Saturday, October 10, 2026
19.9 C
Bucharest

Franta anunta masura soc : la nevoie, vom deschide focul !

Soldaţii mobilizaţi pentru protestele de sâmbătă ale vestelor galbene de la Paris vor acţiona sub instrucţiuni clare însă ar putea deschide focul dacă vieţile lor sau ale civililor vor fi puse în pericol, a declarat generalul Bruno Leray, guvernatorul militar al Parisului vineri, scrie Politico.




Trupele vor fi mobilizate sâmbătă pentru a păzi clădirile publice, permiţând astfel poliţiei să se concentreze asupra protestatarilor în cazul unor noi violenţe în Paris şi alte oraşe, a informat guvernul miercuri.

Soldaţii mobilizaţi vor fi redesfăşuraţi dintre cei implicaţi în operaţiunea anti-terorism „Sentinelle” în cadrul căreia armata patrulează pe străzi şi în aeroporturi, staţiile de cale ferată, lăcaşurile de cult precum şi alte facilităţi.

Într-un interviu radio, Leray a declarat că militarii au primit instrucţiuni “stricte” însă “ar putea deschide focul” dacă vor fi puse vieţi în pericol.

“Ordinele vor fi destul de clare pentru ca ei sa nu aibă motive de îngrijorare”, a declarat Leray, răspunzând la o întrebare a unui membru anonim al armatei care precizase că soldaţii Operaţiunii Sentinelle “nu au acelaşi echipament de protecţie ca cel de la CRS”, rezerva generală a Poliţiei Naţionale Franceze.

Planurile de a mobiliza soldaţii au dus la o dezbatere politică şi au creat îngrijorări printre membrii armatei că aceştia nu ar avea destulă pregătire pentru o astfel de situaţie.

“Subiectul meu nu este unul politic. Sarcina soldaţilor este să continue lupta împotriva terorismului zi de zi, aşa cum au făcut-o timp de patru ani”, a declarat Leray după ce a fost întrebat dacă discursul său are ca scop să avertizeze protestatarii non-violenţi că nu ar trebui să participe la demonstraţii.

https://youtu.be/3cLkvJ-yni4

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img