Monday, November 2, 2026
7.4 C
Bucharest

Femeie din Romania, retinuta pentru propaganda terorista

DIICOT a anunţat că a reţinut pentru 24 de ore o persoană, aflată într-o fază avansată a procesului de auto-radicalizare, care a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu.

Persoana respectivă este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, ambele infracţiuni au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie (atrasă de o condamnare pentru acelaşi gen de fapte).

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că persoana în cauză este o femeie care a fost deja condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru aceleaşi fapte.

“În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul, aflat într-o fază avansată a procesului de (auto) radicalizare, a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu. În cadrul materialelor accesate/diseminate de inculpat erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizaţii, precum şi imagini cu luptători ai entităţii teroriste. De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare/aplicaţiile de mesagerie, inculpatul a promovat însemnele şi activităţile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum şi ideologia acesteia”, susţine DIICOT în comunicat.

Miercuri, procurorii au efectuat o percheziţie la locuinţa femeii, fiind identificate obiecte de interes în cauză, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Joi, ea va fi dusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informaţii – Brigada Antiteroristă, IGPR – DCCO şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei “Vlad Ţepeş”, scrie Agerpres.

Hot this week

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img