Tuesday, May 13, 2025
13.8 C
Bucharest

Imagini infioratoare din Siria. Atac chimic asupra civililor

Bilanțul atacului chimic împotriva orașului sirian Khan Shaykhun a ajuns la 72 de morți, dintre care 20 de copii, potrivit unor noi date ale organizației non-guvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează miercuri AFP.

‘Sunt de asemenea 17 femei printre victime, iar bilanțul s-ar putea agrava, pentru că sunt persoane date dispărute’, a precizat OSDO care anunțase anterior 58 de morți în urma acestui atac.

http://edition.cnn.com/2017/04/04/middleeast/idlib-syria-attack/

Aceste zeci de persoane, printre care copii, cu trupurile convulsionate și încercând să respire sub măștile de oxigen, au murit în urma unui raid aerian efectuat marți asupra localității Khan Shaykhun, fief al insurgenților și jihadiștilor din nord-vestul Siriei.

Surse medicale din Khan Shaykhun au relatat că intoxicarea s-a manifestat la victime prin stări de leșin, de vomă și spumă la gură. Fotografii ale militanților arată membri ai Căștilor Albe, forțele de securitate din zonele insurgenților, stropindu-i cu apă pe răniți.

Opoziția siriană a acuzat marți regimul președintelui Bashar al-Assad că este responsabil de atacul chimic și a cerut Consiliului de Securitate al ONU să ‘convoace o reuniune de urgență după această crimă și să declanșeze imediat o anchetă’.

Atacul a provocat un val de indignare internațională, mai multe țări occidentale declarând vinovat regimul lui Bashar al-Assad.

SUA, Franța și Marea Britanie au prezentat marți seara un proiect de rezoluție în care este condamnat atacul chimic din Siria și se cere de asemenea o anchetă completă și rapidă, în ajunul unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, scrie Agerpres.

 

 

Hot this week

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Bolojan : Sprijinim Ucraina pentru că nu avem interesul sub nicio formă ca Armata rusă să avanseze înspre România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Topics

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img