Friday, November 6, 2026
11 C
Bucharest

Iese Udrea, intra Videanu. Se incalzeste Boc?

Dupa 10 ani de protectie din partea institutiilor judiciare, liderii regimului Basescu vin unul cate unul la DNA. A trebuit sa plece din functie personajul profund daunator statului de drept pentru ca onor procurorii sa inceapa niste anchete asupra camarilei fostului presedinte. DNA incearca astfel sa-si spele imaginea profund afectata de lipsa de reactie fata de coruptia din PDL timp de 10 ani. Acum, totul se rasfrange asupra noului PNL. Asta e.

Preşedintele PNL Bucureşti, Adriean Videanu, a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi audiat, în contextul în care numele lui ar fi fost menţionat de fostul ministru Gabriel Sandu în declaraţiile date de acesta în dosarul Microsoft.

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a intrat în sediul DNA în momentul în care din clădire a ieşit preşedintele PMP, deputatul Elena Udrea, care a fost adusă cu mandat pentru a fi audiată în dosarul Microsoft.

Potrivit unor documente ale procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, obţinute de MEDIAFAX, Elena Udrea a fost pusă sub acuzare pentru spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, întrucât nu a menţionat împrumuturi acordate de fostul său sot, Dorin Cocos, firmei acestuia SC Euro Hotels International Co SRL, în condiţiile în care Udrea declara încasarea de dividende de la această societate.

Pentru gravele acuzatii privind folosirea unor fonduri negre imense in campania lui Basescu din 2009 si pentru alegerile parlamentare, e posibil ca la DNA sa fie chemat si fostul presedintele PDL Emil Boc.

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img