Deci se poate. Calm si civilizat. Iohannis, Dragnea si Grindeanu la aceeasi masa. Fara atacuri, cu un comportament decent in public, care sa nu stimuleze adversitatile. Noroc cu Armata Romana…


Președintele României Klaus Iohannis, a susținut marți, 28 februarie a.c., la Ministerul Apărării Naţionale, o alocuțiune în cadrul autoevaluării activităţii Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2016.

Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:

„Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Domnule Prim-ministru,
Domnule Ministru al Apărării Naţionale,
Domnule general, şef al Statului Major General,
Doamnă Ministru,
Doamnelor şi domnilor generali, amirali, ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, salariaţi civili,
Stimaţi invitaţi,

În fiecare an, particip cu emoţie alături de dumneavoastră la bilanţul Ministerului Apărării Naţionale, pentru a-i onora pe toți cei care servesc patria sub drapelul tricolor.

Activitatea Ministerului Apărării Naționale a fost, în 2016, una extrem de consistentă, care merită din plin aprecierea şi felicitările noastre. Armata este o instituție de bază a statului român, pe care cetățenii țării noastre o privesc cu încredere și cu mândrie. Acest nivel de preţuire se datorează profesionalismului militarilor și civililor care îşi îndeplinesc misiunile cu patriotism şi devotament. Pentru efortul şi sacrificiile pe care le faceţi în fiecare zi, vă mulţumesc!

Doamnelor și domnilor,

Ne aflăm într-un context deosebit de dinamic al transformărilor mediului internațional, caracterizat de acutizarea fără precedent, după sfârșitul Războiului Rece, a provocărilor la adresa securității globale și regionale.

Prelungirea conflictului din Ucraina, fără întrevederea unei soluții politice viabile, tergiversarea găsirii unei căi rezonabile și negociate pentru a pune capăt războiului din Siria, care se suprapune pe un context deja precar al securității regionale în Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, virulența terorismului islamic anti-occidental practicat de Daesh și criza produsă de afluxul masiv de refugiați în căutare de azil în Europa sunt cele mai semnificative coordonate ale acestei situații.

Într-un astfel de context, devine cu atât mai important pentru România să-şi dezvolte direcţiile pe care îşi fundamentează politica externă. În acest sens, pentru noi rămân prioritare consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii şi construirea unui profil mai puternic în NATO şi Uniunea Europeană, ca piloni strategici pentru garantarea securităţii ţării noastre.

Anul trecut, pentru prima dată, NATO a prevăzut un proces regulat de evaluare politico-militară pentru Europa de Sud-Est. Mai mult, Uniunea Europeană a adoptat în anul 2016 o Strategie Globală de Politică Externă şi de Securitate, urmând a pune în aplicare un Plan de Implementare a acesteia, cu obiective concrete.

Cooperarea dintre NATO și Uniunea Europeană reprezintă o prioritate strategică pentru ambele organizații, în baza declarației comune semnate de liderii acestora, cu ocazia Summitului de la Varșovia din anul 2016.

De altfel, acel Summit a marcat şi succesul demersurilor statului român pentru o abordare echilibrată între Marea Baltică și Marea Neagră a riscurilor de securitate care vizează flancul estic, obținându-se un pachet complex şi integrat de măsuri, în plan terestru, aerian și maritim pentru regiunea din care facem parte.

După progresele înregistrate în domeniile terestru şi aerian, mă bucură faptul că recent au fost agreate măsuri de consolidare a prezenţei aliate şi pe dimensiunea maritimă, la Marea Neagră.

Cu toții ne dorim ca România să fie o țară puternică și respectată în Europa și în lume. Ţara noastră a dovedit că poate fi un furnizor de securitate, iar acest statut poate fi consolidat atât prin măsuri de politică externă, cât şi prin măsuri care vizează creşterea capacităţii operaţionale a armatei. Un stat capătă credibilitate strategică internaţională dacă are o armată puternică. Avem nevoie de o armată bine dotată și instruită, așa cum am prevăzut în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019 și în Planul de Implementare a acesteia. Ministerului Apărării Naționale îi revin sarcini importante în aceste demersuri.

În context, doresc să transmit întreaga mea apreciere pentru eforturile susţinute ale instituţiei dumneavoastră, orientate spre materializarea priorităților strategice ale Ministerului Apărării Naţionale, aferente anului 2016, care au vizat, în principal, continuarea transformării Armatei, operaționalizarea structurilor aliate de pe teritoriul țării noastre, precum şi creșterea calității vieții personalului Armatei.

Cu acest prilej, vreau să subliniez realizările deosebite privind operaționalizarea, în anul 2016, a Unității NATO de Integrare a Forțelor şi a Comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est, precum şi operaționalizarea scutului antirachetă de la Deveselu.

În perioada imediat următoare Summitului NATO de la Varșovia, în cadrul Administrației Prezidențiale a fost elaborat Planul de Implementare a deciziilor luate la Summit și a fost iniţiată punerea în aplicare a acestora.

În contextul obiectivelor generale asumate de ţara noastră în cadrul Alianţei, Ministerului Apărării Naţionale îi revin, în mod firesc, o serie de sarcini specifice referitoare la constituirea Brigăzii Multinaţionale pe teritoriul României: dezvoltarea iniţiativei Cadrului multinaţional de instruire la nivel întrunit în România; proiectarea unei prezenţe aliate adaptate în domeniile maritim şi aerian în regiunea Mării Negre şi participarea la implementarea măsurilor aliate pentru asigurarea prezenţei înaintate consolidate pe segmentul nordic al flancului estic.

Ştiu foarte bine că existe progrese în direcţia implementării acestor obiective şi mă bucură acest lucru. Vă încurajez să depuneţi toate eforturile pentru a găsi soluții la problemele încă nerezolvate, în special, la cele care impun cooperare în cadru aliat.

Bugetul apărării a reprezentat pentru mine, aşa cum bine ştiţi, o prioritate. Asigurarea finanțării de 2% din PIB în acest an, în concordanță cu angajamentul politic asumat în plan naţional în ianuarie 2015, creează condiții pentru implementarea tuturor obiectivelor asumate. Sunt totuşi necesare măsuri organizatorice și manageriale responsabile și oportune.

Responsabilitățile ce revin României în urma deciziilor asumate la Varșovia trebuie să fie rezultatul unui efort conjugat şi cuprinzător al instituțiilor cu atribuţii în domeniul securității și apărării, în beneficiul României și al tuturor românilor.

De aceea, cooperarea interinstituţională, în general, şi cea dintre Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe, în special, devine esențială.

Doamnelor și Domnilor,

Avem un cadru conceptual și normativ solid, fundamentat pe Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019 şi pe Planul de implementare a acesteia, pe Legea de planificare a apărării, Carta Albă a Apărării, şi Strategia militară, alături de Planul de implementare a deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varșovia cu implicații pentru România.

De asemenea, bugetul destinat în acest an apărării asigură premisele ca obiectivele ambițioase pe care vi le-ați asumat pentru 2017 să fie îndeplinite.

În încheiere, vreau să subliniez faptul că resursa cea mai preţioasă a Armatei României sunt militarii și civilii care activează în acest domeniu. Femeile și bărbații care îşi dedică viaţa vocaţiei de a servi patria sub drapelul tricolor alcătuiesc un adevărat corp de elită, nu numai prin asumarea unor standarde morale şi profesionale înalte, dar şi a multor sacrificii.

Atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţii, dumneavoastră vă aflaţi mereu acolo unde România o cere, desfăşurându-vă activitatea cu patriotism, loialitate și modestie, sub deviza «Onoare și Patrie».

Vă mulțumesc tuturor pentru ceea ce faceți pentru ţară şi vă doresc mult succes în activitate!”

18 COMMENTS

  1. Ah yes, cu armata nu te joci, chiar daca te-ai dedulcit la războiul “hibrid” ca desteptul de Johannis. UE , SUA si internationala spionilor pot sa te susțină pe anti-corupție, deficit 3% si stat de drept, da’ cand vine vorba de lucruri serioase, cum ar fi cine oprește navele lui Putin sa debarce la Constanța (ca bulgarii așteaptă de pe vremea lui Ceaușescu sa le dea rușii Dobrogea înapoi, unii mi-au spus-o pe fata, cand am fost intr-un juriu la Festivalul de documentar din 1986 la Sofia) si cu ce va face asta daca n-are bani de “tunuri”, gata cu maidanul! Cred, de altfel, ca nici nu s-ar putea strânge de-un miting contra armata oricât s-ar opinti forțele” oculte”, nici măcar cat sa acopere un trotuar, darmite tot perimetrul de la Piata Victoriei. Deci, Johannis n-are încotro, trebuie sa faca frumos la MApN măcar până termina cu revolta judecătorilor; după asta mai vedem.

    • Domnu Iohannis
      Dati domne chiria aia luata ilegal atatia ani de zile. Si cereti sa fiti anchetat pentru uz de fals in dobandirea unui imobil.
      ———

      Iohannis tine un low profile acum dupa ce justitia a zis ca si-a luat o casa cu rea credinta.
      Dar probabil ca mai vor olandezii inca un mliard doua pentru o juma de fregata!

    • Nici cu ciuma “de dreapta” care a imputit tara cu tot felul de specii de bizari gen hipsteri feisbucisti cu barbi Bruxelleze model Conchita Wurst si cu sorosisti ONG-isti mari luptatori “anti-sistem” si anti-gravitatie, in imensa lor majoritate niste loviti cu scandura care habar nu au de capul lor si habar n-au pe ce lume traiest!

      Cu asemenea specimene ca toti suporterii astia “de dreapta” spalati pe creier, tara asta va cobora mult mai jos decat a apucat sa se scufunde in cei 27 de ani de la revolutie, din care 10 ani tara a fost guvernata de partidele “de dreapta”.

      P.S. Eugen, ba noapte, sa zici daca ti-ai luat pastilele sau n-ai avut cu ce ca ti-a cazut sticla sub masa! Paaaa

  2. De ce tot mai des vedem că se folosește sintagma Armata României în loc de Armata Română? Nu vreau să cred că poate să însemne asta lucrul la care mă gândesc eu.

  3. greseala de tipar! era “avem nevoie de o amanta puternica, bine dotata” si s-a cittit “Armata”….
    daca face si drumetii… better

  4. Dle Tudor, informati-l si pe dragnea: http://m.adevarul.ro/locale/galati/o-super-nava-construita-galati-fost-declarata-cea-mai-lume-2016-1_58b29dea5ab6550cb8d3fdc0/index.html
    Daca tot vrea sa anuleze ordonanta prin care s-ar fi construit la Galati, cele 4 corvete. Va rog sa va documentati, santierul de la Galati este singurul calificat din Romania care poate face aceste nave. Santierul de la Constanta face doar reparatii, iar cel de la Mangalia nu este specializat pe acest tip de nave. La Galati sunt aproape 10 ani, de cand se construiesc nave militare. Stiu ce vorbesc, acolo lucrez.

    • Auzi ? Nu vrei tu sa-l informezi pe cale orala, in scris sau cum vrei tu ? Esti specialista in nave ? Cred ca te-a luat valul c-a fost furtuna in larg iar, acu’ te leagana hula.

    • Mami cand esti nascuta ? Stii unde a fost construita cea mai “tare” nava militara a Marinei Romaniei, poate ai auzit de fregata Marasesti ? Nu mai bate campii poti lucra unde vrei insa, esti pafarista complet. Tine minte un lucru putem face cea mai “tare” nava militara la Damen, ca tot nu vom intra in gratiile olandezilor si tot nu pupam Schengen. Din pacate facem lucrurile pe jumatate asa cum am facut si cu avioanele luate de la portughezi. Pe probleme militare vorbesti in necunostinta de cauza.

  5. De ce nu e la fel şi când vorbeşte din străinătate? Cred că e un moment de imagine dar începe iar ”hăituiala” verbală cu tot felul de aluzii şi învinuiri aiurea!
    Cât despre armată…e jale mare cu angajaţii(slabi şi pricăjiţi încât nu îndrăzneşti să le pui arma în mână), sau poate vă teferiţi la ‘racheţii’ trimişi să lupte pe fronturile altor ţări!

  6. “Noroc cu Armata Romana” – mare adevar!
    Eu sper ca din zona adevaratilor din Armata – sigur, poate si cu ceva binecuvintari externe – a venit si motivul pacii bruste intre clownii politicii… ar inseamna ca mai avem o resursa de inteligenta si de stabilitate nationala, ceea ce ar fi datator de mici sperante.

  7. Când îl aud spunând că “avem nevoie de o armată bine dotată” îmi aduc aminte că anul acesta MApN a primit 2% din PIB. Îi curg balele!

Leave a Reply