Riscul unui război între NATO și Rusia este mai mare în prezent decât în vremea războiului rece.

Estimarea îi aparține lui Nick Carter, șeful Statului Major al Apărăii Marii Britanii.

Ea vine în contextul crizei migranților de la granița belaruso-polonă și pe fondul masării, de către Rusia, a circa 100.000 de mii de soldați la granița cu Ucraina, posibil în perspectiva unei invazii.

https://www.antena3.ro/actualitate/radu-tudor-nick-carter-razboi-nato-rusia-619845.html

Jurnalistul și analistul militar Radu Tudor a comentat la Antena 3 ultimele evoluții ale focarelor de tensiuni ce ar putea degenera într-un conflict armat.

“Este cea mai complicată situație de securitate pe flancul de est al NATO. Din păcate, Federația Rusă, în loc să aleagă calea consultărilor, a dialogului și a mișcărilor previzibile, alege să continue războiul hibrid împotriva spațiului occidental.

Suntem avertizați că Federația Rusă a masat din nou trupe la granița cu Ucraina.

Avem dovezi clare că Moscova plănuiește o nouă agresiune la adresa Ucrainei, după ce a invadat estul acestei țări și a anexat Peninsula Crimeea.

Radu Tudor: “Nava amiral a Flotei a 6-a Americane se află la Constanța”

Rusia vrea să tulbure zona bazinului Mării Negre în special pentru a opri apropierea Ucrainei de occident. Cred că momentul acesta potențează foarte mult valoarea României.

La Constanța se află comandantul Flotei a 6-a americane din Marea Mediterană și nava amiral a acestei flote, USS Mount Withney.

Nu există nicio îndoială că aliații din NATO întăresc apărarea pe flancul de est, consideră Marea Neagră ca având o importanță specială, iar noi avem această misiune de a întări apărarea și de a preveni orice mișcare prin surprindere din partea Rusiei 24 de ore din 24.

Ne îngrijorează dorința Federației Ruse de a promova în continuare aceste politici agresive și măsuri militare care pun în pericol stabilitatea în bazinul Mării Negre. România este una dintre primele țări expuse în fața acestei agresiuni.

În prezent, forțele armane ale României împreună cu aliații din NATO desfășoară operațiuni pe toate cele patru componente – aerian, naval, terestru și cibernetic – pentru a preveni orice fel de ‘surprindere’ despre care analiștii occidentali vorbesc”, a concluzionat jurnalistul.

 

Există un risc mai mare de izbucnire accidentală a unui conflict între Occident şi Rusia decât în în orice alt moment de la încheierea Războiului Rece, în contextul în care multe dintre tradiţionalele instrumente diplomatice nu mai sunt disponibile, a declarat sâmbătă generalul Nick Carter, şeful forţelor armate britanice, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Generalul Carter a declarat pentru Times Radio că există un risc mai mare de tensiuni în noua eră a „lumii multipolare”, în care guvernele concurează pentru diferite obiective şi agende diferite.

„Cred că trebuie să avem grijă ca oamenii să nu accepte ca acest caracter belicos al unora dintre politicile noastre să ajungă într-o poziţie în care escaladarea duce la un calcul greşit”, a spus el într-un interviu care va fi difuzat duminică.

Tensiunile au crescut în Europa de Est în ultimele săptămâni după ce Uniunea Europeană a acuzat Belarusul că a îmbarcat la bordul avioanelor mii de migranţi pentru a crea o criză umanitară la graniţa cu Polonia, stat membru al UE, o dispută în care ameninţă să fie atrase Rusia şi NATO.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că manevrele neprogramate ale NATO în Marea Neagră reprezintă o provocare serioasă pentru Moscova şi că Rusia nu are nimic de-a face cu criza migraţiei dintre aliatul său, Belarus, şi Uniunea Europeană.

Generalul Carter a spus că rivalii autoritari sunt dispuşi să folosească orice instrumente pe care le au la dispoziţie, cum ar fi migranţii, creşterea preţurilor la gaze, forţele proxy sau atacurile cibernetice. „Caracterul războiului s-a schimbat”, a spus el.

După lumea bipolară a Războiului Rece şi lumea unipolară a dominaţiei SUA, diplomaţii se confruntă acum cu o mult mai complexă lume multipolară, a apreciat generalul Carter, care a adăugat că „instrumentele şi mecanismele diplomatice tradiţionale’” din timpul Războiului Rece nu mai sunt la îndemână.

„Fără aceste instrumente şi mecanisme există un risc mai mare ca aceste escaladări sau această escaladare să ducă la un calcul greşit. Deci cred că aceasta este adevărata provocare căreia trebuie să-i facem faţă”, a insistat şeful forţelor armate britanice.

Regatul Unit a anunţat vineri că o mică echipă de militari britanici a fost desfăşurată pentru a explora acordarea de „sprijin tehnic” pentru Polonia la graniţa cu Belarus.

Tot vineri, avioane de vânătoare britanice de tip Typhoon au escortat două bombardiere strategice ruseşti cu capacităţi nucleare Tupolev Tu-160 din zona sa de interes, în cooperare cu parteneri ai NATO, pentru a monitoriza avioanele în timp ce acestea survolau spaţiul aerian internaţional.

Leave a Reply