Saturday, October 31, 2026
11.8 C
Bucharest

INS : deficitul balantei comerciale a crescut cu 2 miliarde euro

Deficitul balanţei comerciale în primele 11 luni ale anului trecut a depăşit 13,412 miliarde de euro, fiind mai mare cu peste 2,062 miliarde de euro comparativ cu cel înregistrat în perioada similară din 2017, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În intervalul de referinţă, exporturile FOB au însumat 63,133 miliarde de euro, iar importurile CIF au fost de 76,546 miliarde de euro. Astfel, faţă de primele 11 luni ale anului trecut, exporturile au crescut în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2018 cu 8,6%, iar importurile cu 10,1%.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor în primele 11 luni din 2018 sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (47,5% la export şi 38% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi, respectiv, 30,7% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în primele 11 luni din 2018 a fost de 48,573 miliarde de euro la expedieri şi de 57,231 miliarde euro la introduceri, reprezentând 76,9% din total exporturi şi 74,8% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri s-a ridicat la 14,561 miliarde de euro la exporturi şi de 19,315 miliarde euro la importuri, reprezentând 23,1% din total exporturi şi 25,2% din total importuri, scrie Agerpres.

Conform INS, în luna noiembrie 2018, exporturile FOB au însumat 5,943 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 7,511 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,567 miliarde de euro.

Faţă de luna noiembrie 2017, exporturile din luna noiembrie 2018 au crescut cu 2,7%, iar importurile au crescut cu 8,7%. 

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Articolul următor