Sunday, July 6, 2025
22.1 C
Bucharest

Fost Comandant Suprem NATO : sunt lucruri pe care ar trebui să le facem doar pentru România

Fostul Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Philip Breedlove, a vorbi, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, la Forumul pentru Securitate în Marea Neagră și Balcani organizat de New Strategy Center, despre evoluția conflictului din Ucraina în Marea Neagră. De asemenea, el a punctat și faptul că ar trebui făcute mai multe lucruri, în acest sens, doar pentru România.

https://www.antena3.ro/emisiuni/descoperiti/philip-breedlove-fost-comandant-nato-europa-conflict-marea-neagra-710753.html

Radu Tudor: Domnule general, vedem cu îngrijorare că Rusia a transformat Marea Neagră în teatru de război. Suntem preocupaţi că, în viitorul apropiat, Odesa ar putea fi o ţintă, iar de la Odesa, poate ajunge până la malul estic al Mării Negre, unde este graniţa NATO şi a României. Ce credeţi despre această posibilitate ca Rusia să cucerească Odesa şi să ajungă la graniţa NATO?

Generalul Philip Breedlove: Încă o dată, trebuie să fim de acord că este o posibilitate, dar eu nu cred că este foarte probabil, sincer, pentru că trebuie să ne gândim din nou unde este Rusia în Ucraina acum şi se luptă de zece ani, ca să ajungă acolo unde sunt acum. Zece ani au luptat şi nu sunt deloc aproape.

Nu au înaintat dincolo de Nipru sau mai departe către sud-vest. Dar, sunt de acord că se poate întâmpla. Noi, militarii, ne pregătim pentru tot ce poate fi mai rău. Trebuie să ne gândim chiar acum cum ne-am apăra în acest caz şi aveţi mare dreptate cu ceea ce aţi spun în prima parte a întrebării dumneavoastră.

Rusia chiar încearcă să transforme partea de nord a Mării Negre într-o zonă de război. Din nou, cred că ar trebui să fim foarte mândri de ceea ce a făcut Ucraina în nordul Mării Negre. Ucraina nu are nicio navă de război, nici măcar una, dar au luptat până ce au oprit, iar după unii, până ce au învins flota rusească de la Marea Neagră.

Şi au avut un impact uriaş cu navele-dronă şi cu restul tehnologiei. Deci, da, Rusia vrea să creeze o zonă de luptă, dar Ucraina se descurcă de minune să ducă războiul spre Rusia şi cred că şi Rusia simte asta.

Da, sunt lucruri pe care ar trebui să le facem doar pentru România. Cred că prezenţa SUA este o chestiune importantă, o carte de vizită, dar cred că aceste schimbări legate de prezenţa navală NATO în Marea Neagră şi un statut aerian diferit, unul mai defensiv, în locul unuia de pace, ar fi un prim pas important.

#Romania
#NATO

Hot this week

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img