Saturday, November 7, 2026
9.7 C
Bucharest

Gigantul AstraZeneca, anunt foarte important despre vaccinul anti-COVID19

Obţinerea unui vaccin împotriva COVID-19 care să fie disponibil până la sfârşitul anului este în continuare posibilă, a declarat joi grupul farmaceutic britanic AstraZeneca, în pofida pauzei anunţate în studiile clinice ale vaccinului său experimental, dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, relatează agenţia AFP.

“Încă am putea avea un vaccin până la sfârşitul anului, începutul anului viitor”, a declarat directorul general al companiei, Pascal Soriot, în cadrul unei conferinţe desfăşurată online, găzduită de grupul media Tortoise, şi potrivit comentariilor confirmate de un purtător de cuvânt al AstraZeneca.

Soriot a explicat, însă, că decizia de a relua studiile clinice nu revine grupului său, ci unui comitet de experţi independenţi.

În cadrul conferinţei, directorul francez a reiterat că o astfel de pauză în studiile clinice nu este anormală, însă a avut mai multă rezonanţă având în vedere interesul manifestat faţă de acest vaccin, considerat unul dintre cele mai promiţătoare la nivel mondial.

Decizia suspendării studiilor clinice a fost luată după declanşarea unei ”boli potenţial inexplicabile”, posibil un efect secundar grav, la un participant la studiu, din Marea Britanie, notează AFP.

Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, unul dintre proiectele occidentale cele mai avansate, este testat pe zeci de mii de voluntari din Regatul Unit, Brazilia, Africa de Sud şi, din 31 august, Statele Unite, în cadrul celei de-a treia şi ultima fază a testelor clinice, pentru verificarea siguranţei şi eficacităţii.

În cea mai recentă actualizare a datelor, publicată miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) enumeră 35 de ”vaccinuri candidat” evaluate în prezent în cadrul studiilor clinice desfăşurate pe subiecţi umani la nivel mondial. Nouă dintre acestea se află deja în etapa finală sau sunt pe cale să intre în acest stadiu.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) estimează că ”ar putea dura cel puţin până la începutul anului 2021 ca un vaccin contra COVID-19 să fie gata pentru aprobare şi disponibil în cantităţi suficiente” pentru utilizare la nivel mondial, scrie Agerpres.

 

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img