Pentru ca e foarte relevant zilelor noastre, redau pasaje interesante dintr-un interviu acordat in 2010 de Calin Popescu Tariceanu pe tema dorintei vechi a lui Traian Basescu de a realiza o fuziune PNL-PD. Cred ca detaliile de aici sunt utile acelor liberali care au de luat o decizie la congresul din 28 Iunie. Si care pot rupe traditia de 150 de ani de liberalism a PNL, ducindu-l spre PPE, la dorinta unui fost comunist si socialist ca Basescu…
“In 2003, după adoptarea strategiei PNL, a urmat o discuție, solicitată de Traian Băsescu, aflat într-o situație disperata. Chiar și ultimii doi primari de localități mari, Petre Filip de la Oradea, și Mircea Hava de la Alba Iulia, erau în discuții avansate pentru trecerea la PSD și el avea nevoie să le ofere militanților proprii, nu atât electoratului, o ancoră. A venit, la sediul PNL, se întâmpla în toamna lui 2003, și am făcut o discuție cu Băsescu, pe baza unei oferte. Acum apare primul element interesant care are relevanță în privința subiectului pe care îl discutăm, alianța forțelor de dreapta. La această discuție la care noi, în esență, am evaluat posibilitatea unei alianțe politice, ca un vehicul politic electoral pentru alegeri, Băsescu, la finalul întâlnirii, a spus că dacă lucrurile o să meargă bine, putem să ne gândim, inclusiv în perspectivă, la o fuziune între cele două partide. După această discuție, la care au participat Stolojan, eu, Paul Păcuraru, Nicolăescu si Flutur, fiecare a rămas probabil cu anumite idei. Nu ced că cea mai puternică idee, cel putin în ce m-a privit, a fost posibila fuziune. (…)
Despre proiectul unei fuziuni care să fie în continuarea proiectului politic început in 2003, nu s-a mai discutat foarte multă vreme. Au venit scadențele electorale din 2004 și toată lumea s-a gândit la rezultat și nu s-a mai discutat despre acest proiect. Acum, nici evoluția nu a fost de așa natură ca să necesite accelerarea acestor discuții. Dar, după alegerile parlamentare din 2004, care au avut la bază, după cum știm, o înțelegere clară de împărțire nu doar a locurilor pe listele parlamentare, dar și a funcțiilor în conducerea statului, m-au făcut să cred că o astfel de discuție referitoare la un proiect de agregare a dreptei ar face sens. Și cum PD nu era un partid care să aibă elemente ideologice extrem de prezente în dicursul său, fapt care poate ar fi complicat relația politică dintre noi, m-am gândit după alegerile din 2004 să deschid acest subiect al unei posibile fuziuni între partide. Și Băsescu a zis că nu e momentul, e prea repede, să ne tragem sufletul. După ceva timp, dar nu mai am siguranța evenimentelor cronologic, au existat două momente de care însă îmi aduc aminte. Au apărut în presă diverse informații potrivit cărora Sorin Frunzăverde face demersuri în numele PD, pe lângă PPE pentru aderare. L-am întrebat pe Băsescu puțin contrariat având în vedere ideea unei posibile fuziuni pe baza discuției între PNL și PD din 2003. I-am spus că dacă PD optează pentru PPE înseamnă că nu mai au în vedere proiectul fuziunii. Băsescu, si nu voi reproduce exact limbajul, mi-a spus că Frunzăverde nu are nici un mandat, că face totul de capul lui și că urma să lămurească această chestiune. Peste ceva vreme am redeschis subiectul fuziunii și mi-a spus „Da, poate ar fi bine să discutăm , dar nu vreau să fac eu discuția asta. Avem congres în iunie, e vorba de anul 2005, și vreau să îl las pe Boc să se aleagă președinte și apoi facem o discuție”. Nu a mai fost cazul deoarece la congresul din iunie, PD a anunțat că va adera la PPE. Cu alte cuvinte, deodată, desi exista o anumită posibilitate de concretizare a apropierii dintre noi, a fost clar că PD merge pe un drum care e divergent. (…)
PD nu era un partid care să afișeze cu multă stridență componența ideologică de stânga. Din contră, erau oameni care, așa cum am și văzut ulterior, nu aveau o vedere stângistă asupra lucrurilor, ci mai degrabă liberală. Acest lucru m-a și făcut să cred că este posibilă o apropiere și crearea unui partid puternic pe zona de dreapta. În momentul în care Băsescu a decis ca PD să se ducă in PPE mi-am dat seama că acest proiect nu este posibil și că urmărește cu totul și cu totul altceva. Și anume, găsirea unei poziții din care să poată obține recunoașterea internațională partidului. Socoteala era foarte simplă. PSD era considerat mai legitim, mai reprezentativ decât PD și atunci decât să fie un reprezentant de mâna a doua la IS, a peferat să meargă ca singur reprezentant pe zona „populară”. PPE i-a primit cu brațele deschise neavând nici un reprezentat relevant în România. În al doilea rând, a considerat că e timpul să incerce – și asta a și făcut-o- să obțină poziția dominantă pe partea de dreapta confiscând imaginea de partid de centru dreapta, in defavoarea PNL, si cu intenția care s-a manifestat, de a înghiți PNL. Acestea au fost intențile care s-au conturat clar pentru mine din ce în ce mai puternic. Ceea ce s-a întâmplat în PNL, puciul intern condus de Stoica, Stolojan, Muscă și ruperea din partid, a fost dovadă evidentă a ceea ce îl interesa pe Băsescu, crearea acestui partid care să graviteze în jurul PD și nu o fuziune în termeni acceptabili pentru PNL, pe o bază ideologică liberală.”
