Wednesday, May 14, 2025
17.7 C
Bucharest

“Ia-mă, nene”, luat la ochi de MAI

Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a anunţat că unul dintre efectele cazului Caracal va fi verificarea mai atentă a vehiculelor care practică transportul ilicit de persoane. 

“Am dispus o măsură imediată, care se referă la controlul traficului ilicit de persoane, transportului ilicit de persoane, pentru că acest copil, să recunoaştem, a recurs la ceea ce popular numim “ia-mă, nene”. Am dispus ofiţerilor din MAI să treacă urgent la  aplicarea de măsuri în această zonă pentru că ştim cu toţii, există aceşti transportatori pe care nimeni nu îi cunoaşte şi iată, se urcă lume nevinovată la ei în maşină şi se ajunge la tragedii.

Nu zic că toată lumea e vinovată sau suspectă, dar trebuie să luăm măsuri pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete. Vom avea măsuri concrete în câteva zile legat de ordinea şi siguranţa cetăţeanului”, a declarat Mihai Fifor la Antena 3.

Alexandra, tânăra de 15 ani despre care se crede că ar fi fost ucisă la Caracal, a fost răpită de Gheorghe Dincă după ce a făcut autostopul, scrie dcnews.ro

Hot this week

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Bolojan : Sprijinim Ucraina pentru că nu avem interesul sub nicio formă ca Armata rusă să avanseze înspre România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Topics

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img