Franța face tot posibilul pentru a preveni atacurile teroriste, însă vor mai exista și altele, a declarat miercuri premierul francez Manuel Valls, după uciderea săptămâna aceasta a unui polițist și a soției sale de către un francez care a jurat credință grupării jihadiste Stat Islamic (SI), relatează Reuters.
Valls a afirmat că serviciile de informații și poliția au dejucat 15 atacuri începând cu 2013 și duc o luptă continuă pentru a găsi eventualii teroriști.
„Trebuie să strângem lațul și să dăm poliției și serviciilor de informații toate mijloacele de care au nevoie, însă vom asista în continuare la astfel de atacuri”, a declarat el pentru postul de radio France Inter.
„Alte persoane nevinovate își vor pierde viața”, a mai spus el.
Un individ înarmat cu un cuțit a înjunghiat un polițist îmbrăcat în civil luni seara în fața casei acestuia din Magnanville (Yvelines), baricadându-se ulterior în casa victimei. El a fost ucis în asaltul forțelor speciale franceze RAID, care au descoperit la fața locului cadavrul unei femei, soția polițistului ucis, și un copil de trei ani (copilul cuplului), în stare de șoc, dar nevătămat. Atentatul a fost revendicat ulterior de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).
====================
Combatanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) ar fi părăsit Siria pentru a se deplasa în Europa, unde ar putea comite atentate, a avertizat Organismul de coordonare pentru analiza ameninţărilor din Belgia (Ocam), într-un mesaj trimis tuturor secţiilor de poliţie din ţară, al cărui text este citat miercuri de publicaţia Derniere heure (DH.be).
‘Combatanţi (islamişti) ar fi părăsit Siria cu aproximativ o săptămână şi jumătate în urmă pentru a ajunge în Europa via Turcia şi Grecia, cu barca, fără paşaport. Aceştia s-au separat în două grupuri, unul spre Belgia şi altul spre Franţa, pentru a merge şi comite atentate în grupuri de doi’, se menţionează în mesaj.
Militanţii islamişti s-ar afla deja în posesia armelor necesare şi ‘acţiunea lor ar fi iminentă’, mai avertizează textul, citat de DH.be.
În ceea ce priveşte ameninţarea pe teritoriul belgian, trei obiective sunt menţionate în special: un mare centru comercial din Bruxelles, un restaurant (nelocalizat) al unui lanţ american fast-food şi o ţintă poliţienească de tipul unui comisariat (nelocalizat).
De altfel, pe fondul menţinerii de către Ocam a nivelului ‘3, grav’ de alertă teroristă în Belgia, care corespunde unei ameninţări ‘posibile şi probabile’, instituită pe perioada Ramadanului, Centrul de criză de la Bruxelles a recomandat de săptămâna trecută autorităţilor administrative şi celor de ‘pe întregul teritoriu’ să ia în considerare posibilitatea de a ‘menţine, amâna sau anula evenimente majore pe teritoriul localităţilor lor’.
În acest sens, Ocam aminteşte că armele şi explozibilii din posesia celulei responsabile de atacurile din 22 martie ‘nu a fost găsite’.
Ca importanţi factori de risc, Ocam indică apropiata implicare belgiană în atacurile aeriene în Siria de la 1 iulie, incertitudinea privind ‘unii dintre jihadiştii noştri în zona Siria/Irak’, precum şi eşecurile suferite de Statul Islamic în teatrul de război.
În acest context, Ocam insistă că ‘există celule ‘în adormire’ ale Statului Islamic în Europa’.
În opinia serviciilor secrete belgiene, ‘Franţa rămâne ţinta predilectă a SI’, dar ‘nu se poate exclude ca acestea (celulele jihadiste) să încerce să comită unul sau mai multe atentate în Belgia’.
DH.be remarcă faptul că lista cu potenţiale ţinte, menţionată în notă, este cu mult mai mare, printre acestea figurând familia regală, mai mulţi miniştri, porturi şi aeroporturi, mijloace de transport, peste 15 ambasade şi sedii de organizaţii europene şi internaţionale, adunări masive de persoane în cadrul Euro 2016 (ecrane gigant în spaţii publice) etc.
Directorul Ocam, Paul Van Tigchelt, a confirmat informaţia, dar a încercat să o relativizeze. ‘Ocam primeşte tot felul de informaţii. De cele mai multe ori, acestea sunt date brute. Misiunea noastră este ca, în colaborare cu partenerii noştri, să le contextualizăm, să le analizăm şi să le verificăm fiabilitatea’. ‘Pentru moment nu este nevoie să creştem nivelul de ameninţare în legătură cu ţintele menţionate’ în text, a dat asigurări acesta.
Pe de altă parte, DH.be relatează că Mohamed Abrini (31 de ani), unul din autorii atacurilor teroriste de la Bruxelles, deţinut în închisoarea belgiană Beveren, purta o corespondenţă în secret cu un alt deţinut. Faptul a fost descoperit marţi, în mod accidental, de un alt deţinut care a înştiinţat conducerea închisorii. Acesta a interceptat un mesaj scris în limba arabă pe o foaie de dimensiune A4, în care Abrini a scris: ‘E ceva ce se deplasează în Franţa’.
Aparent, teroristul se servea de un alt deţinut sau de un supraveghetor pentru a trimite mesajul către Marwan El Bali, singurul supravieţuitor al atacului de la Verviers din 15 ianuarie 2015. Poliţia a fost anunţată imediat, scrie Agepres.