Faptele de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale pentru care a fost începută urmărirea penală in rem în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009 se prescriu în opt ani, conform noului Cod penal şi în 10 ani, potrivit vechiului Cod penal, a precizat, miercuri, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

În 24 aprilie, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au început urmărirea penală in rem, în dosarul privind alegerile prezidenţiale din 2009, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzut de articolul 297 alineatul 1, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (respectiv articolul 248 raportat la articolul 248 indice 1 din vechiul Cod penal) şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, faptă prevăzută de articolul 391 alineatele 3 şi 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal (fost articol 62 alineatele 3 şi 4 din Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, modificată şi republicată).

“Menţionăm că faptele pentru care s-a început urmărirea penală se prescriu potrivit legii vechi – art. 122 lit. b şi c din vechiul Cod penal – în termen de 10 ani, respectiv 8 ani în conformitate cu legea nouă – art. 154 alin. 1 lit. c din noul Codul penal”, a precizat, miercuri, PICCJ, potrivit news.ro

Articolul 5 din noul Cod penal prevede că „în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, iar aceste dispoziţii se aplică şi „actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile”.

Parchetul instnaţei supreme a precizat că, în 2014, Curtea Constituţionalăa decis că nu pot fi combinate prevederi din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit PICCJ, dosarul a fost deschis în urma informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic, i conform cărora „există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi persoane, altele decât cele prevăzute de lege”.

Parlamentul vrea să înfiinţeze o comisie de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. În condiţiile în care Parchetul a deschisă o anchetă în acest sens, proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei de anchetă a fost retrimis la Comisiile juridice pentru a clarifica obiectivele acesteia.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, de la tribuna plenului reunit, că retrimiterea la Comisiile juridice a proiectului de hotărâre privind constituirea comisiei de anchetă nu reprezintă un pas înapoi, fiind nevoie doar ca obiectivele acesteia să fie reformulate, în condiţiile în care Parchetul General le-a copiat “cu copy-paste”.

Procurorii DNA l-au pus recent sub acuzare pe Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, pentru că în septembrie 2016, când a fost audiat în dosarul privind campania prezidenţială din 2009, a făcut declaraţii mincinoase despre banii încasaţi de firma sa pentru consultanţa politică acordată de el în campania electorale, acreditând ideea că persoanele inculpate în cauză nu au participat la săvârşirea faptelor de care sunt acuzate.

Dan Andronic a scris recent că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009. Andronic a arătat că l-a sunat atunci pe Gabriel Oprea, care i-a spus să vină la locuinţa acestuia, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

“Am înţepenit. Acolo era Statul! În acel birou se găseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne şi încă o persoană înaltă pe care nu o cunoşteam. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date şi cifre, dar şi George Maior primea informaţii. Cred că, atât cât am stat eu acolo, Kovesi a primit cel puţin două telefoane la care a răspuns: „Da, domnule Preşedinte”. După care ieşea din încăpere şi continua discuţia. În mod evident, Kovesi era o parte importantă a grupului, înţelegeam din modul în care punea întrebările referitoare la acţiunile ce se pot întreprinde. Au rămas în acea încăpere Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea…Oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009”, a scris Andronic.

9 COMMENTS

  1. Chiar credeti ca va fi pedepsit cineva ?
    Base prospera, inmulteste banii si ne rade in nas
    Poate ajunge inculpat intr o zi.Cand va fi de varsta lui Iliescu…sau a lui Visinescu…daca nu se prescrie…

    • Pai cand in toate sectiile de votare erau majoritari pesedistii si penelistii cum sa-i aresteze pe astia ca au furat alegerile in favoarea lu basescu cu care aveau coabitare? Comisiile sulii…

  2. Şi ”faptele de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor” pentru ditamai căsoaia cu multe apartamente ce-l priveşte pe primul ocupant al ţării se prescriu cât de repede şi nimeni nu se agaţă de ilegalităţile ‘primei începute’ doamne! Îşi flutură curul de mademoiselle alinteur sofisticher ca lângă turnul Eifel..olala! Heleganta sfidătoaro-răvăşitoare cremuită numai bine de pupat oriunde şi la momentul potrivit! Binecă-i agaţă pe suficienţii aroganţi care împrăştie agitaţie şi ură! Presupun că ar fi mult mai bine să ancheteze străinătatea lowsserele din funcţiile înalte care au decizia privind libertatea şi viaţa omului în mâinile murdare de parşiva curăţenie cremuito-parfumată la vedere!

  3. 1. Si daca avem un procuror general care a contribuit la frauda ce facem? Il lasam in pace in functie si angajat la stat doar ca s-a prescris ? Comisia parlamentara trebuie atunci sa investigheze separat de justitie.
    2. Sa investigam atunci alegerile din 2014. Sigur s-a procedat tot prin frauda. Ghita si Ponta trebuie sa stie cum a fost cine a hotarat reultatatele.

  4. “Pe vremea aia, când Ponta era prim-ministru, se juca la dublu, perechile fiind formate din Gabriel Oprea, Florian Coldea, Victor Ponta, George Maior. Din când în când mai apăreau pe acolo Liviu Dragnea și Vasile Dîncu, așa că era un soi de team-building la nivel înalt, pe timpurile în care atmosfera era de conlucrare, chiar dacă din când în când se punea de câte o suspendare a Președintelui. Se juca tenis, se discuta, se bea și un șpriț. Săptămânal.” a mai scris Andronic.

    Si despre ce sprit era vorba: “Incep cu SRI ca acolo sigur au mai ramas din sticlele de vin “Opus One” pe care le ducea “prietenul” Liviu pentru prietenul lui Florin!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

  5. Un circ transpartinic fara margini. Totul e o bataie de joc a tuturor institutiilor si politicienilor la adresa cetatenilor Romaniei.

  6. Da,se prescriu,iata ce revelatie ! Pana acum nu a interesat pe nimeni,uite ca Andronic chemat la DNA pe alt dosar EXACT de actualul DNA incepe sa dea si altele…Reamintesc ca in timpul lui Ponta a existat un Procuror General Nita care nu a miscat nimic,o majoritate confortabila din 2013 pana in 2016 care deasemenea a stat relaxata.Iar acum dintr-o data Lazar e de vina ca s-a intrat in criza de timp,in ceasul al 11-lea…Daca Lazar nu deschidea actiunea penala nu se prescria dosarul exact in aceiasi termeni ? Cu ce a deranjat aceasta autosesizare ? Cu atat mai bine a facut poate mai exista timp ca el sa fie finalizat.A fost demarat un dosar care alta Institutie nu avea cum sa o faca fie el si Parlamentul.Cate subiecte fierbinti nu s-au ingropat in Comisiile vasnicilor antibasisti din PSD ? Dosarul Nana va spune ceva ? Despre asta vorbim,acuzam un om de rele intentrii pt ca s-a suparat PSD-ul,vezi doamne li s-a luat ancheta.Ce ancheta ? Una de jucarie probabil,le-a luat jucaria a se citi o alta cale din cate altele de a poza in aparatorii democratiei.Populism gretos.

    • pai nu, a deranjat parlamentul linistea care trebuia sa fie peste aceste infractiuni. Tu crezi ca Lazar a deschis dosarul ACUM pt ca se prescrie si nu mai putea sau pt ca fix acum voia sa inceapa Parlamentul o comisie? :))

Leave a Reply to Ioana S.Cancel reply