Sunday, November 8, 2026
5.1 C
Bucharest

Inspectia Judiciara, decizie exploziva in procesul Kovesi-Antena 3

Inspecţia Judiciară a încheiat verificările în cauza deschisă în urma solicitării formulate de DNA la Curtea de Apel Ploieşti, în ultimul termen al procesului Kovesi vs. Antena 3. Raportul a fost transmis Plenului CSM pentru a dispune în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Legea 317/2004.

“Inspectorii judiciari au concluzionat că formularea unei cereri de către Direcţia Naţională Anticorupţie în maniera şi circumstanţele descrise poate constitui o atingere adusă independenţei magistraţilor”, precizează Inspecţia Judiciară.

CSM anunţa pe 12 martie că sesizarea formulată de jurnaliştii Emanuel-Mihai Gâdea, Tudor Radu, Bianca Grigore, Mugur-Cristian Ciuvică şi Răzvan-Ovidiu Savaliuc, cu referire la incidentele care au avut loc la termenul din 6 martie 2018, în legătură cu soluţionarea dosarului nr.6043/3/3015 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti a fost trimisă Inspecţiei Judiciare.

La ultimul termen al procesului în care mai mulţi jurnalişti Antena 3 au fost condamnaţi la plata a 300.000 daune morale şefei DNA, doi procurori DNA au solicitat instanţei să li se transmită toate documentele din dosar, în vederea soluţionării unui dosar penal, scrie stiripesurse.ro

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img