care se considera politicieni este ca SUA este cu ochii pe noi.
dar in baza a ce ii crezi tu pe procurori in cazul voturilor furate?
Numai ca nu erau persoane de 70, 80, 90 de ani. Asa ca a ta comparatie este cel putin desueta.
Stiu din mediul rural ca batranii sunt asa de speriati ca nu mai vor sa recunoasca ca au votat. Lao expertiza grafologica multi din cei care au votat mint acumca nu au votat. Da nimeni nu e interesat sa se faca o ancheta impartiala. Batranii trebuie speriati sa nu mai iasa la vot de frica procurorior si judecatorilor.
Madam Stanciu seautoSLAVEA azi in mod gretos. pentru ea procesele politice sunt PROCESE FANION ale justitiei, Chestia asta cu fanionul i-a ramas din jedintele de bilant ale PCR. Gretos…
Ar trebui ceruta demisia presedintei Inaltei Curti ! Ea reprezinta sistemul ticalosit . Urgentarea cauzei – in scop politic .
CUM OR FI ADUSI “CATE 200 IN AUTOCAR CA VITELE” CAND EI, CU TOTII NU SUNT 200?!? HALAL!!!
sunt 180, nefericitule
Ce se intampla este perfect legal, si necesar, din moment ce la citatii batranii respectivi nu s-au deplasat la instanta.
Si eu am fost citat de politie sa dau declaratii, si m-am dus, doar nu era sa astept sa fiu adus de politie.
Batrani nebatrani, daca vrem domnia legii, e bine sa ne obisnuim.
De fapt, 226 (cu tot cu cei din Olt si Teleorman)n
Este ESENȚIAL DOAR cu Alina Petrașcu domnule Stan
sigur daca se face justitie traim in Stalinism…se va asterne linistea cand Ponta in tandem cu Dragnea si cu Ghita la butoane ! Se intoarce era Iliescu. In loc sa-l acuzati pe Dragnea care a coordonat si a condus pana la urma la deznodamantul asta, iar il glorificati pe Basescu care nu mai este demult la butoane…adica de peste 2 ani!
Asta e justiție?! Du-te dracului de JAVRĂ, lepra leprelor, lepra dracului ce ești!
sebastiane, nu fi prost.
Ai uitat ca basul ne-a spus unde sunt cheile justitiei ?
Asta e justiție?! Du-te dracului de JAVRĂ, lepra leprelor, lepra dracului ce ești!
S-ar putea sa spuna de frica batrinii ca n-au votat.La asta te-ai gindit ? Sau nu ti-a trecut prin cap.
i-a trecut prin cap dar in golul imens,s-a pierdut pe undeva.
Pur si simplu nu-mi gasesc cuvintele care ar putea exprima indignarea pe care o simt cand vad dezlantuita aceasta prigoana stalinista. Desi fac parte din categoria celor care isi iubesc tara , asa cum este ea cu bune si rele si nu mi-am pus niciodata problema de a trai in alta parte. Acum nu pot sa nu ma intreb : in ce tara traim? Nu vreau sa plec din tara mea sa-mi cresc copilul printre straini ci alaturi de familie prieteni inconjurata de traditiile si cultura tarii mele. Asa ca de ce sa-mi pun EU problema sa plec si sa nu plece cei care au distrus aceasta tara? Ce trebuie sa facem noi , cei multi , oameni obisnuiti? Dumeavoastra va faceti datoria de jurnalisti , dar noi ca oameni ce ar trebui sa facem? Oare daca nea-m duce cu zecile la poarta institutiei cu mancare apa si cuvinte de incurajare ar putea ajuta macar putin?
Cu drag
Radule,asta dovedeste (a cata oara) obedienta si complicitatile existentein justitia romana. Livia Stanciu, fost procuror comunist, ajunge de DOUA ori presedinta ICCJ gratie bunavointei lui basescu. Codruta Kovesi are parte datorita lui basescu de cele mai inalte functii inprocuratura, cu toate ca dosarul ei profesional nu o recomanda, ci doar taticul sef prin procuratura comunista.
De fapt avem DOI procurori care domina justitia romana. Livia Stanciu a declarat ca ICCJ este PARTENERA a DNA. ce justitie e aia in care judecatorul este partener cu acuzatorul? Unde mai este balanta si impartialitatea. Livia Stanciu nu este doar partenera a DNA, ci si datoare acesteia, rezolvandu-si datoriilor personale prin inscenarea unui SANTAJ cu ajutorul DNA (traficul de influenta in acest caz este clar – DNA nu se ocupa de asemenea cazuri, cum nu ar fi trebuit sa se ocupe de eventuale fraude in alegeri). Actiunea judecatorilor ICCJ este clar dirijtata de Livia Stanciu in complicitate cu Kovesi pentru a intimida batranii sa mai participe la alegeri. Ce vad persoanele de varsta a treia? Ca daca merg la vot pot pati la fel ca cei din autocare, in mod aleatoriu. In concluzie, mai bine nu mergi la vot. persoanele varstnice intimidate sunt in general votantii stangii. Cele doua slugi basiste nu actioneaza numai in beneficiul lui basescu, ci au si un interes personal. Stiu ca daca nu vien un basist la Cotroceni nu vor mai pupa in veci posturile pe care le au. Asa ca actiunile lor sunt si pentru a-si asigura lipiciul de scaunele pe care le ocupa. Se tem ca o schimbare de garnitura la conducerea DNA si ICCJ ar putea sa le atraga raspunderea pentru dosarele politice instrumentate de DNA si judecate de ICCJ. DE PLATA TICALOSIE se tem si sunt capabile cele doua cucoane de orice sa nu ajunga Ponta presedinte. Ele stiu mai bine ca noi ce au facut (si transpira rece noaptea) si mai stiu ca dupa caderea lui Base, multi din DNA si ICCJ vor vorbi impotriva lor, le vor devoala actiunile de politie poltica. De clipa asta se tem cele doua cucoane. Ca si basescu ele vor face orice sa-si apere pielea. Ca asta il serveste si pe basescu cred ca este colateral.
Membrii ICCJ si CSM, se aleg de catre MAGISTRATII din toata tara, iar cei presedintii de cei alesi de teritoriu. Pricepi?
Sfanta ignoranta !!!! Este greu sa concepi ca intr-o anumita breasla, curentul de opinie este de a termina cu coruptia? Este greu sa vezi ca mesajul trimis de o institutie a Romaniei este diferit de cel trimis de baronii PSD, aia cu dosare “politice”??
Ce te face sa crezi ca nu sunt dosare politice?
Voturile noastre conteaza, porc basist interlop care te afli acum la Cotroceni. Si se va vedea asta in curand.
La referendum sefa parchetului general era basista Kovesi ce facea evident politie politica cu biblia pe capota . In ciuda acestui fapot Ponta a ales-o pe aceasta stalinista in fruntea DNA spunand ca isi ASUMA . Astazi Ponta nu-si mai asuma nimic. Roadele coabitării Ponta-Băsescu ies la iveala desi Ponta ne asigura ca Basescu nu va mai face probleme .
Da dar atunci era actiunea lui Kovesi in cardasie cu Papici si Alexandrescu. Faptul ca toti procurorii s-au retras din instrumentarea dosarului si a ramas Papici sa gaseasca (dupa propria declaratie) clu-ul care sa-l inculpe pe Dragnea spune multe despre acest dosar.
Fa-i o poaza lui Dragnea si agat-o in perete in lucul Domnului ….
Un “cuăt” marca Mark Twain … Este mai usor sa prostesti lumea, deact sa o convingi ca a fost prostita !!
da,dar cel mai rau este sa fi prost si sa nu iti dai seama.asa ca mai studiaza-te.
Ce timpuri! Ce viaţă ! Ce mizerie! Cîtă denigrare!!! Ultima redută în forţă, toţi sunt murdari, numai ea/el sunt curaţi ca lacrima!!! …ca pe timpul ,,lenuţei ceauşescu, doctor docent, tot poporul în genunchi la picioarele ei, totul pentru ea/el, tu munceşti şi rezultatele sunt ale ei, deşi nu are nicio legătură, habar nu avea de domeniile respective”!!! Nimeni nu vrea să se gîndească la urmările acestor avalanşe îngrozitoare de transportaţi cu sau fără motiv, legal sau nu, nu ştiu, vom vedea! Nu e neaparat consecinţa votului anterior, va fi revolta poporului împotriva ceea ce nu ar trebui, şi totodată, votul cîştigător din primul tur doar pentru un candidat, cred că asta va fi consecinţa, omul nu are nicio opţiune reală, indiferent prin ce trece, ştie că trebuie să scape de hărţuială, de stresul momentului, nu contează prin ce va trece sau ce-i va oferi viitorul, românul îndură mult şi este foarte optimist, că Dumnezeu va lovi exact cînd şi unde trebuie, mai tîrziu decît niciodată!
Nu e nicio fantoma a lui Stalin. Este accceasi metoda straveche si noua totodata, preluata de oamenii din justitie sub inaltul patronaj a unor consilieri care stapanesc aceste metode vechi si noi dintotdeauna si culmea fac parte din NATO si UE asa cum face si Romania parte.
Nu cunoasteti vorba aia: “Dupa mine potopul “ ?
Domnule Tudor, la ce va asteptati din moment ce in Romania sunt mai multe servicii decat in orice tara din europa ? La ce va asteptati cand partidele politice sunt o anexa a serviciilor ? La ce va asteptati cand in Romania , respectarea legii este facultativa ? Doar FBI-UL are mai multi agenti decat Romania,dintre tarile NATO. Bugetul serviciilor secrete este de doua ori mai mare decat la sanatate.Si asta e treaba guvernelor , sa nu aruncam totul pe basescu.România are 7 servicii de securitate, în timp ce media europeană este de 3 servicii, existând chiar state, precum Finlanda, Grecia, Irlanda sau Slovenia, care se mulţumesc cu un singur serviciu secret. CE JUSTIFICARE EXISTA ? ROMANIA A DEVENIT BURICUL PAMANTULUI ? ASA CA TOATE PORCARIILE CARE SE INTAMPLA IN ROMANIA AU O JUSTIFICARE. PE NIMENI NU INTERESEAZA TREBURILE ASTEA. LA FEL CA IN CAZUL LISTELOR ELECTORALE CARE CUPRIND TOTI MORTII DIN ULTIMII 25-30 DE ANI.LA FEL CA IN CAZUL INFILTRARII DE AGENTI ACOPERITI IN INSTITUTIILE STATULUI SAU IN PARTIDELE POLITICE, CA SA NU MAI ZIC DE CEI CARE CANDIDEAZA LA FUNCTIA DE PRESEDINTE. LA NOI SUNT ACCEPTATI, ZICE LUMEA CA SUNT PATRIOTI, CE, NU SUNT SPIONII NOSTRI ? IN CE TARA DIN EUROPA CANDIDEAZA FOSTI SEFI DE SERVICII SECRETE? TOATE ASTEA DE CE SUNT TRECUTE CU VEDEREA ? DE CE NIMENI NU FACE SCANDAL CAND APAR ASTFEL DE LUCRURI? DIN ACEASTA CAUZA NICIODATA ROMANIA NU SE VA COMPARA CU CELELALTE TARI DIN EUROPA.AVEM PRETENTIA SA FIM RESPECTATI DE ALTE TARI IN TIMP CE NU NE RESPECTAM NOI ?ASA CA NU VA MAI SUPARATI ,PESTE O LUNA ROMANIA VA AVEA UN NOU PRESEDINTE ALES DE NU SE STIE CINE, VA AVEA ALT GUVERN ALES DE NU SE STIE CINE, SI TOT ASA. TREBUIE RESPECTATA TRADITIA. IN ULTIMII 25 DE ANI A FOST ALTFEL ? N-ARE ROST TOCMAI ACUM SA FACEM NASOALE SI SA CEREM NORMALITATE.
eu nu inteleg,ce naiba mai asteptam?cum putem sta pasibili si sa vedem cum batranii nostrii sunt umiliti,calcati in picioare,cum mai stam sa ne scuipe acesta satana,in fata?cat mai rabdam?cat mai stam asa si privim?de ce nu iesim cu totii sa-l anihilam ca prea isi bate joc de noi…stau perplex si socat si vad ce se intampla si simt ca explodez..fratilor haideti cu totii,cum am iesit la arafat,noi nu ne putem apara batanii nostrii?cat ne mai umileste acest impostor?de nu iesiti?ce facem?stam impasibili si privim la televizor iar el continua sa isi bata joc de noi?haideti cu totii in seara asta…nu mai putem indura…
Eu cred ca se toarna vreun scenariu la Holywood ca Ponta si Cazanciuc au declarat ca DNA lucreaza misto pentru dreptate.
Probabil nu e momentul dar sunt stupefiat de “întrebările” și suspiciunile Gabrielei Firea pe care nu o știam așa,la adresa lui Klaus Iohanis.A făcut ceva anti-jurnalistic și a intrat în ceva ce depășește atacurile sub centură psdi-ste obișnuite
Trafic de copii?Pe bune?Dacă ziceam eu sau tu sau oricare asemănător,despre Ponta,ne-am fi ales și cu un dosar penal.
Inacceptabile suspiciuni și o mare dezamăgire Gabriela Firea!
De ce? Exista declaratii care duc la confirmarea acestei suspiciuni.
Pai sa nu crezi nimic nasol despre Iohannis,caci faci hepatita.Sa nu te puna Michiduta sa citesti “Ziaristii online”din 18 febr. sau publicatia sibiana “Justitiarul” ce prezinta despre Iohannis, ca dai sigur in icter.
Daca ii urcau in autocare sa-i duca sa voteze prin toate comunele din judet pentru 100 de lei nu se mai plângea niciunul.
Exista cumva o limita de varsta peste care ai voie sa incalci legea?
bravo theo, basist mic si vioi. deci pt tine toti sunt vinovati din start. stalinism pur
Du-te dracului de JAVRĂ, lepra leprelor, lepra dracului ce ești!
madalin, te rog ai grija la limbaj!
Bine. Îmi cer scuze. Dar nu și celui căruia mă adresasem.
”Inteligentule” sunt martori si nu uinculpati. Bati campii…
Daca nu erau autocarele PDL-ul nici nu exista ca partid.
Domnule Tudor,cand te duci cu autobuzul la vot trebuie sa accepti ca acelasi autobuz te poate duce si la tribunal.Nu este cazul batranilor de acum dar s-a vazut inclusiv la europarlamentare turism politic.Cat timp se accepta plimbatul pe la sectii de votare cu autobuzele, sa se accepte si pe la politie, asa ar fi corect. TREABA DE ACUM E VECHE DEJA. KOVESI ARE ANTECEDENTE DE LA REFERENDUM CU BIBLIA PE CAPOTA MASINII. DAR STATI LINISTIT, PONTA A GARANTAT CA E OK. KOVESI NU MAI ESTE BASISTA, A REEVALUAT-O PONTA. E TRAGIC CE SE INTAMPLA DAR E REZULTATUL TACERII SI A INDIFERENTEI.NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR DOMNULE TUDOR.ROMANIA FUNCTIONEAZA DUPA LEGILE MAFIEI. LEGEA TACERII ESTE CEA MAI RESPECTATA.
bravo domnule deci sunt toti vinovati din start si “trebuie sa se astepte cand voteaza sa fie si anchetati”. mai sunteti multi ?
LA EUROPARLAMENTARE ILFOVUL A AVUT SUTE DE MII DE VOTANTI AJUNSI CU AUTOBUZE, ZICEAU CA SUNT TURISTI, IN VACANTA SI TREBUIE SA VOTEZE. DE CAND E JUDETUL ILFOV ZONA TURISTICA IN ROMANIA ? CAND ACCEPTA BANI CA SA VOTEZE MULTIPLU E BINE ? CINE SE PLIMBA CU AUTOBUZE PRIN TARA FARA SA PRIMEASCA NIMIC IN SCHIMB ?DESPRE ASTA SPUN. N-A ZIS NIMENI NIMIC DE BATRANII ACESTIA .
daaaa…niste criminali, sa fie impuscati
Din păcate, răspunsul la întrebarea dumneavoastră este: da, sunt mulți ca ăsta în această porcărie de țară…
CAND SE ACCEPTA INCALCAREA LEGILOR, APARE APLICAREA SELECTIVA. DACA E SA NE INDIGNAM, TREBUIE SA O FACEM LA FEL IN TOATE CAZURILE. CAND BASESCU FURA E NASPA SI NASOL, IN SCHIMB CAND PSD-UL SAU ALTII FURA E OK, N-ARE NIMIC. ORI NU MAI FURA NIMENI ORI FURA TOTI. LEGEA SE APLICA SAU NU, IN EGALA MASURA. HOTII UNORA NU SUNT MAI DE TREABA DECAT AI ALTORA. DACA ACCEPTATI FURACIUNILE DOAR DINTR-O PARTE CREDETI CA SE VA FURA MAI PUTIN ? DACA ACCEPTATI INCALCAREA LEGILOR DOAR DE LA UNII CREDETI CA VOR FI INCALCATE MAI PUTIN ? SAU DE MAI PUTINI ? DACA DUMNEAVOASTRA VEDETI ALTFEL LUCRURILE, ASTA ESTE….FIECARE CU PAREREA LUI.
Du-te dracului de JAVRĂ, lepra leprelor, lepra dracului ce ești!
madaline, maica.In caz ca mai ai crize de nervi, vezi sa ai un servetel langa tine in caz ca faci spume la gura. daca stai pe scaun nu e bine daca ai un atac de apoplexie, trebuie sa te intinzi pe jos, culcat. La fel si daca faci accident cerebral.Am o veste buna si una proasta pentru tine.Vestea proasta e ca s-ar putea sa-ti treaca repede, sa scapi. Vestea buna e ca de la atatea crize de nervi, s-ar putea sa paralizezi si sa nu mai poti injura. Sunt doctor veterinar, ma pricep mai mult la animale ,dar poti sa ma crezi pe cuvant……era sa uit, poti injura cat vrei sau cat iti permite domnul Tudor.
S-or fi dus si autobuze PSD-iste pline cu votanti, dar nici cu opozitia (basista) nu mi-e rusine, iar la Paris, in orasul lumina s-a votat la 10 maini, la 40 de secunde. Mai tari (a se citi mai agili)ca Bruce Lee.
fraudele basiste sunt bune la democratie…nu se ancheteaza
Nu vedeti ca ziceam in general,daca se accepta turism electoral sa se accepte si prin alte parti. NU ESTE CAZUL CU ACESTI BATRANI. AM SPUS CA NU LA ACESTIA MA REFER. Cand cineva accepta sa incalce legea trebuie sa accepte si consecinte cand este prins. INCA ODATA, CRED CA NU SE CITESTE TOT, AM ZIS CA IN CAZUL ACESTOR BATRANI ESTE TRAGIC CE SE INTAMPLA.
Nu aveau inca provizia de biblii…A avut grija Morar sa doteze DNA cu ele….in scopuri politice.
La Paris “viteza de votare” a fost de 1 vot la fiecare 13 secunde.
Asta este fantoma lui Hitler, nu a lui Stalin.
Ce se mai bucura UDMR-istii si PCM-istii… !
REVOLTĂTOR!!!
Ce mama dracului este această chestie numită România?! Țară?! Pe dracu’! Bine am zis ieri, România e un “grajd” manelizat, tembelizat și abrutizat!
Care democrație?! Comunismul a revenit pe deplin și asta prin toți rahații și toate rahaturile puse în funcțiile cele mai importante din așa-zisa justiție de către cel mai odios, nenorocit și ipocrit animal biped care a condus România vreodată.
HUOOOOOO, javre băsiste!!!
Dacă Ponta și împuțiții lui din majoritatea parlamentară și guvern NU vor lua măsuri imediate și dure împotriva acestor lepre staliniste băsiste de la DNA în frunte cu Kovesi și ÎCCJ în frunte cu scroafa Lidia Stanciu, să nu se aștepte să câștige nici măcar praful de pe tronul de la Cotroceni, iar eu îl voi înjura cu fiecare ocazie așa cum o fac la adresa dictatorului bețiv Băsescu.
Băsescu, DNA, Kovesi, ÎCCJ, Stanciu, IEȘIȚI AFARĂ, JAVRE ORDINARE!!!
*lepre staliniste băsiste de la DNA în frunte cu scroafa Kovesi și ÎCCJ în frunte cu scroafa Lidia Stanciu
Aveti dreptate. Este cel mai oribil lucru pe care l-am vazut in viata mea. Am bunici in Dolj si Olt, toti peste 70 de ani. Faptul ca vine Politia si ii ridica la miezul noptii pentru ca asa vrea DNA mi se pare infiorator. Atitudinea multor oameni care comenteaza pe siteuri, mie mi se pare groteasca. Situatia in Romania incepe sa ne conduca catre un stat dictatorial modern, in care orice fel de opozitie este aruncata in inchisoare prin tot felul de artificii tehnice, si populatia este terorizata prin tot felul de mijloace “legale”. Din pacate, Ponta si USL nu au facut absolut nimic pentru a stopa aceste abuzuri, mai mult prin maririle de buget acordate serviciilor secrete si mentinerea in functii fara nici macar o contestatie a regimului infect de la Procuratura, mi se par dovezi solide ca aceste abuzuri sunt aici ca sa ramana. Eu am foarte multi prieteni care considera ca DNA este corect si ca vor sa imparta dreptate cu aceste masuri, si ei ar trebui sa fie noua generatie. Ma simt foarte dezamagit si descumpanit, singura concluzie logica este sa plec din tara si sa uit limba romana. Sunt putine locuri in lume in care as putea sa ma duc in care situatia sa fie la fel de rea precum am vazut in aceasta dimineata
Ministrul justitiei, Robert Cazanciuc, a afirmat, joi, la Botosani, citat de Sursa Zilei, ca DNA este “o institutie performanta”, iar din partea PSD i s-a cerut sa ii sustina pe procurori.
Ministrul Justitiei a spus ca anchetele DNA trebuie sprijinite, iar de la partid are toata sustinerea.
“Partidul mi-a cerut sa sustin DNA si am acordat resursele de care a avut nevoie si in materie umana, si in materie normativa in asa fel incat sa ramana o institutie performanta. Atata timp cat lucrurile merg bine, nu are rost sa le schimbam”, a spus Cazanciuc.
Ministrul Justitiei s-a declarat convins ca actiunile anticoruptie au avut rolul de a mari increderea populatiei in justitie.Mai ales ca activitatea DNA a fost remarcata atat pe plan intern, cat si pe plan extern. “Actiunile procurorilor DNA sunt direct legate de actiunile celor care incalca legea”. Daca vor fi incalcari ale legii si oamenii nu inteleg ca exista niste limite in toate, cu siguranta ca vor continua si actiunile DNA”, a mai declarat ministrul justitiei citat de Sursa Zilei…….TREABA ASTA S-A DISCUTAT S-A DISCUTAT SI LA ANTENA 3. E BINE SAU NU E BINE CU DNA-UL ? E BINE SAU NU E BINE CU PSD-UL ? ACUM VEDETI LA CE MA REFER DOMNULE TUDOR ?
pentru psd e perfect dna
Asta o spun ei , in gura mare, nu se mai ascund, inseamna ca le place…..
…ho ho hooooo!!! revolta băsiştilor şi a copy-past-iştilor se vede excelent pe blog, deh, au şi ei dreptul să posteze copy-paste-uri, să comenteze, aici şi oriunde. E destulă batjocură peste tot, mentalitatea e vinovată, dacă stanilismul a trăit acum peste 50 de ani, limitaţii nu vor să vadă că s-a transferat an de an în mintea celor care au avut, au funcţii şi putere, şi, se menţine gîndirea şi conceptul practic acelei perioade pînă în zilele noastre, deh, istoria nu te lasă, sunt perioade şi perioade, la noi, mai mult grele, rele…
Cu toate că unii dintre aceşti bătrâni mi-ar fi putut fi bunici, sau chair părinţi, nu pot să fiu empatic cu ce li se întâmplă.
Aceşti oameni l-au votat pe ilici-escu, aceşti oameni i-au lăsat pe toţi cei din 1990 să fure din ţară, până acum cu băsescu şi camarila lui, în toi. Nimeni, nici măcar părinţii noştri, nu au ieşit în stradă să se revolte când cripto-comuniştii au vândut centrele industriale ale ţării, bucată cu bucată, fie la comanda de afară sau din propria iniţiativă pt. propriul lor buzunar. Din cauza abseteismului colectiv popular, ţara este aşa cum o vedem, cu toţii, în special noi, postdecembriştii.
Aceşti bătrâni, fără nicio îndoială personală, au primit plase cu ulei şi făină în trecut şi, mai mult ca sigur, nu au protestat nici măcar o dată.
Străinezii noştri, care au plecat în haită (fără să fac aluzie la ţigani sau la altă minoritate), ar fi putut protesta/revolta la momentul respectiv, în anii 90 şi acum, în zilele astea, dar n-au făcut-o. De ce? Pt. că e mai uşor să pleci decât să protestezi/revolţi. Ce bine că au murit nişte “fraieri” atunci, la revoluţie, ca ăştia 2.5-3 milioane să plece afară şi să exclame, la unison: “Dă-o-n p*zda mă-sii de ţară, m-am cărat!” . Ce sacrifiu onorific… şi, acum, toţi regretă că a murit Ceaşcă.
Mă opresc aici, că am deviat puţin cu străinezii trădători. Aş mai fi avut mult mai multe de spus şi în privinţa lor dar nu acum.
Pe scurt…
Indiferent de abuz sau justificare, bătrânii ăştia îşi primesc doza de echitate pt. absenteismul din anii 90 şi din începutul anilor 2000.
Sper ca într-o zi, toţi străinezii noştri care au plecat, cu motivele şi poftele lor, să li se retragă cetăţenia română & ca toţi să devină ‘persona non grata’ ŞI din cauza legii cu voturile din diasporă se fură atât de mult.
tu vrei sa protesteze cei 2-3 milioane care au plecat sa munceasca in alta tara si voi 15 milioane sa va uitati la televizor? voi, astia 15 milioane sunteti la fata locului, la locul faptei, cum se zice, de ce nu protestati ? e greu ?
Acer fii atent şi citeşte cu grijă diferenţa enormă: cei care sunt angajaţi în ţară, acum, sunt legaţi de locul de muncă din cauza fricii generale de a nu-şi pierde slujba. Ăia 2.5-3 milioane, care au plecat, nu mai aveau nimic de pierdut; erau liberi şi nu mai erau presaţi de nimic.
Înţelegi ori ba? Dacă ei protestau/revoltau (închipuieşte-ţi aproape 3 milioane de inşi în Bucureşti, urlând, blocând circulaţia), s-ar fi produs un efect domino, restul lumii prindeau curaj şi se alăturau. Ţara nu mai era în situaţia ca de acum. Dar fu mai uşor să se dea fuga…
Şi ca să-ţi răspund, din nou, la ultima întrebare: da, e greu.
ˇTewdr: ai toţi boii acasă? străduieştete şi pune-ţi creierul la treabă! bă ,,nesimţitule” cine eşti tu ca să ceri ca un,,cretin ce eşti” să fie declaraţi cei care au plecat în străinătate: persoane non grata??? tu ce naiba faci în ţară??? ce ai realizat tu ca persoană fizică? eşti mulţumit de tine? …nu prea cred…
dacă ţie ţi-a convenit să speli şosetele politicienilor, oricare ar fi, nu toţi acceptă asemenea comportament, în plus, de unde aveai tu bani pentru salariu dacă nu intrau banii celor care muncesc din greu în afară??? băăăă!!! gîndiţi o secundă înainte de a posta un comentariu!!!
Străinezii, cu toţii, sunt nişte oportunişti laşi care au profitat într-un mod sinistru de moartea ălora care au murit la revoluţie. Probabil că, în mintea străinezului, ăia “iereau fraieri”.
Pesemne, din cauza voturilor din diasporă, se fură/fraudează atât de mult la numărarea lor.
Şi da, meritaţi să fiţi declaraţi ‘persona non grata’. Aţi plecat fără să protestaţi/revoltaţi împotriva abuzurilor (din moment ce nu mai aveaţi nimic de pierdut) corupţilor, echitabil, la fel de mult nu meritaţi să fiţi identificaţi ca români. Pe lângă ţigani, ne mai faceţi şi de ruşine.
@Tewdr:,, ori eşti prost, ori o faci pe prostu” că dacă ai fi îmbuibat de prostia altora, ţi-ar pocni capul, de fapt, nici mult nu mai are…
Cum poţi spune că cei din diaspora sunt vinovaţi de fraudarea voturilor, poate că nici nu au ştiut ziua sau locaţia unde se votează-poate nu îţi aminteşti că au fost secţii de votare în ţări unde nu erau români, vinovaţi sunt politicienii mincinoşi alături de cei care numără voturile. …din cîte se vede,,eşti bolnav rău!” dacă viziunea ta e asta, în aşa hal te ajută creierul, eşti prea uşor manipulabil, naiv 200%, neputiincios, neîncrezător în tine, plîngăcios, răutăcios,egoist, invidios, de asta nici nu o să ai linişte în sufletul tău!!! şi ai grijă,tu eşti cel care face de ruşine ţara, nu cei plecaţi să muncească din greu,citez din comentariul tău:,,Şi da, meritaţi să fiţi declaraţi ‘persona non grata’. Aţi plecat fără să protestaţi/revoltaţi împotriva abuzurilor (din moment ce nu mai aveaţi nimic de pierdut) corupţilor, echitabil, la fel de mult nu meritaţi să fiţi identificaţi ca români. Pe lângă ţigani, ne mai faceţi şi de ruşine.” …se duce de rîpă ţara cu asemenea indivizi, cu asemenea concepte, gîndire(poate o visezi pe blonda în braţele tale,…uşuratecule!)…mai ai neamuri…
Ponta, acum un minut, în direct, a răspuns întrebărilor reporterului Antenei 3 în legătură cu această situație: “eu nu am dreptul și nici nu pot să comentez un proces de justiție în desfășurare”. Reporterul insistă, Ponta răspunde: “repet, despre justiție nu pot să comentez nimic”.
Nici eu nu voi putea să “comentez” despre tine cu ștampila, c*c*t laș, impotent și băsist!
Du-te mai baiete si te trateaza.
Ai luat-o razna de cata manipulare ai avut parte.
Care manipulare, că l-am văzut, în direct, pe idiot cum de-abia deschidea gura ca nu cumva să rănească sentimentele sclavilor lui Băsescu de la DNA și ÎCCJ?!
Sictir!
P.S: Mai nou antibăsiștii își pun porecle care să-i facă să pară antibăsiști? Tu ești anti-ACL și anti-PîMP pe cât de anti-Udrea e bețivul de la Cotroceni.
*Mai nou băsiștii […]
Mai draga,pe tine chiar nu te duce mintea?Ti se pare ca pe Ponta nu l-au incaierat basistii destul?Abia asteapta excrocii sa arunce cu rahat,cum ca Ponta “ataca justitia”.
Atunci să-l voteze băsiștii și mult-felicitata și mult-finanțata DNA.
Pe scurt, dacă nu te duce mintea: dacă vrei votul anti-băsiștilor nu îți poți permite să rămâi neutru la abuzurile slugilor băsiste pe care tu nu ai fost în stare să le înlături timp de 2 ani de mare luptător anti-băsist și de diferit ce ești de Băsescu.
Aceasta justitie stalinista va continua si dupa alegeri, Ponta va iesi presedinte dar cine a nominalizat-o pe Kovesi? Cine a pus ministru de justitie? Cine da fonduri de la buget fara numar DNA-ului? La Sinteza Zilei s-a prezentat mai demult un caz al politistului Gheorghe Radu inchis pe nedrept(vezi: http://www.antena3.ro/romania/drama-unui-politist-inchis-pe-nedrept-un-an-de-puscarie-noua-ani-de-procese-241937.html), procurorul care a facut “lucrarea” aceea este vinovat moral de sinuciderea unui ofiter DIAS si de moartea Generalului Mihail Popescu (pe care l-ati cunoscut si admirat), si are la activ 2 condamnari la CEDO (cauzele Tudorache si Creanga), unde credeti ca a fost promovat pentru aceste fapte glorioase acest procuror? Incepand cu 17 septembrie este fix in subordinea lui Ponta in Ministerul de Interne (vezi: http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/24_09_2014__69613_ro.PDF). Asa ca slabete sperante sa ne revenim….tine doar de noi daca mai suportam aceste abuzuri sau nu.
Daca te fac si eu sluga de securist se cheamă ca suntem chit? De ce ma jignesti daca nu te-am jignit?
Oamenii aia stiau de o luna ca vor fi adusi azi la Bucuresti pentru audieri. Unde e marea surpriza? Cand trebuiau sa plece din Gorj spre Bucuresti? Dupa masa, dupa ce isi beau ceaiul de la ora 5?
In caz ca nu ai aflat, Ponta guvernează tara asta de aproape 3 ani. Unde e Base in povestea asta?
Încearcă sa te mai controlezi…
asa, deci insisti, e bine sa duci 200 de batrani cu mandat noaptea la anchete. bravo theo, esti un mare democrat, sunt sigur ca multi te vor aprecia pentru ce si cum gandesti… sanatate!
S-o fi redeschis Auschwitz-ul? Seamănă cu deportările.
…
…
…
Rămâne valabil ce ți-am scris anterior…
Cu cit vor abuza mai mult de oameni , cu tot atit va creste ura pentru TB si pentru “piticii” gaunosi care candideaza . In dementa lor fac abstractie ca “beneficiaza” deja de 7,4 milioane de nemultumiti , inca din 2012 . “Piticilor” , efectul va fi contrar celui calculat de voi ! Si tot pentru “piticii” compromisi : ar fi intelept sa va retrageti din cursa , daca doriti sa circulati liberi prin Romania , dupa alegeri .
Spuneti-i lui Ponta ca nu vom vota deloc (nici macar cu dansul) ca sa nu fim ridicati in miez de noapte si nimeni dintre cei cu functii importante in Stat care pot lua atitudine, sa nu o faca…
Mădălin
on October 24, 2014 at 09:36 said:
Du-te dracului de JAVRĂ, lepra leprelor, lepra dracului ce ești!
Reply ↓…………DE CE DOMNULE TUDOR ACCEPTATI ASEMENEA LIMBAJ ?CA SUNT UNII PROST CRESCUTI, CA NU SUNT CAPABILI SA SE COMPORTE CIVILIZAT, SAU PUR SI SIMPLU ATAT II DUCE CAPUL, INTELEG CA SUNT MULTI REDUSI MINTAL, CU PROBLEME GRAVE DE COMPORTAMENT, DAR NU CREDETI CA ASA CEVA NU TREBUIA PUBLICAT ? OAMENILOR DE GENUL ASTA NU AI CE LE FACE, NU EXISTA REMEDIU. DACA IN UNELE CAZURI NU AM FOST DE ACORD CU DUMNEAVOASTRA NU INSEAMNA CA SUNT DUSMANUL DUMNEAVOASTRA SI CA TREBUIE SA LASATI ASTFEL DE , SA LE ZICEM OAMENI, SA INJURE CA LA USA CORTULUI. NU ESTE PRIMA DATA CAND FACE ASTFEL DE PORCARII.
am avertizat de fiecare data ca un astfel de limbaj nu tolerez
Vai, sensibilule! Dar când pui lumea să parcurgă pagini întregi de copy+paste-uri de pe toate fosele băsiste din presă și de pe Internet cum e?
Nici măcar n-ai curaj să precizezi naibii sursa, penibilule!
Întrebare (retorică, desigur!): Nu ar fi fost mai firesc, dacă vreți, atât dpdv uman cât chiar și financiar să se fi deplasat ”curtea” la Olt, Gorj, Teleorman şi Vrancea de unde înțeleg că sunt acești oameni, decât să-i sui pe toți în autocare la 4 dimineața și să-i aduci 200-300 de km până la București?! Oricum nu poți, fizic vorbind, să-i audiezi pe toți în aceași zi fără a transforma ședința de judecată în una maraton, inumană și degradantă pentru toți cei de acolo. Așa mergeau 4 zile dintr-o saptămâna, în fiecare zi, în câte una din localitătile de pe unde sunt aduși acești oameni și în patru zile, în condiții civilizate, puteau fi audiați toti martorii, dacă, în înțelepciunea ei, așa a hotărât minunata instanță. Zic și eu din ce vad pe acilea pe la ”hengleji”, care poate nu n-or fi ei cu mult mai breji decât noi dar cel putin au grijă să păstreze o minină aparență acolo și să lase senzația cel puțin că cetățeanul, mai ales cel cu drept de vot, contează! NU mai vorbesc de faptul că asta nu s-ar fi întâmplat cu o săptamână înainte de primul tur de scrutin, în plină campanie electorală. ”Proștii” se feresc maxim de coincidențe de-astea! Nește fricoși dom’le! De aia May nu-i Macovei!
În ce hal a scăzut nivelul de credinţă, nivelul de manipulare şi tot ce ţine de cultura personală!!! Acest popor a ajuns să se închine la: scoarţa copacilor, la orice fel de,,icoană” sfinţită, mai e puţin şi se închină şi la pisici, cai, cîini, garduri, în faţa unui analfabet, în faţa unei spurcăciuni de om, fie şi popă!!! DOAMNEEEE!!! cîtă manipulare!!! Cîtă prostie!!! Pînă unde poate ajunge setea de îmbogăţire, de prostire, de credibilitate aiurită !!! http://www.dcnews.ro/icoana-cu-un-frgment-din-sfanta-cruce-la-procesiunile-de-la-catedrala-patriarhala-din-bucure-ti-de-sfantului-cuvios-dimitrie-cel-nou-vezi-programul-manifestarilor_457299.html
Mai nenorocitule, “spurcata” e mintea ta inveninata si ignoranta. Oamenii aceia se inchina lui Dumnezeu, prin inchinarea nu la o scoarta de copac, ci la (o particica din) Sfanta Cruce pe care S-a jertfit Dumnezeu, pentru salvarea noastra a tuturor, inclusiv a unui nenorocit ca tine.
Pe buna dreptate te intrebi cum mai poate fi astazi in ROMANIA un singur om(exceptand hotii/ coruptii si profitorii sistemului basist ) care sa nu inteleaga cat rau a facut ROMANIEI cei 10 ani de dictatura …basista.
Mai grav ca este ca acesti oameni nu inteleg ca ne va paste o noua dictatura(si mai dura) cu PONTA sau JOHANNIS .
PONTA=JOHANIS adica acelasi gen de politician sustinut de o gasca de partid(la unul de stanga ,la altul de dreapta) fiecare sustinut IN ALEGERILE PREZIDENTIALE de gasca proprie de HOTI/CORUPTI ,de nasi ,fini,socrii,cumetrii,de clanuri diferite de retrocedari ilegale ,de defrisari si de vanzare a resurselor tarii pe nimic.Basca ca dupa castigarea alegerilor FIECARE DINTRE CEI DOI va trebui sa recompenseze(cu banii romanilor cinstiti si corecti prin cresterea din 2015 a TAXELOR/ACCIZELOR/IMPOZITELOR )pe sustinatorii electorali formati din propria gasca … cu functii inalte si banoase (guvernamentale sau in alte in alte institutii ca JUSTITIE,SERVICII,…) ,sa-i recompenseze cu stipendii si binenteles cu abonamente/contracte … la sifonarea bugetului.
Daca romanii ar fi inteligenti(pacatul ca acestia sunt in minoritate ) nu i-ar vota pe niciunul dintre cei doi care vedem ca au pete negre si lucruri neclarificate DELOC din biografia lor personala.
Necazul este ca romanii s-au aliat si voteaza ceace le sugereaza televiziunile pe care le urmaresc(adica ANTENA 3 si ROTV aliniate in spatele lui PONTA iar B1 si REALITATEA TV in spartele lui JOHANNIS sau lui UDREA) si nu judeca dupa capul lor incat sa aleaga pe oricare alt candidat(care cu toate bubele lui va fi MULT MAI BUN ca cei doi si in plus in lipsa sustinerii celor doua partide STAT;PSD sau ACL; nu vor putea instaura in ROMANIA o noua …dictatura).
Deci in consecinta romanii ar trebui sa mearga la vot si sa aleaga orice candidat (exceptand pe PONTA,UDREA,JOHANNIS,MACOVEI si ..Tariceanu pe care ii cunoastem cat de rai sunt !!) sau daca nu vor sa voteze pe nimeni altul sa-si anuleze …votul pentru a nu fi folosit de gasca/sistemul de STANGA(gasca pesedista,uneperista) sau folosit de gasca/sistemul de DREAPTA(unde se afla gasca pedelista).
“B1 si REALITATEA TV in spatele lui JOHANNIS sau lui UDREA”
Hai, las-o jos că măcăne! Da, acum sunt pupați în dos acolo numai ăia doi. Dar cine mai era pupat în fund acolo de la ruperea USL-ului încoace nu-ți mai amintești? Nu dispera, te ajut eu: idolul tău, sfântul, plinul-de-principii, neipocritul și netrădătorul Antonescu! Și cine îl plimba pe acolo ca pe un urs în laț, aproape săptămânal, pe același Iohannis? Același Antonescu! Aplauze!!!
Mai bocești mult după nenorocitul ăla? Nu mă aștept să răspunzi întrucât nu ai făcut-o niciodată. Așa cum nici spurcăciunea de Antonescu nu a comentat niciodată știrea asta: http://www.antena3.ro/romania/iubitul-ioanei-basescu-despagubit-cu-10-milioane-de-euro-de-statul-roman-cum-a-pus-mana-pe-pamantul-bratienilor-236772.html ; http://www.antena3.ro/romania/dovada-fraudei-de-10-milioane-de-euro-in-care-este-implicat-viitorul-ginere-prezidential-236879.html
Ce mai, ăsta da apărător al “partidului istoric”… Nu mai zic de declanșarea fuziunii PNL-PDL și trecerea PNL-ului la PPE, “opere” ale aceluiași trădător ordinar că am zis destul, iar pe tine tot în… numele lui Băsescu te-a durut.
Un individ ipocrit și laș tot la un individ ipocrit și laș trage…
http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/politic/15224-de-ce-calc-in-picioare-victor-ponta-i-mircea-dua-demnitatea-armatei-romane-in-favoarea-extremismului-maghiar-poligon-de-70-de-hectare-al-armatei-romane-dat-extremitilor-maghiari-s-pun-obeliscul-sovietic-pe-el.html
Da,exact ca pe vremea lui Stalin ! Dar nu va suparati,cine a propus-o pe Kovesi la DNA ? Cine guverneaza tara de 3 ani si are legislativul la o cota fara precedent ? Cine are ministerul justitiei, politia,jandarmeria ? Si cu toate acestea cine sta toata ziua pe sticla televizorului servindu-ne glumite si abjectii la adresa contracandidatilor in loc sa preintampine aceste aberatii ale slugilor basiste ?? Este vina mea,am uitat,acesti oameni lupta din greu cu regimul basist tinand o socoteala pe zile si ore cat mai are acesta pana pleaca. OK !!! NICIODATA Romania nu a avut perspective mai sumbre pentru ca PSD-ul va pune mana pe tot ce misca in tara asta iar reactia celor din exterior dupa declaratiile politicoase,diplomatice va fi una ca dupa mineriada din ’90.
IOHANNIS:Suspendarea a fost o prostie nu trebuia sa aiba loc! CINE CREDE CA VA CISTIGA CU DNA-UL SE INSEALA! LA VOT TOATA LUMEA NU LASATI PARINTI ACASA UNITI VOM CISTIGA ! REFORMA TREBUIE SA AIBA LOC CONSTITUTIA TREBUIE SCHIMBATA! DRAGNEA ESTE DOAR UN OM,CE SA FACA DRAGNE PARCA ALTUL NU SE VA GASII IN PSD SA II TINA LOCUL?
cine a votat pentru un pui ulei si o pelerina isi merita soarta. sunt vite analfabete tinute in grajduri numite sate si mulsi de politicieni abili.
Ponta, PSD-ul, Guvernul sunt in hibernare totala. Dar ies din hibernare cand trebuie sa o primeasca pe “precinstita Ridzi” in partidul lor de oamneni cinstiti si nepatati. “Democratie originala”!!!
Dreapta e nedreapta!
Sau cum sa zic…?
In Romania si dreapta-i stramba!
Afla si ei pe pelea lor ca “toate imparatiile le vântura ca pe pleava”. Ajung la rând la gâde si Mazare, Dragnea, Nichita, Boc, Udrea, Nastase (iarasi), Ilici, Neulander-Roman, samd. Fara a-l uita pe E-Vanghelie. Si nici pe Oprescu, si inca multi, multi altii.
Pe urma, de-o vrea Domnul, chiar si Basescu si Ponta – doara nici ei nu-s mai putin parveniti decât ceilalti.
Muulte, multe ineptii pe blogul Dvs, domnule Tudor, asa-i in democratie. Uuu !, noaptea mintii. Intr-adevar exista un genocid nedeclarat la adresa celor de varsta a treia, a seniorilor, in spitale, la DNA, la autoritati, peste tot, n-avem bani de pensii.
Grav, foarte grav, o zicala spunea “daca nu ai batrani sa-ti cumperi.”
Sa nu uitam un lucru; Toti cei care ne-am realizat si cu certitudine vom lasa ceva bun (un graunte de nisip) in urma, cu totii am crescut la umbra unor “monstri sacrii” ai domeniului in care activam. Daca Romania sufera, este si din aceasta cauza, a marginalizarii seniorilor natiunii. Trebuie sa ne mandrim cu cei care ne-au pus meseria in mana si-am dus-o mai departe pe inalte culmi de profesionalism.
Nu dau decat un exemplu; cu ocazia celebrarii M.S. sale Mihai, multe personalitati au au invitate la acesta solemnitate.
DNA a facut o greseala capitala ducand in “excursie” matinala, multi batrani, pensionari, oameni din localitatile tarii, la audieri.
Traiasca Tatucul ! Ca tot suntem la capitolul fantome.
chiorpecul satanist si camarila odioasa or sa dea socoteala pana la urma. nu vedeti ce uitatura criminala, plina de venin, ura si invidie are animalul? in nici un caz nu poate fi numit om acest puroi care a mintit poporul si a furat de a rupt de cand a primit carnet de mariner, cu precadere in ultimii 10 ani.
DUMNEZEU o sa dea fiecaruia ceea ce merita!!!
Stalin sau Hitler ii executau pe loc, daca Dragnea ar fi fost un uzurpator de regim si saracii batrani complicii lui. Asocierile astea si referirile la sanatatea oamenilor pentru dramatism nu sunt sanatoase deloc.
Sa presupunem ca nu ar fi fost audiati ca martori iar Dragnea ar fi gasit vinovat, mai mult ca sigur o parte din presa ar venii sa ne spuna ca Dragnea a fost linsat, sa ne spuna ca un proces in care nu sunt audiati martori este unul fals, etc.
Daca este gasit vinovat, atunci acei oameni pe cand vor mai vota, sa se gandeasca de 2 ori inainte de a mai intra in jocurile murdare ale unor politicieni. Ii valabil pentru toti votantii din tara asta. Am votat DA la referendum. Daca poporul il vrea pe Ponta, sunt ok cu asta, dar vreau un vot corect. Valabil si in cazul lui Iohannis sau altu.
Radu Tudor la PUNGESTI au fost comise atrocitati de catre securistii din jandarmeria aflata la ordinul direct al securistului ceausist micky mouse ponta mult mai cumplite impotriva oamenilor saraci de acolo, batrani, copii, femei, acolo nu mai era vorba de fantoma lui Stalin? Au intrat noaptea peste amarati in case si le-au administrat batai cumplite inclusiv copiilor, despre asta nu am auzit de nici un fel de stalinism. Nu e frumos cu dubla masura! Acolo unde e interes politic e stalinism, dincolo unde e interes politic la 180 de grade ne prefacem ca afara ninge si incercam sa spalam mizeria de pe fata sinistra a jandarmeriei securiste!!!
auzi interesant, acolo e vorba despre terenuri private concesionate pt povestea sulfuroasa a gazelor de sist. daca mata ai avea un apartament si l-ai inchiria, iar un vecin ar protesta pe hol sa nu-l inchiriezi, sunt convins ca ai fi bucuros
daca-l inchiriaza unor nemernici care distrug tot blocul am tot dreptul sa protestez atata timp cat afecteaza si proprietatea mea.
acel teren nu este proprietate privata ci este terenul primariei care a fost furat prin acte false de catre CHEVRON impreuna cu primarul mafiot de acolo.
prin raspunsul pe care l-ai dat ti-ai demonstart dubla masura fara nici un dubiu. Victimizarea de acum pe care o faceti voi si PSD-ul, care este reala doar pentru acei oameni amarati purtati de aceiasi netrebnici din acelasi sistem ordinar cu cei care au instaurat teroarea si la Pungesti, este una pur de specula electorala si atat. Interesant nu-i asa?! 🙂
hai ca esti pa campie
nu sunt hot, asa ca poti spune ca sunt “pe campie” in tara unde normalul este anormal!
Cu parere de rau vreau sa va spun, d-le Radu T., asta nu e o scuza, acolo a fost comis un abuz foarte mare impotriva populatiei, ceva ce nu are ce cauta intr-un stat de drept, iar la acest abuz Ponta a avut un cuvant de spus, ca deh, facem totul posibil cand e vorba de a sluji pe americani. Calcam in picioare si populatia si Constitutia si tot. Zona speciala de siguranta se instituie, conform legii, dupa lucruri foarte grave, nu dupa cateva manifestatii de protest (nu s-a intamplat niciodata ca dupa vreo manifestatie sa se ia aceasta masura, cu totul exceptionala). Iar protestele asa-zis violente, cele cu daramarea gardului terenului concensionat, au avut loc DUPA instituirea zonei speciale. Localnicii au fost terorizati luni intregi, li s-au intocmit dosarea penale, s-au incalcat drepturi fundamentale din Constitutie, precum ingradirea dreptului la libera circulatie, au fost practic intr-un regim de semi-puscarie la domiciliu. Lucruri FOARTE GRAVE si de nepermis in orice democratie. Cati politicieni le-au luat apararea acestor amarati? Cam nimeni, pt ca nu e bine sa te pui cu americanii probabil. Asta a fost cea mai neagra pata pe guvernarea lui Ponta si e trist ca avem de ales la vot intre un basist (Johannis) si unul care e dispus la orice compromis (inclusiv la un pact cu Basescu) pt. a accede in functii inalte. Aceste lucruri trebuiesc spuse, nu trebuie sa procedam ca strutul si sa ducem mizeria sub pres. Cine uita istoria, e condamnat sa o repetare.
Din moment ce amintești de Pungești, citește asta: http://www.antena3.ro/economic/rusii-cauta-petrol-si-gaze-in-judetul-timis-nis-petrol-subsidiara-gazprom-a-inceput-activitatile-de-269088.html
06 Oct 2014 | 08:58
ZERO comentarii până acum. Pe “popor” îl doare-n dos, că doar acum e vorba de ruși care, nu-i așa, sunt buni.
Ia, comentează! Fă-o pe ultragiatul, indignatul, revoltatul și deontologul acum, anonim patetic!
Sictir.
Nu ti-e rusine ma descreieratule sa umpli forumul cu injuraturi, vad ca ai statut de VIP aici.
“Situație explozivă în Vestul țării. Proteste și incidente între localnici și firmele de prospecțiuni de gaze. Analiza apei din Beba Veche arată că ar fi contaminată cu arsenic
”In satul Cherestur de langa Beba Veche (cea mai vestică localitate din România – n.red.), oamenii au iesit marti in strada! Imbracati cu tricouri galbene pe care au imprimat un mesaj anti-fracturare, localnicii s-au adunat in centrul asezarii sa-si strige furia. Protestul lor a stat sub indemnul ‘Impreuna oprim otravirea Romaniei“”, consemnează Opinia Timișoarei.
“Noi nu suntem de acord sa faca asa ceva la noi. Si asa e praf, numai praf si necaz. Ne mai trebuie sa avem si otrava pe pamant?“, a spus indignata o localnica. “Daca sapa astia ce o sa mai iasa? Inseamna ca trebuie sa ne luam catrafusele si sa plecam“, a adaugat un barbat. “E riscant, cumparam apa de la magazin“, a spus un altul. “La animale ce sa facem, doar nu cumparam apa pentru animale acuma“, a adaugat un barbat prezent la protest. Oamenii au scandat “Vrem agricultura, NU fractura!” si “Salvam Campia de Vest!”, relatează jurnaliștii bănățeni.
Conform sursei citate, situația în zonă este una extrem de tensionată, spiritele aprinzându-se după ce analizele privind calitatea apei din localitatea Beba Veche au constatat că aceasta ar fi toxică, fiind contaminată cu arsen. Cum în Vestul Banatului, au existat doar lucrări de prospecțiuni, oamenii apreciază că sursa contaminării ar putea fi exploatările de gaze de șist din Serbia, aflate imediat lângă graniță. De altfel, compania Niș din Serbia, subsdiară a grupului rusesc Gazprom, este beneficiară și a prospecțiunilor de aici, motiv pentru care între angajații firmelor de prospecțiuni și localnici au apărut numeroase conflicte. Într-o înregistrare postată pe Youtube, se vede cum unul dintre angajații companiei de prospecțiuni, virează brusc mașina (un 4×4) către unul dintre localnici, ca și cum ar fi intenționat să-l calce.”
madaline esti un propagandist minuscul care a ajuns cu nervii la pamant. Mai aveti ma macar 35% intentie de vot cu ceausistul vostru de ponta de ai inceput sa-i injuri ca un dement pe toti?!
“Mai aveti ma macar 35% intentie de vot cu ceausistul vostru de ponta de ai inceput sa-i injuri ca un dement pe toti?!”
Citat din mine, chiar la acest articol:
“Ponta, acum un minut, în direct, a răspuns întrebărilor reporterului Antenei 3 în legătură cu această situație: “eu nu am dreptul și nici nu pot să comentez un proces de justiție în desfășurare”. Reporterul insistă, Ponta răspunde: “repet, despre justiție nu pot să comentez nimic”.
Nici eu nu voi putea să “comentez” despre tine cu ștampila, c*c*t laș, impotent și băsist!”
http://radu-tudor.ro/fantoma-lui-stalin-in-romania/#comment-222014
Cam cât de CRETIN poți fi încât să mă acuzi că aș fi pro-Ponta, băsistule anonim?
Emancipaţii la hectar/ pîrîţi: macovei şi tăriceanu, se ceartă pe facebook între ei pe ciolan, scaune şi funcţii, pentru popor nu au nimic concret/faptic. Cei de la psd de ce nu au dat cărţile pe faţă cînd îl voiau ca premier? Doar între ei se ştiau destul de bine, ce măgării au făcut singuri sau la comun/complicitate, acum s-au trezit că iohanis are brînza împuţită??? Mai mult se fac de rîs precum plîngăcioşii copii, un pic de creier util vă trebuie la toţi politicienii, intraţi toţi din r.h.t în r.h.t şi nu sunteţi convinşi că mentalitatea, gîndirea omului, spre nemulţumirea multora, s-a cam schimbat multişor, voi aţi rămas blocaţi în,,prostie”, aţi rămas în urmă, vîrsta gîndirii reale vă este maxin 12 – 14 ani, imaturi, neîncrezători, fără viziune, temători, fricoşi, şi nu din cauze populare, sunt strict personale vouă politicienii!!! …ştiţi cum are cloşca 40-60 de ouă de la multe găini întrun coş pentru clocit, ei, acele ouă sunteţi voi-toţi din toate partidele, să nu zic,, nişte bolovani neciopliţi”!!! Unii urlă-n gura mare, alţii sunt muţi,,mutu f..e pămîntul”, alţii sunt aiuriţi, ameţiţi de minciunile lor, mulţi vorbesc aiurea, după modelul,,mult şi prost, dar fără rost”. Mai bine v-aţi lua toţi de mînă şi aţi merge în pădure, să urlaţi pînă crăpaţi, ori să vă învăţaţi să vorbiţi pe înţelesul oricui, de fapt, ca persoană fizică-omul din tine: tu nu te înţelegi cu tine, tu nu comunici cu tine, tu nu te accepţi pe tine, ce pretenţii să avem la individul-el/individa-ea care nu se acceptă cum este, ca persoană fizică??? e valabil în orice domeniu de activitate!!!
DNA face politie politica represeiva la fel ca in Rusia lui Putin.
Dictatura procurorilor din DNA condusi execta ordine politice la fel ca procurorii din Rusia lui Putin.
DNA este SECURITATEA BOLSEVICILOR DE PE VREMURI. DNA are serviciu secrtet si liber la abuzuri atat din partea presedentiei cat si a gvernului. Nu stiu ce face parlamentul de asta?
Asta e motivul tacetii vinovate a lui Robert Cazanciuc ministrul lui Ponta la Justitie.Robert Cazanciuc a facut cadou DNA-ului un servicu sectre. Se pare ca da rooade, deja urmatoarea etapa nu va mai fi adusul la DNA cu autocarul ci cu trenul ci nu va mai fi la armata va fi pe stadion la executii publice. Ajungem ca in Corea de Nord?
DNA are propriul servicu secret infiintat de Ponta in 4 august 2014 la cererea Ministerului Justitie care printr-o analiza au ajuns la concluzia ca sunt prea putini securisti la DNA si asta e motivul pentru care nu incaseaza bani din fraude.
Va mai aduceti aminte cand in 4 august a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea Guvernului nr. 643 prin care numărul ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din Direcţia Naţională Anticorupţie cu 50. Din cei 50 doar 20 sunt specialsti in operatiuni financiare, iar restul de 30 fac parte din DNA serviciul de filaj unde vor lucra 12 ofiţeri şi serviciul de investigatori sub acoperire unde 18 ofiţeri si se vor da ceea se nu sunt în realitate.
Noile servicii vor avea în dotare tehnică de înregistrare audio-video, echipamente IT şi “aproximativ 20 de autoturisme”. Ofiţerii şi agenţii care vor lucra aici vor fi detaşaţi, fireşte, din Ministerul de Interne.
http://gov.ro/fisiere/subpagini_fisiere/NF_HG_643-2014.pdf
Emancipaţii la hectar/ pîrîţi: macovei şi tăriceanu, se ceartă pe facebook între ei pe ciolan, scaune şi funcţii, pentru popor nu au nimic concret/faptic. Cei de la psd de ce nu au dat cărţile pe faţă cînd îl voiau ca premier? Doar între ei se ştiau destul de bine, ce măgării au făcut singuri sau la comun/complicitate, acum s-au trezit că iohanis are brînza împuţită??? Mai mult se fac de rîs precum plîngăcioşii copii, un pic de creier util vă trebuie la toţi politicienii, intraţi toţi din r.h.t în r.h.t şi nu sunteţi convinşi că mentalitatea, gîndirea omului, spre nemulţumirea multora, s-a cam schimbat multişor, voi aţi rămas blocaţi în,,prostie”, aţi rămas în urmă, vîrsta gîndirii reale vă este maxin 12 – 14 ani, imaturi, neîncrezători, fără viziune, temători, fricoşi, şi nu din cauze populare, sunt strict personale vouă politicienii!!! …ştiţi cum are cloşca 40-60 de ouă de la multe găini întrun coş pentru clocit, ei, acele ouă sunteţi voi-toţi din toate partidele, să nu zic,, nişte bolovani neciopliţi”!!! Unii urlă-n gura mare, alţii sunt muţi,,mutu f..e pămîntul”, alţii sunt aiuriţi, ameţiţi de minciunile lor, mulţi vorbesc aiurea, după modelul,,mult şi prost, dar fără rost”. Mai bine v-aţi lua toţi de mînă şi aţi merge în pădure, să urlaţi pînă crăpaţi, ori să vă învăţaţi să vorbiţi pe înţelesul oricui, de fapt, ca persoană fizică-omul din tine: tu nu te înţelegi cu tine, tu nu comunici cu tine, tu nu te accepţi pe tine, ce pretenţii să avem la individul-el/individa-ea care nu se acceptă cum este, ca persoană fizică???
scuze, l-am pus de 2 ori, şterge-l te rog
Hai să căutăm camere de gazare, crematorii, gropi comune și alte chestii nașpa la Curtea Militară de Apel.
Și lipsa de reacție a cetățenilor a contribuit la perpetuarea acestui sistem în care instituțiile statului reprezintă/servesc sistemul, nu populația. Iar ce care spun “eu nu votez, mi-e scârbă” să nu uite că o parte din taxele pe care le plătesc ajunge in mâna acestui sistem scârbos și este folosită pentru astfel de grozăvii.
Dacă în 2012 am avut lovitură de stat, când o să vrem să facem curățenie pe bune în politică, servicii și justiție, aia ce o să fie? Plus că nici pentru “aliații” României acest sistem nu a fost atât de respingător (vezi dosarele Microsoft, EADS, închisorile pentru CIA, și altele). De-aia e bine să nu punem idioți în funcții de conducere, să nu ajungă să facă tâmpenii.
Doar o vorbă mai am pentru voi: unde e voință, e și putință. Vrem sau nu să scăpăm de acest sistem? Parcă democrația era ceva cu populație și putere…
Cum s-ar spune ‘daca nu ai batrani sa-i cumperi’. Nu am spus ‘daca nu ai un pensionar sa-l cumperi’, afirmatia fiind valabila doar in ziua alegerilor…
Radu Tudor, sper din toata inima ca te-ai lamurit ce e Victor Ponta. Acum in campanie nu poate comenta abuzuri, cand o sa fie presedinte nici atat. Asta in timp ce uneltele DNA isi fac treaba asa cum era stabilit.
Pana in 2016 sta Kovesi la DNA, corect? Livia Stanciu pana cand sta la ICCJ? Atunci ce ma incalzeste pe mine ca pleaca Basescu pe 21 dececmbrie (sau dupa mintea lui Ponta pe 16 noiembrie)?
Ponta s-a impuscat in picior.
D-nule Tudor, revin cu o cerere:
Poate intreaba cineva ambasada Rusiei, daca au avut si ei o speta asemanatoare cu a noastra, si au imbarcat la ora 3 noaptea sute de MARTORI, in dube si i-au dus la Curtea Militara( ca suna mai groaznic). Spatiul era mult mai mare la Tribunalul Bucuresti( si loc de parcare).
Poate fac si specialistii nostri un schimb de experienta !
Este rusinoasa si de o lasitate josnica lipsa de reactie a pesedeilor la acest abuz demn de evul mediu. Cei care au fost pricipalii beneficiari ai votului acestor oameni haituti de satrapii stalinisti, se ascund dupa niste pretexte ridicole si prin asta devin partasi si incurajaza astfel de procedee. Se pare ca recunostinta, loialitatea si rusinea nu face parte din arsenalul acestor oameni. Si ei merita acelasi blam ca si faptuitorii ”justitiei meteorologice”.
Ce te face sa crezi ca pesedeii i-au semnat in fals pe cei care nu au venit la vot si nu niste provocatori basisti? Daca era atat de simplu sa faci astfel de false votari si pesedeii, in frunte cu Dragnea, recurgeau la astfel de metode,LE ERA FOARTE SIMPLU SA STABILEASCA CVORUMUL NECESAR,asa cum la alegerile prezidentiale din 2009, Basescu si-a “facut” in strainatate numarul de voturi care ii trebuia.Tot dosarul acesta impotriva lui Dragnea nu este decat o razbunare pentru ca unii si-au permis sa il suspende pe marele sef de trib.
Doar 2 intrebari
1.-celor care i-au semnat in fals pe batranii astia, nu le-a fost mila?
2. Au fost anchetati cu cine au votat sau daca au votat de doua ori?