Wednesday, November 4, 2026
8.6 C
Bucharest

General german : „Nu mai trăim în vremuri de pace”

Şeful nou înfiinţatului Comandament Operaţional al Armatei Germane, Alexander Sollfrank, a avertizat joi, într-un interviu acordat agenţiei de știri DPA, împotriva tentativelor în creştere din partea Rusiei cu scopul de a perturba viaţa în Germania, transmite Agerpres.

Au existat „tentative de intruziune” în facilităţile Bundeswehr-ului (denumire sub care este cunoscută armata germană) şi am observat drone în spaţiul nostru aerian, a indicat Sollfrank.

„Nu mai trăim în vremuri de pace. Observăm activităţi ostile împotriva Bundeswehr-ului în Germania, împotriva infrastructurilor, inclusiv activităţi de spionaj”, a declarat comandantul Alexander Sollfrank.

„Am observat în mod repetat drone în zone unde nu ar trebui să fie”, a adăugat el, amintind în acelaşi timp de sabotajul repetat al cablurilor în Marea Baltică, unde „nu ştim încă exact cum s-a întâmplat sau cine se află în spatele” acestor incidente.

„Dar există deja suspiciuni despre cum ar fi putut să se întâmple totul şi suntem conştienţi de faptul că există o intenţie clar nocivă în spatele acestora”, a spus el.

În ultimul incident din weekend, a fost avariat un cablu submarin între Suedia şi Letonia, utilizat de Centrul leton de stat pentru radio şi televiziune (LVRTC), deşi cauza exactă rămâne încă neclară.

Autorităţile de la Stockholm investighează un posibil sabotaj grav şi au reţinut o navă suspectă.

Hot this week

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Topics

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img