Home Articole Foto si date bomba : Udrea-Breazu-Topoliceanu

Foto si date bomba : Udrea-Breazu-Topoliceanu

16129
49
SHARE

Tudor Breazu ar fi intermediat primirea unei mite de aproximativ 300.000 de lei de către Elena Udrea, din care ar fi plătit pentru organizarea zilei ei de naştere la Predeal, dar şi excursii pentru ea şi Ana Maria Topoliceanu, potrivit DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată, în referatul privind propunerea de arestare preventivă a lui Tudor Breazu, în dosarul Gala Bute, obţinut de MEDIAFAX, că firmele care executau lucrări finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului condus de Elena Udrea depindeau de “bunăvoinţa” persoanelor cu funcţii de conducere din instituţie pentru a evita intrarea în incapacitate de plată din cauza întârzierii decontărilor.

În acest context, în perioada 2010 – 2011, Tudor Breazu le-a ajutat pe Elena Udrea şi pe Ana Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii, să primească 300.000 de lei de la Dragoş Marius Botoroagă, administratorul SC Consmin SA, scopul mitei fiind de a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societate în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

După ce Compania Naţională de Investiţii făcea plăţile către firma lui Botoroagă, acesta dispunea transferul a aproximativ 10 la sută din suma încasată către Ştefan Lungu, pe atunci consilierul personal al Elenei Udrea, prin societatea controlată de acesta – Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive, se mai arată în documentul citat.

În acest mod s-ar fi realizat cinci plăţi în valoare de 335.486 de lei, bani din care Lungu i-ar fi transferat lui Tudor Breazu, prin intermediul societăţii Ekaton Consulting SRL, în baza altor contracte de consultanţă fictive, sumele de 209.762 de lei, prin patru transferuri bancare, şi de 90.000 de lei, în numerar, spun procurorii.

O parte a acestor sume i-ar fi fost înmânate în numerar Anei Maria Topoliceanu, care le-ar fi predat Elenei Udrea, mai spun procurorii, precizând că diferenţa a fost folosită de Breazu pentru a plăti cheltuieli ale celor două.

Astfel, potrivit anchetatorilor, Breazu a achitat mai multe servicii de care ar fi beneficiat direct Elena Udrea, respectiv contravaloarea cazării pentru o vacanţă petrecută la hotelul Danai Beach Resort din Grecia, în perioada 2-5 septembrie 2011, şi costurile petrecerii organizate cu ocazia zilei de naştere a acesteia, la data de 26 decembrie 2012, la Hotelul Orizont din Predeal, în sumă de 12.999 de lei.

Sumele primite ar fi fost folosite şi pentru plata unor excursii făcute de Breazu cu Topoliceanu: la Florenţa, în perioada 19 – 22 mai 2011 (cazare 9.462 lei, plus avion 4.468 de lei), la Mykonos – Grecia, în perioada 6 – 11 iulie 2011 (cazare 16.530 de lei şi avion 9.354 de lei), şi la Paris, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2011 (avion 5.406 de lei).

De asemenea, Breazu ar fi achitat deplasările lui Topoliceanu la Frankfurt, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2011 (cazare 2.283 de lei), sau ale unor membri ai familiei sale la Viena , în perioadele 24 – 28 august 2011 (cazare 4.530 de lei şi avion 5.800 de lei) şi 24 octombrie – 1 noiembrie 2011 (cazare 8.876 de lei plus avion 5.652 de lei), spun procurorii.

Anchetatorii mai notează că, din declaraţia Anei Maria Topoliceanu, rezultă că sumele primite de la SC Consmin SA ajungeau în patrimoniul Elenei Udrea.

Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea, a fost arestat preventiv în 8 februarie, de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia nu este definitivă, contestaţia urmând să se judece la instanţa supremă.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei, că Tudor Breazu este un pericol concret pentru societate, chiar dacă au trecut peste trei ani de la săvârşirea faptelor de care îl acuză DNA.

Magistratul a notat, în documentul citat, că Tudor Breazu, acuzat de complicitate la luare de mită în dosarul Gala Bute, alături de ceilalţi inculpaţi, a comis fapta în mod organizat, prin crearea unui circuit financiar complex şi prin “ticluirea” de înscrisuri pentru a le da o aparenţă de legalitate, implicând mai multe societăţi comerciale şi folosind tranzacţii fictive.

osta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) Ana Maria Topoliceanu este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute, după ce ar fi primit bani de la administratorul unei firme, potrivit unor documente ale DNA obţinut de MEDIAFAX.

Conform sursei citate, Ana Maria Topoliceanu, care apare în fotografiile cu deputatul PMP Elena Udrea şi fosta şefă a DIICOT Alina Bica, în timpul unei călătorii la Paris, ar fi primit mită pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea persoanei care i-a dat banii, în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

“La un moment dat, nu reţin perioada, cred că în 2011, Lungu Ştefan mi-a spus că a vorbit cu Udrea Elena, care i-a spus că poate să ia pentru ea o sumă de bani de la firma Consmin SA, care avea lucrări la Compania Naţională de Investiţii şi că i-a spus să ia legătura cu mine ca să stabilim condiţiile în care va fi remisă această sumă. Conform acestei discuţii, banii urmau să fie luaţi pentru ministrul Elena Udrea. (…) Nu îmi mai amintesc cu exactitate, dar cel mai probabil am vorbit cu Elena Udrea despre modalitatea în care urmau să fie transferaţi aceşti bani şi ea mi-a spus să îi iau prin intermediul societăţii administrate de Breazu Tudor, zis Cici, un prieten comun. Numele societăţii administrate de Breazu Tudor este Ekaton Consulting SRL”, potrivit declaraţiei date de Topoliceanu în faţa anchetatorilor, redată în referatul privind propunerea de arestare preventivă a lui Tudor Breazu, în dosarul Gala Bute.

Foto : www.tolo.ro

49 COMMENTS

  1. Anti-comunistiiiiii !!! Dreapta lu’ peste prajit !!! Statul de drept !!! Sa traiti bine !!! D’astea. Acum vine Orban extremistul, care urla ca un acolit al lui Hitler in campania eletorala a lui Iohannis, sa ne explice noua ce trebuie sa li se intample celor ce au facut ca “generalul” partidului lor de extrema dreapta sa castige alegerile prezidentiale. Cum era ? “ Pana la ultima picatura de ” nu stiu ceeee ! Elea elea.

    • SRI si DNA care i-au lasat pe escrocii lui Basinescu sa fure in frunte cu el timp de 10 ani de zile ii baga acum la puscarie pe unii dintre escroci ca sa-si spele fata odata cu venire lui Johannis pe postul de presedinte asa ca hai sictir Coldea, Maior, Kovesi, Morar, Stanciu, Opris…… Atata timp cat tot clanul mafioto-securist nu ajunge la puscarie incarcerarea Udrei este doar o petarda in lupta de mentine la putere a sefilor intitutiilor de forta ale statului sub mandatul noului presedinte.

  2. Daca sunt vinovati, sa li se confiste averea ILICITA, pentru ca sunt sigur ca cu ea se pot platii toate pensiile, salariile celor ce muncesc zi-lumina pentru niste maruntis si ajutoarele sociale “asistatilor” care au boli si alte neputinte si trebuie ajutati.

    • Faptul ca hotii ajung in puscarie nu este o mare victorie. Tebuie ca cei care sunt dovediti ca au furat sa li se confiste pana la ultimul leu banii furati si pusi sa plateasca o amenda de 70% din totalul averilor pe care le detin. De ce trebuie ca tot statul sa le plateasca cheltuielile de intretinere in inchisoare iar ei sa ramana cu banii furati pusi la pastrare prin conturi straine, bani care le vor asigura o viata indestulatoare acestora dupa ce-si ispasesc pedeapsa atat lor dar si urmasii urmasilor lor pana la a 7 spita. In puscarie ar trebui sa fie azvarliti doar cei care comit crime, violuri sau fapte cu violenta.

    • “”Din 2005 şi pînă de curînd, eu am depus vreo 12 Plîngeri Penale, la biroul Laurei Codruţa Kövesi, dar toate, absolut toate au fost aruncate la coş – deformaţie de baschetbalistă. În urmă cu cîţiva ani, Marius Marinescu era vicepreşedinte al PRM şi a făcut un denunţ, la DNA, referitor la Gala Bute – acelaşi rezultat, adică totul a fost trecut sub tăcere. Ce răspunde, la toate astea, tînăra Kövesi? Nu poate pretinde că n-a ştiut, că doar nu sîntem copii. Din numeroasele Plîngeri Penale depuse de mine aleg una, la întîmplare: cea din 28 octombrie 2014, împotriva Mafiei Sondajelor de Opinie. Acolo scriam de marile sume de bani pe care le rulează acele „firme de bucătărie”. N-am primit nici acum, după aproape 6 luni, nici un răspuns. Păi, cum era să-mi răspundă Kövesi, din moment ce ea ştia una din sursele acestor „bani negri”: Dorin Cocoş – Florian Coldea? Astăzi, numai unii dintre protagonişti sînt la închisoare. Ceilalţi sînt călare pe situaţie, taie şi spînzură, ca nişte Cavaleri ai Apocalipsei, în acompaniament de „sirene“ televizate şi înţiglate (mai ales „ziaristele“ sînt insuportabil de rele!). Mîine, şi tandemul sîngeros Kövesi – Coldea va fi în zeghe. Fiindcă totul se plăteşte, nici o grijă. Dar ce justiţie e asta? Toţi aceşti oameni sînt prigoniţi din pricina lui Traian Băsescu. El e tartorul suprem. Fără el, Dorin Cocoş rămînea un fost fotbalist al echipei Autobuzul, care avea o prăpădită de Dacia Break. Elena Udrea nu s-ar fi ridicat, niciodată, la statutul politic şi social la care a ajuns. Matrozul îşi merită soarta, fiindcă a călcat pe cadavre şi a băgat la închisoare oameni nevinovaţi. Dar cine l-a ajutat pe el? Kövesi şi magistraţii pe care Băsescu îi şantaja cu dosare. Azi, Kövesi şi magistraţii respectivi au întors armele împotriva fostului patron, care i-a făcut oameni. Nu ştiaţi că există şi o Doctrină Canibală? Dacă ar putea, l-ar sfîşia şi pe Băsescu. Deocamdată, nu le dau voie stăpînii americani. Dar mîine?”, scrie Corneliu Vadim Tudor, pe Facebook.”

    • Să li se confişte şi averea aşa-zis LICITĂ fiindcă, la fiscalitatea din ţara asta, n-ai cum să ai asemenea averi. Partea cu pârnaia nu mă încântă, dacă la ieşire au averile aproape intacte.

      • Trebuie sa faca parnaie daca sunt vinovati, pentru ca alfel, ceilalti zic asa: Fac bani ilegal, iar daca ma prinde mi-i ia. Ce poate sa-mi faca mai mult ? Deci rolul parnaii este sa te faca sa mai pierzi si altceva in afara averii ilicite, adica libertatea. Se considera ca omul pentru libertate este in stare sa respecte orice lege.

  3. Rămân la părerea mea, câte-o friptură și o baterie de vin de cap în fiecare seară ar fi fost mai mult decât suficient!

  4. Cat de “bun” (ca sa evit “atentie la limbaj”) sa fie cineva in asa hal incat sa-si bata joc de 19 milioane de oameni si apoi sa se distreze si sa se zbenguie ?

  5. E colcaiala mare frate,e putoare de bas udros,de bas,de chef la ciresica si ragit gros.nu exista vindecare,nici atenuare a putorii din tara.doar extinctia totala,meteoritul.sa cada pe casa lui basau.
    udrula sta cu mana la nas in drum spre judecata.e belea frate tara asta!
    un curvet prost si un basit ghebos ne au facut varza!

  6. Asta e semnul ei de cand era pe centura

    Iar toti specialistii isi dau cu parerea si duhul sa afle ce inseamna,ce enigme ascunde fufa cu maxilar puternic.

    Nimic frate,asta e doar tuta ce si a luat o n cap deatata bine.

    durerea mare este nivelul microscopic la care a ajuns tara asta,poporul,cine a ajuns sa conduca tara

    Ce spec imene,ce decadere,basau,udrula,gusati,carnatari,se sparg in lux si basini niste analfabeti,,ne am facut de rasul lumii frate!

  7. Astia erau niste vagabonzi ordinari si ceea ce este cel mai important, e ca burghezii de la Bruxelles stiau ce se intampla aici, dar nu i-a interesat! Ba chiar mai mult, si-au batut joc de toti fraierii desculti de pe aici, atunci cand ne-au trimis lista cu 10 p-cte prin Barroso, cand ne-au anulat voturile cu pragul de la referendum, cand l-au trimis pe Philip Gordon, cand ne dadeau nou prag istoric la moneda euro prabusindu-ne moneda nationala la bursele internationale, pentru ca aici vroia lumea sa scape de Chior si de derbedei! Ce ar mai fi de zis? Globalizare, si razboi cu rusii, bineinteles. Asta e tot ceea ce ne mai dorim,

  8. Off-topic:

    Solutia de relansare economica a Romaniei ar fi, deschiderea pietei de munca din tara noastra pentru cetatenii din vestul Europei, adica pentru cei din statele capitaliste. Sa vina sa munceasca si distrusii aia din vest care se cred foarte inteligenti, sa munceasca si ei la noi la capsuni, construcii, in spitale si sa ne spele bosorogii pensionari la c.., pe jumate de salariu tiganesc, adica jumatatatea lui zece milioane lunar (visul de aur al angajatorului roman).

  9. Riterez, ca mie mi se pare relevant:

    Bine ca le-a dat in sfarsit voie Bruxelles-ul sa ii aresteze pe distrusii astia ai betivului aluia ordinar, caruia i-au oferit protectie pe toata durata mandatelor de voievod sau domnitor, pe care le negociasera cu Chiorul cei de la Inalta Poarta, adica de la Bruxelles! Acum expirandu-i mandatele de domnitor, a devenit si Chiorul un simplu betiv ordinar expirat si un sticlist obosit pentru burghezii din Bruxelles, si sunt tratati si el cu haita lui de talhari, ca niste desculti oarecare!

    P.S.: Cred ca Ponta si-a dat la schimb scaunul de Presedinte, ca sa il lase burghezii din Bruxelles sa-i lege pe toti ordinarii astia! Doar nu credeti in varianta ca Iohannis a recuperat in turul al doilea 20% din procente cu voturile din diaspora!! Doar nu suntem dusi… Pa

  10. Bai nene, era si greu sa ii adune pe toti papagalii astia, Justitia Independenta! Noroc ca au avut paravan de la Bruxelles si cu mai ales cu ala de la servicii, SRI in mod special! Desi ei manevrau si prin afara mult, asa cum s-a vazut (Paris, negocieri cu afaceristi arabi etc.).

  11. partidul mafiotilor penali se destrabala pe banii nostri; in timp ce in 2011 se murea la propriu la usile spitalelor, se sinucideau oamenii pe banda rulanta, fugeau pe capete din tara cei disperati si umiliti, intrau in faliment sute de mii de afaceri de familie, se mareau taxele si birurile, se percepeau parandaraturi pt orice control pe capul micilor intreprinzatori, asadar in acest tablou terifiant de exterminare a poporului acesti pitiponci si nesimtiti spargeau bani fara numar ca manelistii; cum naiba de au fost votati escrocii astia de portocali bai nene? cum de in 2012 in ianuarie nu au iesit milioane in strada sa il duca pe betivan si sleahta de pedelaci direct la ocna? cum de 10 ani am indurat aceasta ghiorlaneala si aceste excese animalice pe buzunarul nostru? cum fratilor romani? si cand te gandesti ca multi melteni sunt si acum de partea basanilor infractori(scuze de pleonasm)….

  12. Huoooo! A ieşit milogul alcoolico-plîngăcios s-o caine pe blonda lui! Mare scîrbă de om, ce crede că va calma spirtele justiţiei! de fapt, poate că da, vedeţi aluziile făcute indirect(parcă-i era soţia lui de-o viaţă, se dă de gol “fraerul, că-i e dragă”! Mi-e scîrbă de asemenea cretini!

  13. Cocalarii astia erau niste simpli combinatori ordinari! Pe cine dreac isi gasise si SRI-u sa protejeze si sa ii acopere, sa nu dea pe fata cu ce se ocupau toti acesti vagabonzi ordinari! Noroc ca acum daca nu mai e Chioru’, le-a dat voie “in sfarsit” Bruxelles-ul prin vagabonzii lor burghezi si camatari, sa ii salte pe toti derbedeii astia, care erau niste ciorditori de drept comun ajunsi in inaltele dregatorii de stat, in tara numita bineinteles Romania! La 20 si ceva de ani de la Revolutie!! Au murit oameni degeaba, pentru ce??!! Pentru atata golanie ordinara?

  14. Baietii inotau in bani si mie mi-au marit varsta pentru pensionare,ca poate intre timp dau coltul.Faptele acestor personaje ar trebui incadrate ca fiind “crime impotriva umanitatii”

  15. Ceausescu, intoarce-te din groapa! Pai, ati umplut tara de sefi, sefuleti si directorasi (SEFU’ Statului, de mai avea putin Elena Urdea si ajungea si ea SEFA Statului, televiziunile care ii tot ŞEFEAU), sefi, sefuleti si tot felul de directori si directorasi distrusi, numiti pe barba! Dupa ani de zile de toate astea, voi la ce va asteptati?!

  16. APEL PATRIOTIC CATRE MICKEY MOUSE!

    MIKEY MOUSE, da drumul la trifazic si peste Betiv! Electrocuteaza-l si pe Chior si tine-l in tensiune pana il incendiezi!!

    MIKEY MOUSE, sunt fan desene animate din copilarie! Te rugam frumos, nu ne uita!! Curenteaza-i pe nenorociti!

  17. Trebuie reformate toate institutiile statului, inclusiv serviciile, justitia etc.! Singura problema e ca noua ne-au plecat afara aprox. 4 milioane forta de munca, majoritatea dintre ei fiind oameni care chiar aveau chef de treaba si care s-au dus sa isi caute soarta prin alta parte, nemultumiti fiind de porcariile care sunt aici, in tara lor de bastina! Trebuie reformate toate institutiile statului, care suntem aproape in faliment ca tara, suntem paralizati administrativ, social si asteptam acum ca in situatia asta sa intram in razboi si cu rusii! Trebuie reformate institutiile statului, dar cu cine, pentru ca dupa peste 20 de ani de numiri pe cumetrie sau pe barba, s-au umplut toate institutiile statului la nivel de conducere de vagabonzi si de golani ordinari?! Asa incat, cum ii veti da la o parte si mai ales, cu cine ii veti inlocui? Cu oameni educati si crescuti tot in societatea asta, care au vazut tot ceea ce s-a intamplat, adica veti pune niste spectatori sa joace sau cu cine?! Sau tot cu aia care sunt e cel mai bine? Ramane cum am stabilit. Bafta

  18. Iata care sunt rezultatele solicitarilor repetate de reducere a posturilor din sectorul administrativ de stat, solicitari venite in mod repetat si impuse chiar de boierii din Bruxelles! Rezultatele sunt, ca Romania administrativ este in colaps, in agonie generalizata! Au ajuns sa fie ministri care au pe mana miliarde de euro bugete, niste golani ordinari de discoteca si combinatori veniti direct din cluburi!! Atunci ramane ca afirmatia lui Bica capata realitate si anume, macar tot este bine ca nu a tras pe nas! Bine ca astia care ne-au condus si ne conduc, macar nu trag si pe nas in marile lor functii de SEFI! SEFU’ Statului care tragea din sticla de il cara SPP-ul pe brate, povesti! Ne sparsesera de cap televiziunile de “stiri” cica, pline de acoperiti, cu sintagma SEFU’ Statului, ne spargeau toti in toate partile cu marii SEFI, SEFU’ Statului, SEFU’ Guvernului, SEFU’ Frectiilor, vrajeli… Luati-va SEFII si duceti-va!

  19. 2 curvistini!….ce mai tremura RA APPS , de cate ori aparea curva de Topolisteanu, care vroia mereu ceva…si avea un aer de atotstiutoare si dictatoare !…. sa l;e manance puscariile ca ce bine le-a fost ! …fara pic de mila de biata Romanie !

  20. Toti combinatorii, boarfele de discoteca si cocalarii, ajunsi in tara numita Romania, foarte mari SEFI! Betivul numit in mod obsesiv de posturile de “stiri” SEFU’ Statului, dadea pe mana unor combinatori ordinari si cocalari bugete de miliarde de euro alocate din bugetul statului, care erau numiti de Betivul asta mari Ministri (Igas, Udrea, Videanu, Ridzi etc.), si care de toate posturile de televiziune de stiri, erau numiti de dimineata pana seara “SEFI”. Ne vindeau toti numai SEFIE, acum ne uitam si vedem asa cum bine stiam, ca nu trebuia si translator din realitate in creierele noastre, sa ne dam seama cine erau astia care scriau “miau” ca Videanu, sau care o frigeau pe curvasarie ca Elena Udrea, sau care habar n-aveau sa lege doua cuvinte in limba romana gen ministrul “branconaj” Igas, toti foarte mari “SEFI”. Marii SEFI ai Romaniei! Luati-va SEFII si duceti-va!

  21. Nea Radule, sunt pline institutiile statului de asta, cu SRL-uri care mulg bugetele institutiilor respective prin firme de casa sau prin combinatii tip suveica. E politica institutionalizata la scara nationala, in toate institutiile statului, primarii etc., in toate toti se ocupa numai cu asa ceva! Asta si cu spaga de 10% la contract ca altfel nu le semneaza receptiile preliminare, sa le faca platile la 30 de zile, cf. Caietului de Sarcini din contract. In Romania, astea sunt politica de stat! Aici, asa merg lucrurile, asa merge treaba si asa se fac banii! Asa incat, ce ne mai suparam, daca oricum majoritatea romanilor in fiecare seara se culca la ora 22.00? Daca nu credeti, deschideti fereastra seara si uitati-va, sa vedeti cum doarme natiunea! Veti vedea singuri cate lumini mai sunt aprinse, in puscarie! Bafta

  22. Traim in tara in care cocalarele combinatoare ajunse-n cluburile capitalei, ele fiind de fapt niste simple aprozariste din Buzau, fac gesturi mafiote frate! Iti dai seama dreac, in ce bulau de tara traim??! Agricultura, tractoristi si aprozar! Taranoi opariti…

  23. Auzi Chioru’, ca cica aia “a fost parteneru’ lui politic”!!! Asta e chiar impertinent!! Pai, aia se ocupa cu vreo politica, era adepta vreunei doctrine politice sau era vreun om politic sau ceva?! Aia era cel mult boarfa lui in patru labe, de sub masa!

    P.S.: Mickey Mouse, da drumul la trifazic peste betiv, si tine-l in curent pana il incendiezi! Da-l in mortii si in toti ranitii lui de alcoolist!

  24. Basescu iese azi si zice ca vrea sa-i fie alaturi celei care i-a fost fidela in toti acesti ani. Faptul ca Basescu vrea sa-i fie alaturi (vecini de camera sau de pat) nu poate fi decat un semn ca poate justitia va merge de data asta pana la capat.

  25. Ascensiunea si caderea borfelinei din plescoi.

    De la mamaliga cu ceapa si 5lei examenul oral la prima duoamna a romanei
    Cu miliarde de euro pe mana si lux de nabab.
    toti chiorpecii din clanul basit se inchinau la ea si lesinau de admiratie,bun trai a dus panarama asta
    pe langa basau.acuma sta cu destu-n nas,face semne lui besea.
    intr o tara cu singe n instalatie
    astia care au devalizat tara si ucis oamenii cu hotia lor tampita
    primeau pedeapsa cu moartea.
    Dar ce spun eu,nu exista ca un rahat basit ce a fentat puscaria
    si o mumulina de 2bani tura
    sa ajunga in asa pozitii de conducere,satransforme statul intreg intr un clan de interlopi parati.ca nici mafie nu poti sa zici ca s alde lake berlogea astia.
    Doar in romania
    a fost posibil asa ceva,aici e terenul potrivit,populatia care trebuie.

    Nu este nicaieri in lume asa hotie bleaga usoara fara violenta fara reactie a poporului,o hotie calda,basita,duioasa.
    sute de miliarde frate,nu maruntis.astia au kkt sute de miliarde!si noi i am lasat.ba unii cred ca boarfa falcoasa o fi eroina iar basau cavalerul pe cal alb.

    Rau am ajuns mai romanilor,am apasat pedala prostiei pana la podea in anii dupa 90
    am ajuns la
    Molozul asta basit , suntem o Ukraina a UE tacuta prostita si distrusa fara razboi.doar niste gainari ne au distrus.atata ne a dus capul asta am ales.

  26. DOMNULE TUDOR,
    AM OBSERVAT CA AVETI BUNUL OBICEI DE A CITI MESAJELE. DACA VA ARUNCATI OCHII SI PE ACESTA, VA COMUNIC CA SITE-UL A3 FUNCTIONEAZA ANORMAL SI CU CU SEMNAL INTARZIAT DE 10 MINUTE. POATE COMUNICATI DVS CELOR CE SE OCUPA CU ADMINISTRAREA ACESTUIA.

  27. GOLANI, ajunsi sa administreze bugetul statului, dat pe mana lor de Chioru’, marele reformator al Statului! Statul de drept probabil se referea la altceva, el ne sugera tuturor ca trebuie sa stam drepti in fata lui, care el era SEFU’ Statului, ca asa se autointitula! SEFU’ Statului, cu sticla la rever si garou pe maneca! Vai mama noastra! Rromanes. Bullau national.

  28. Cocalari si combinatoare ajunsi ministri frate, in tara numita Romania! Si Bruxelles-ul, cu “valorile europene”, le-a oferit paravan, ca de-aia n-a putut lumea sa scape in 2012 de alcoolic! (lista cu 10 p-cte a lu’ Barroso, pragul de 50% la referendum, emisarul Philip Gordon, prag istoric la moneda euro anuntat pe toate posturile tv in fiecare dimineata, generat de neincrederea pe bursele internationale in moneda tarii noastre ca urmare a instabilitatii politice din tara noastra ca vroia lumea sa scape de prost/Chior, amenintarea ca ne pleaca investitorii, pactul de coabitare etc. – VALORILE EUROPENE frateeeeei…). Nu a fost mai bine cu americanii?! Ce dreac. Poate ne baga si peste rusi, sa stim o chestie, si atunci in mod sigur ca am ales corect in viata! Plus serviciile, care servesc si apara averea si integritatea patriei! Curat-murdar fratioare. Ne-am cam scos. Sclaveti pana la moarte, si dincolo de ea!

  29. Vai,ce lovitura pentru miile de adulatori de pe pagina de face book a doamnei!Daca citesti acolo comentariile[ma rog,in ultimele doua zile ,,au scapat,, si voci ,,anti,,],ai impresia ca avem de-a face cu Ecaterina Teodoroiu.Mai sa-i plangi de mila,saraca.
    Ungureanu isi lua cremutze si ,,samponuri,, din banii nostri,doamna isi lua si tampoane.Si la tv isi justifica gentuletzele si pantofiorii de firma din afacerile….de familie.Cat tupeu poate sa aiba tanti asta sa se prezinte ca o calugarita?A fost si matroana,a si ,,prestat,, pentru clintii favoriti,a a dus si ,,clienti,, noi,a incasat toti banii si ,,i-a predat,, cui si cand trebuie sa mearga treaba.

  30. IPOTEZA SOC!

    Udrea face semnele pentru cineva (unul sau mai multi) cu care nu poate comunica altfel, de unde rezulta ca se adreseaza unor personaje care nu sunt in libertate, deci nu i se adreseaza Chiorului, pentru ca cu ala el putea sa ia legatura cel putin cand a facut prima oara semnele in parlament (erau liberi amandoi, inca). Deci, cel mai probabil ca ea face semnele pentru barba-su Cocos si pentru Bica, cu care ea nu are altfel cum sa comunice si cum sa le transmita, decat prin ce vad aia la televizorul din bulau! Si, eventual, cu aia din servicii care i-au facut asa ceva si cu care n-avea cum sa mai comunice! Semnul, vrea sa insemne cumva ca n-o sa ciripeasca! Dar, cred ca este un bluf si o expirare in toata vrajeala, pentru ca tinand cont de toate zilele prepergatoare retinerii, in care a iesit pe diferite posturi si a mancat la rahat cu fadroma, nu stiu ce semn ca o sa-si tina gura mai are vreo relevanta acum, in faza asta! Adica, cred ca e asa cum a zis dl. psiholog Canibal Dumitrascul, ca gestul e facut de bravada si cred ca omul avea si are perfecta dreptate! Aia se baga singura in seama, ca de obicei, ea fiind doar o simpla aprozarista din Buzau venita-n Bucuresti sa sparga capitala cu tupeu! Ce poate fi mafiot intr-o simpla agricultoare, pana la urma? Poate ceea ce afla ea de la Chior, cand statea sub masa-n patru labe ca sa presteze, asta cel mult poate reprezenta ceva secret!

    P.S.: Serviciile alea cand sunt trase la raspundere, pentru tot ceea ce s-a intamplat aici, la noi in tara, dpdv. administrativ si bugetar? Ca ne-au furat astia ca-n codru, si ei le-au tinut paravan. Serviciile si anticoruptia nationala, DNA-u aia dreac. Nu de asta erau toti platiti, din banii stransi din taxe si impozitele de la populatie si de la firme?! Bani de la buget, dat pe mana combinatorilor, curvelor de discoteca, a betivilor si a tuturor talharilor de drumul mare. Asta e siguranta nationala si protejarea averii si bogatiei patriei? Patriotii vietii, aia din servicii… Adevarati patrioti!

  31. Dl. Radu Tudor, va adresez un mesaj important!

    Germania, ramanand asa cum se stie, cu mari polite si datorii de reglat cu Rusia in urma celor doua razboaie mondiale in care au fost jucati in picioare la propriu de rusi, este de asteptat ca preconizatul conflict cu Rusia despre care se vorbeste sa nu fie doar o poveste ipotetica, ci o realitate, noi urmand sa fim tarati in acest conflict de Germania prin intermediul globalistilor artizani ai marelui proiect numit UE. Adica, ceea ce se aude este f posibil sa se intample.

    Apare o singura intrebare si anume, credeti ca in ipoteza unui conflict cu Rusia in care o sa fim tarati de globalistii camatari internationali, Elena Urdea ar fi fost un foarte bun Ministru de Razboi?!

    Astept raspunsul dvs. competent.

  32. Si daca totul este praf in ochi ???? Daca in urma contestatiei, tanti este pusa in libertate, mai ales ca i s-au sters o parte de acuzatii ???? Daca totul este o schema bine pusa la punct, mai ales ca tantii a lasat si un jurnal personal scris pe o perioada determinata, incepand cu noiembrie ?? Nu am auzit despre perichizitie efectuata la domiciliul personal al lui tanti !!!! Asa cum nu i-au facut nici fratelui !!!! DNA nu poate proba cu sume de bani gasite si nedeclarate in declaratia de avere.

  33. Bai tata ! A tuna si v-a adunat! Sunteti multi, nu-i de mirare ca Romanika merge la vale! Tunurile si macelarirea industriei romanesti s-au petrecut intre 90 si 2000. Udrea se juca cu papusile in 90. Pai atunci cine sufla in tromboanele SRI-fostei securitati politice care acuma-i pe cai mari?

Leave a Reply