Saturday, April 18, 2026
17.9 C
Bucharest

Ilegalitate gravă? Ciolacu dezvăluie că Georgescu e finanţat din afara ţării

Ilegalitate gravă? Ciolacu dezvăluie că Georgescu e finanţat din afara ţării

LEGE nr. 334 din 17 iulie 2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale

Articolul 15

(1) Acceptarea donațiilor din partea altor state ori a organizațiilor din străinătate, precum și din partea persoanelor fizice care nu au cetățenia română sau de către persoane juridice de altă naționalitate decât cea română este interzisă, cu excepția celor primite de la cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România și dețin calitatea de membru al partidului politic căruia i-a acordat donația.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) donațiile constând în bunuri materiale necesare activității politice, dar care nu sunt materiale de propagandă electorală, primite de la organizații politice internaționale la care partidul politic respectiv este afiliat sau de la partide politice ori formațiuni politice aflate în relații de colaborare politică. Pot fi primite și materiale de propagandă care se folosesc numai în cadrul campaniei electorale pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European.

(3) Donațiile prevăzute la alin. (2) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 30 aprilie a anului următor.

(4) Donațiile prevăzute la alin. (2) sunt scutite de plata taxelor vamale, cu excepția mijloacelor de transport.

(5) Sumele primite cu încălcarea prevederilor alin. (1) se confiscă și se fac venit la bugetul de stat.

Hot this week

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Topics

Câte de valoros e aurul?

Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img