Thursday, October 15, 2026
10.2 C
Bucharest

“Guvernul să închidă acest subiect într-un fel sau altul”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi, la Parlament, referitor la ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, că s-a ajuns ca în povestea „Petrică şi lupul”, iar miniştrii trebuie să decidă lucrurile în care cred ei, şi nu în care cred alţii, deoarece reprezintă un guvern legitim, rezultat dintr-un vot al Parlamentului.

Întrebat ce face guvernul cu cele două proiecte de OUG privind justiţia, liderul PSD a spus că Guvernul trebuie să ia o decizie în privinţa aceasta deoarece nu se mai vorbeşte despre temele economice.

„Cu siguranţă nu comunic (nu vorbeşte cu Guvernul în privinţa ordonanţelor pe justiţie – n.r.). Alt clasic în viaţă a spus «guvernul meu», eu nu am spus niciodată. În povestea asta am ajuns ca în povestea «Petrică şi lupul». Vă asigur că atunci când o să avem ceva, dacă vom avea vreodată ceva de la Guvern adoptat în privinţa asta, o să comentez fără probleme. Dar vreau să comentez ceva care există, ceea ce aştept eu şi care aşteaptă toţi cei care ne-au votat de la acest Guvern este să decidă şi în privinţa asta trebuie să ia o decizie. Ori ia o decizie că nu decid nimic, ori iau o decizie că adoptă ceva, dar să decidă pentru că nu se mai vorbeşte de temele economice. Sunt ogrămadă de măsuri economice şi sociale pe care le-am adoptat şi pe care urmează să le adoptăm şi în tot acest baraj de comunicare nu mai putem comunica aceste lucruri”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a susţinut că „i-a rugat” pe membrii Guvernului să închisă subiectul ordonanţelor pe Justiţie şi să decidă lucrurile în care cred ei, şi nu alţii.

„Rugămintea mea la ei a fost, şi este în continuare, să închidă acest subiect într-un fel sau altul. De asemenea, să decidă lucrurile în care cred ei, nu în care cred alţii sau lucruri în care nu cred alţii pentru că trebuie să înţeleagă că reprezintă un Guvern legitim, rezultat dintr-un vot al Parlamentului, un Parlament ales în mod legitim şi democratic şi trebuie să exercite prerogativele acestei poziţii constituţionale pe care o au”, a completat preşedintele PSD.

Fiind întrebat dacă este supărat pe modul în care a comunicat până acum ministrul Justiţiei, Liviu Dragnea a spus că este supărat pentru că, în loc să comunice temele econimice, este întrebat despre ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codurilor penale.

„Nu pot să spun că sunt supărat. Sunt supărat pentru faptul că este o perioadă de timp de o săptămână, de două săptămâni, când în loc să comunicăm temele economice pe care le îndeplinim punct cu punct, nu mai avem loc să comunicăm aceste lucruri pentru că la fiecare întâlnire eram întrebat de aceste lucruri. Cred că trebuie să închidă într-un fel subiectul acesta într-un fel sau altul”, a conchis preşedintele Camerei Deputaţilor citat de news.ro

 

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img