Saturday, November 14, 2026
5.4 C
Bucharest

Halep vs Serena, sambata, la Wimbledon

Serena Williams (10 WTA) a învinsă-o joi pe Barbora Strycova (54 WTA) în a doua semifinală a turneului Wimbledon, în două seturi, 6-1, 6-2. Americanca de 37 de ani va fi adversara Simonei Halep în finala turnerului de mare slam.

Americanca s-a impus fără probleme, după un meci de doar o oră şi va juca a XI-a finală la Wimbledon, câştigând grand slam-ul londonez de şapte ori.

Serena Williams conduce cu scorul de 9-1 în întâlnirile directe cu Simona Halep. Ultima dată ele s-au întâlnit în optimile de finală ale Australian Open, în acest an, când americanca s-a impus scorul de 6-1, 4-6, 6-4. Aceasta a fost prima partidă dintre cele două după ce Serena Williams a devenit mamă, în septembrie 2017.

Simona Halep a câştigat singurul ei meci în 2014, scor 6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor. Williams şi-a lua revanşa în finală, impunâdu-se cu 6-3, 6-0.

Cele două au mai jucat o finală, în 2015, la Cincinnati, când tot Serena a câştigat, cu 6-3, 7-6 (5).

Jucătoarea americană vizează titlu de grand slam cu numărul 24, cu care ar egala-o pe Margaret Court, deţinătoarea recordului.

Serena Williams nu a câştigat niciun trofeu de când a revenit în competiţii, în martie 2018, dar a jucat două finale de grand slam, la Wimbledon şi la US Open, ambele pierdute.

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, numărul 8 mondial şi cap de serie numărul 8. Halep va juca a cincea finală de grand slam, a treia de turneu în acest an şi cea cu numărul 36 (în total) din carieră, la simplu. Jucătoarea română a câştigat un singur grand slam, la Roland Garros, anul trecut.

Finala va avea loc sâmbătă, 13 iulie, ora 16,00.

Image result for serena williams simona halep head to head

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img