Presedintele Romaniei Klaus Iohannis sesizeaza Curtea Constitutionala in urma votului din Senat privind respingerea arestarii senatorului Dan Sova. Iata comunicatul Administratiei Prezidentiale :

Comunicat de presă
(26 martie 2015)

Ref.: Blocajul instituțional între Ministerul Public și Parlamentul României

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, solicită Curții Constituționale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte, ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispozițiile legale cu Constituția în ceea ce privește majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviințare a cererilor de reținere/arestare a unui deputat/senator, cu consecința blocării activității puterii judecătorești. Atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Șova a condus la un blocaj instituțional prin imposibilitatea desfășurării procedurilor judiciare și a înfăptuirii actului de justiție, se arată în scrisoarea domnului Președinte Klaus Iohannis.

Departamentul de Comunicare Publică
26 Martie 2015

O analiza mai mult decat necesara in urma acestui comunicat semnat de presedintele Romaniei :

1. In mesaj sunt amestecate puterile statului, confundandu-se una cu alta. Potrivit Constitutiei, puterile in stat sunt : legislativa, executiva si judecatoreasca. Initial, Iohannis vorbeste de Ministerul Public (care este in categoria puterii executive), pentru ca apoi sa vobeasca de “blocarea activitatii judecatoresti. Pai ori una ori alta

2. Judecatorii nu sunt sub nici o forma blocati in activitatea lor pentru ca nu ei au solicitat ceva Senatului, ci Ministerul Public. Adica “puterea executiva”. Dan Coman Sova poate fi trimis in judecata in stare de libertate de catre DNA, iar Sova se poate confrunta cu actul de justitie incepand de maine dimineata. Si sper ca asta sa se intample !

3. Amestectul dintre puterea executiva si puterea judecatoreasca, dintre procurori si judecatori a fost unul din cele mai puternice branduri ale regimului Basescu. Daca si presedintele Iohannis doreste sa-l perpetueze, va suporta aceleasi consecinte politice si de imagine ca si predecesorul sau.

4. Acest comunicat si esenta cererii presedintelui intra destul de serios in contradictie cu ceea ce spunea Klaus Iohannis foarte inspirat pe 6 Ianuarie 2015 in plenul CSM : “Consider important de subliniat faptul ca Justitia este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justitia trebuie exercitata cu demnitate, respect si sobrietate, nu etalata sub aspect de exotism mediatic. In acelasi timp, Justitia se face cu respectarea tuturor drepturilor si libertatilor civile, inclusiv a prezumtiei de nevinovatie si a dreptului la imagine.”

5. Daca se pun catuse unei persoane, mai sunt respectate “prezumtia de nevinovatie si dreptul la imagine”?! Ma indoiesc serios. Asa ca haideti, dle presedinte Iohannis, sa-i incurajam trimiterea in judecata pentru toti politicienii suspecti de coruptie. Si sa fie judecati cu celeritate si cu respectarea drepturilor si libertatilor, iar cei vinovati sa plateasca neintarziat. Dar prin decizia judecatorului, cel care indeplineste actul de justitie, potrivit Constitutiei.
Danke schon, alles gute !

 

63 COMMENTS

    • Cat o sa-i mai ia Antenei 3 sa se lamureasca 100% de faptul ca Iohannis este doar un basescu doar ca e mai incet la minte si citeste dupa hartiile serviciilor? Mai vad asa sperante ca Iohannis ar fi altfel….
      Desigur unii jurnalisti de la A3 s-au prins.
      Desigur in noul regim dictatorial este din ce in ce mai greu sa vorbesti ca te ia DNA-ul.
      Desigur poporului o sa-i mai ia 10 ani sa inteleaga.

      Un alt pilot al lucrului bine facut duce Romania fix in munte.

  1. eu unul m-am lamurit deja “al cui” e Johannis — dar din pacate sunt din categoria top 5% ca inteligenta, asa ca va mai trece pana cand se prinde si restul lumii… (kidding, not!)

    • Johannis e habarnist in fizica ca si-n politica. Singurele lui indeletniciri de baza in viata au fost cea de geambas de copii si misit de case furate pentru el.

      • Sunt convins ca Iohannis nu a inteles nimic nici din ceea ce a CITIT atunci in fata CSM pe 6 ianuarie si nici acum(daca ar citi) din ANALIZA PE 5 PUNCTE facuta de dl. Radu Tudor mai sus.
        E si greu al dracului, pentru un fizician, sa inteleaga deosebirea dintre puterea executiva si puterea judecatoreasca, dintre procurori si judecatori, asa ca mai bine face ceea ce facea Basescu….:)

      • Ok. Pentru a intelege ce traim nu este necesara foarte multa inteligenta. Ce mare lucru e sa descopere tot omu’ ca klaus e marioneta si ,,desteptii” au preluat si presedentia. Daca pe timpul lui Base, Base facea parte din sistem in vremurile noastre Klaus nu-i la conducerea sistemului ci e un pion folosit.
        Omu’ din patriotism nu si-a parasit tara natala precum parintii lui si a ,,trudit” ca profesor in asteptarea ,,vrumurilor mai bune”.
        Uite ca vremurile alea bune au venit mult mai repede de cat s-a asteptat. Cateva meditatii, cateva case, cativa kilometrii ca taximetrist in slujba adoptatorilor si a intrat in vizorul serviciilor avand asemenea potential.
        Om mai nimerit nici nu se putea sa puna la Cotroceni.
        Si ca sa fie bine inteles de tot prostu’ klaus i-a dat in folosinta lui Base domeniul Scrovistea. Scuze, nu klaus ia dat ca doar el nu are de unde ci serviciile i-au dat domeniu Scrovistea. Asa ca sa arate cat pot ei sa dispretuiasca poporul asta. Si poate o sa-l salte in urmatoarele lui si pe Base ca sa arate ca ei sunt sefii.
        Si mai trag zilele urmatoare cateva comunicate care vor fi citite nemteste de klaus.
        Prea multi naivi au fost si sunt care considerau si considera ca regimul basescu a plecat. uite ca a fost confiscat si contiua cu mai mult tupeu. Pe astia cine-i mai poate schimba?

  2. Ce sa zic: sila de asa o situatie? mila de asa un presedinte?
    Il intreb pe Iohannis: daca nu are habar de ce inseamna sa fii presedinte, de ce a mai candidat?
    Mediator inseamna sa tragi cu toporul in capul celui care nu este cu tine?
    Oricum, inte Sova si Iohannis il pefer pe Sova; macar el este un profesionist!!!
    Dixit!!!

  3. Ca de obicei in capatana slugilor lui ponta se amesteca notiuni vagi de drept constitutional cu notiuni si mai vagi de drept penal, cu banii lui voiculescu, cu promisiunile lui ponta, cu ura fata de DNA si se formeaza un melanj scarbos care se fataie pe la A3 si care, ocazional si punctual intra in conflict cu sportivi ratati de la care isi iau bataie.

    • Daca ti retrocedez un un pumn in fatzau ceri ajutor umanitar lw felix sa mananci cu paiul.basau iti da paiu lui sa sugi.alege

    • Dar tu ne lasi!? In fraza complicata inutil, folosesti un amalgam de cuvinte lucruri si oameni, un talmes-balmes de “frantuzisme”depre care ai cunostinte vagi. O noţiune este vagă doar dacă, oricare ar fi obiectul ales, nu putem spune clar dacă aparţine sau nu clasei de obiecte reflectată de noţiune. Vezi ca te pierzi in vag, caci in gramatica te-ai facut de “cacao”! Mai vag decat vag, nu exista, slugi cu o singura capatana, la fel! Ca sa te parafrazez – ai cunostinte vagi de gramatica. Prin postarea “scriiturii”ai reusit sa faci din cacat bici, un “melanj scarbos”.

    • Ne lasi? Dar nu inainte de a ne explica,mai Oaie,cum e cu dreptul ala constitutional,caci mie imi pare ca esti un tamaios care te bagi in seama p’aici,asta pentru ca te plictisesti,iar la tine in sat, nici draq nu joaca tzintar cu tine.

    • Tu esti dusmanul romanilor. Cei ca tine au facut tara asta praf si pulbere. Intr-o zi justitia isi va face cu adevarat treaba iar multi dintre voi PDL-acii spurcati, o sa fiti judecati pentru crime impotriva umanitatii, pentu ca din cauza voastra au murit oameni cu zile si v-ati facut averile calcand pe cadavrele lor si ale copiilor lor.

  4. adica cum DNA =putere judecatoreasca ? Asta de pe ce planeta este cazut ?dar cazut in cap nu asa oricum .De ce trece timpul sunt tot mai dezamagita .Dar poate nu stie dar cineva ,,ii da meditatii gresite”Alo Alina Gorghiu ce pazesti acolo mare scula a PNL-ului ,trage-l de maneca in momentul in care vezi ca presedintele tau se face de basme (ca sa nu zic de ras ).Ca va spune voua acolo in partidul ala facut din adunaturile ramase de la PDL si rasurile Pnl ,este una si ca spune prostii in fata natiunii care si-a pus nadejdea in el e alta .In nemarginita dorinta de a ajunge sa puneti mana pe putere dicutati vorbe si vorbiti discutii fara noima si chiar prostesti .Sunteti disperati pe viata si pe moarte sa bagati cat mai multi PSD-isti la racoare ,poate doar asa veti putea sa ajungeti acolo sus la un sus la care visati cu ochii deschisi si cu prostii in cap si pe buze in orice moment .Incep sa cred ca sunteti infinit mai prosti decat PDL-istii cu care v-ati aliat doar ,doar o iesi ceva .Reusiti sa uimiti lumea ca lumea .Daca asta este PNL-ul actual este trist pot sa spun ca sufar .Aveam o alta parere despre PNL,dar cu regret spun ca nu sunteti nici mai cinstiti si nici mai destepti ca altii .

  5. Ce inseamna asta? Haosul si scandalurile care nu se mai termina! Din cite stiu, fiecare sau grupul la locul de munca discuta, analizeaza, imbunatatesc conjunctura si se hotarasc sa ia masuri fara cearta sau scandal, ori sa se baga altii in problema respectiva. Ce sa vezi, adio drepturi, neconcordanta legii nu se aplica la timp sau se tergiverseaza, pur si simplu pentru scandal si cearta permanent. Nu ca ar fi niste nepretuiti acesti parlamentari, dar daca sunt acolo in functii, la fel ca in alte domenii, sa-si faca treaba in asa fel incit sa nu mai fie permanent scandal! O sa se ajunga ca niciun om sau functionar sa nu mai aiba drepturi sau drepturi limitate, ori, indiferent de pasul care-l face trebuie sa ceara acceptul unuia sau unei institutii si nu e normal! Cindva scriam intrun comentariu ca traim intro democratie comunista nicidecum capitalismul real. Suntem controlati oricind si oriunde fara acceptul nostru ca indivizi, se iau masuri dure cu noi chiar daca nu avem nicio vina sau o mica vina si altii care sunt dovediti, nimeni nu se agata de ei, nu raspund in fata legii indiferent ce fac! Mai rau, se plimba sfidator rizindu-ti in fata!

  6. johannis spunea ca daca ajunge pres primul lucru pe care il face e sa renunte la imunitate. au trecut atatea luni si omul nu-si mai aminteste de aceasta declaratie. faptul ca individul ii confunda pe judecatori cu procurorii este normal pentru cineva care a demonstrat din plin in campania prezidentiala cat este de pregatit in orice domeniu. intrebarea este care este blocajul. adica procurorii nu pot sa-si faca meseria si sa stranga probele cu care sa-l trimita in judecata pe sova pentru niste fapte de acum vreo 7 ani? isteria asta cu sova arata cat de bolnava este societatea romaneasca si cat de afoni suntem de la presedinte la ultimul feisbucist! deducem ca procurorii pot sa=si faca meseria numai daca exista denunturi, de preferat facute deja de unii aflati in arest, dar mai ales daca exista arestati preventiv. oare presedintele tarii noastre s-a uitat prin codul penal sau macar sleahta aia de consilieri sa vada ca arestul preventiv este facut numai in conditii speciale si doar pentru niste fapte anume? il vedeti vumva pe sova violent? il vedeti masluind sau influentand probe/marturii pentru niste fapte de acum 7 ani? atunci pe ce se bazeaza procurorii? care sunt dovezile lor?astept cu nerabdare interventia prezidentiala contra arestarilor preventicve si obligarea procurorilor sa-si faca meseria pe baza probebelor, eventual a flagranturilor ca de aceea sunt procurori si nu scribi.

  7. S-a trezit si Iohannis sa sesizeze…mereu se sesizeaza cu intarziere…desi mie mi se pare o sesizare de nevoie…a urlat kovesi..s-a sesizat adormila…a urlat besinescu…s-a sesizat adormila…
    Asta este o reactie in consecinta…executa si el…Mai are sa se sesizeze cand or sa se pronunte si ambasadele..ca si astea trebuie sa vina cu sesizari..
    Asta nu mai este justitie ci este Inchizitie…

  8. iohannis sa suparat pe v.ponta ,ca nu a fost sesizat in legatura cu cele intiplate in parlament !prin ministrul de justitie sa creat un blocaj penal intre ministere !

  9. Fara suparare dar unii dintre noi sunt putin… autisti in cazul Sova. Parlamentul nu s-a opus infaptuirii justitiei. Justitia se infaptuieste PRIN INSTANTE, adica de catre judecatori. Procurorul este parte din procesul penal, ca si avocatul inculpatului. Parlamentul s-a opus arestarii preventive. Dosarul penal al lui Sova merge inainte. Daca va fi gasit vinovat de catre instanta, va face puscarie. Unde este prezumptia de nevinovatie daca bagi pe cineva la puscarie inainte de a fi judecat? Sa nu uitam un fapt istoric. Hitler a ajuns dictator cu adevarat (furer), dupa incendierea Reichstag-ului (parlamentul german). Asta ne dorim? Ca procurorii sa destructureze Parlamentul? Parlamentul este ales prin vot direct, procurorii, CSM-ul si Curtea Constitutionala sunt numiti.

  10. Vis-a-vis de pct. 4 din analiza dvs. tind sa cred ca a schimbat chibitii care ii fac declaratiile. El nu este in stare sa lege doua fraze care sa aiba si inteles. S-ar putea sa avem surpriza intr-o zi sa-i scrie cine stie ce tampenii pe care sunt sigur 100% ca le citeste.
    P.S. Cred ca a baut apa dupa basescu

  11. Iohannis?A aratat ca habar n-are de Constitutie inca din campania electorala.basescu o facea cu rea intentie,asta macar are o scuza,ca-i PROST!

  12. Dl. Radu Tudor,

    Am schimbat postul tv, ma uit pe snooker, pe facut mancare, pe documentare si ce au mai lasat astia pe parnaia de cablu, pentru ca m-am saturat de prosteala asta cu arestarile si toate bulangelile de pe posturile de propaganda romanesti, indiferent de care parte trag. Cred ca toate aceste posturi, asa zise de stiri, in marea lor majoritate ele fiind de propaganda, au fost infiintate de servicii si sunt directa coordonare si patronare a SRI. Asa incat, prefer sa ma uit pe alte aberatii si bazaconii, pentru ca in Romanes si-asa viata este scurta si e asa cum e, adica ploua cu c..at.

    Hales bules!

    P.S.: Mult succes si in continuare, in activitatea jurnalistica!

      • Pe de alta parte… Ce rost are informarea daca tot aia e ? Ori cu ea, ori fara ea… mereu se vor gasi niste unii, din interior sau din afara care sa isi bata joc de popor. Asa ca, un stres in minus = sanatate in plus.

      • In era informatiei, romanii au votat tot PDL-acul numarul 1 al Romaniei dupa Basescu. Multor romani informatia pentru care va riscati sanatatea, familiile si vietile, le trece printr-o ureche si le iese pe cealalta.

        • E pe zeci de mii de euro pe luna sefu’! De ce te agiti?! Mai bine vezi-ti interesu’, urmeaza-ti destinu’, calauzeste-ti singur pasii, pune-ti la bataie creieru’. Daca il ai, bineinteles. N-am sugerat nimic. Cel mult pari prea agitat pe la mansarda, adica iti propui singur idei, ganduri. E eronat. Mai bine fa-ti liniste in creier. Bafta

  13. Parlamentul s-a opus arestarii preventive. Dosarul penal al lui Sova merge inainte. Daca va fi gasit vinovat de catre instanta, va face puscarie. Unde este prezumptia de nevinovatie daca bagi pe cineva la puscarie inainte de a fi judecat? Sa nu uitam un fapt istoric. Hitler a ajuns dictator cu adevarat (furer), dupa incendierea Reichstag-ului (parlamentul german). Asta ne dorim? Ca procurorii sa destructureze Parlamentul?

    Asta e gargara pt fraieri, ce persecutati au fost ei de pesedisti, de aia nici n-au rupt bine USL-ul c-au si fuzionat cu pedelistii, au asteptat seara alegerilor europarlamentare ca sa anunte trecerea la PPE doar pt a lua voturile fraierilor care credeau ca voteaza liberali! Si eu m-am felicitat pt inspiratia de ultim moment de a nu mai fi votat cu ei atunci. Cine analizeaza toate datele si are mintea la el, isi da seama ca evenimentele s-au desfasurat conform unor planuri, n-au fost nicidecum spontane sau de buna credinta! Conducerea SRI adica Maior si Coldea dar si din musamalizarea multor dosare din tot spectrul politic. Dar de aici pana la a crede fantasmagoriile Lenutei de Plescoi aruncate cand a ajuns cercetata exact de cei pe care ii considera apropiatii ei e cale lunga. In acelasi timp sunt absolut convins ca si partenerii nostri externi stiau foarte bine toate aceste lucruri. mai ales cei din NATO. Nu ii suspectez de naivitate si dezinformari chiar daca nu au avut norocul lui Basescu sa fie informati corect de catre Udrea. Si asta pentru ca sunt foarte interesati de securitatea in zona Romania fiind granite NATO cu Rusia si chiar aproape de Orientul Mijlociu. SRI nu este responsabila doar de siguranta nationala a Romaniei ci si de siguranta trupelor NATO stationate sau in transit prin Romania. sa fie cei din NATO atat de naivi incat sa laude activitatea DNA si SRI fara sa fie in cunostinta de cauza? Sunt sigur ca nu. Asa ca, a da crezare elucubratiilor acestei disperate aflata cu un picior dupa gratii inseamna a face idioti partenerii nostril externi. Sau poate chiar sunt idioti dar in acesasta situatie nu avem alte variante decat sa ii convingem ca sunt idioti sau sa ne cerem afara atat din NATO cat si din UE daca nu vor sa-si bage mintile in cap si sa nu o asculte pe Udrea.
    E dureros dar am ajuns aici : bordelizarea institutiilor statului…In avalansa declaratiilor Elenei Udrea (tipul clasic al femeii parvenite in politica romaneasca, care a pus posetele si pantofii mai presus decit interesele statului) cel mai mult m-a frapat in aceste zile, lipsa de reactie a institutiilor statului…Nu putem tăcea în faţa acestor provocări…astazi, cind România, are de îndeplinit în 2015, nişte lucruri legate de frontieră, de graniţa euroatlantică …Tacera institutiilor statului ne plaseaza într-o anumită inconsistenţă….pe care de fapt o traim de 25 de ani…
    În acest context, ce se întâmplă astazi în România, in ce priveste acest atac grobian al unor actuale-foste instituţii ale statului către actuale-viitoare instituţii ale statului şi fără răspuns din partea celor care trebuie să vorbească, ne aşează într-o zonă f. periculoasa…In lipsa institutiilor statului, au vorbit jurnalistii si analistii care considera că in spatele Elenei Udrea vorbeşte Traian Băsescu, fostul preşedinte al statului … Cu tot respectul fata de Armata Romana si de soldatii nostri care pleaca in Afganistan, ca intre timp actualul sef al statului merge la popotă sa manince fasole mi se par inutil…Domnul Iohannis, fără să se amestece în această mocirlă, ar trebui să răspundă unor asemenea lucruri care afectează autoritatea statului român, respectiv SRI-DNA.
    Elena Udrea acuză astăzi nişte oameni care sunt, dacă nu favoriţi ai fostului preşedinte, oameni care reprezintă pilonul de stabilitate al democratiei, al anticorupţiei…, iar România, în faţa unei asemenea dezbateri…tace…Nu este normal…
    Că instituţii ale statului arestează alte instituţii ale statului, poate fi concluzia deranjanta la care ar putea ajunge anumiţi parteneri strategici ai noştri, în condiţiile în care oameni din instituţiile statului, care pot fi vizate de aceste lupte şi aceste dezvăluiri, nu vor fi foarte fermi în a reglementa mersul treburilor în statul român. Statul român nu ţine nici de fostul preşedinte Băsescu şi de reţeaua dânsului, nici măcar de actualul preşedinte Iohannis şi fidelii săi…ţine de aceste instituţii, care în aceste condiţii de război total, trebuie să îşi facă treaba şi să se exprime.
    Nu ne putem face că nu s-a întâmplat nimic: cel mai important om de încredere al preşedintelui Băsescu vine şi spune nişte lucruri mai mult sau mai putin fanteziste, ne putem întreba dacă le spune cu girul preşedintelui sau fără, dar le spune…iar ce spun instituţiile statului, atacate, nereacţionând în faţa acestui val de dezvăluiri! Nu purtatorul de cuvint al SRI trebuia sa apara la televiziune si sa spuna niste vorbe stupide…Care sunt concluziile care vor veni către România dacă doar analiştii şi realizatorii TV comentează aceste declaraţii si aici vorbesc in mod special de Antena 3 care, timp se 10 ani, in ciuda tuturor riscurilor, amenintarilor si umilintelor a fost de fapt singura INSTITUTIE, da Institutie cu majuscule, care a tinut stindardul anticoruptiei si a informat corect publicul… Ma gindesc astazi cu spaima, daca nu ar fi fost Antena 3?
    Nu ne putem permite, să lăsăm ca dezbaterea să alunece în România într-o zonă în care instituţiile tac, ştiind că această tăcere vinovată poate fi interpretata de către partenerii noştri… Presedintele Klaus Johannis este obligat să reacţioneze, pentru că astăzi discutăm despre un regim Băsescu megacorupt… Instituţiile statului trebuie să comunice şi să explice că nu este un clivaj, că nu este o luptă între fostul regim şi actualul…Nu ne putem permite sa spunem pe la colturi, «Johannis tace si face»…
    P.S.:«Audierea şefului interimar al SRI, generalul Florin Coldea, în Comisia SRI din Parlament s-ar putea amâna. În prezent, în cadrul Serviciului s-ar desfăşura un control intern, declanşat imediat după ce Elena Udrea a lansat acuzaţii dure la adresa lui Coldea.
    Generalul Coldea i-ar fi cerut lui Georgian Pop, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, să nu fie audiat încă în Parlament, până nu se termină verificările interne.
    La SRI se verifică dacă acuzaţiile lansare de Elena Udrea sunt adevărate şi dacă Dorin Cocoş ar fi fost într-adevăr folosit de SRI pentru finanţarea unei televiziuni.» Hellvig este numit dupa Coldea care a fost numit inaintea lui Maior, Coldea a numit sefi de directii, servicii si filiale inainte sa vina si Maior (nu zic ca si dupa aia…ca tot el facea propuneri), astfel ca Maior era practic un izolat si un dependent de Coldea. Chiar nu cred ca Maior (si nu e vorba de Maior in sine, e vorba de Popescu, Ionescu sau Xulescu, e vorba de directorul numit politic) poate exercita un control real asupra unei asemenea institutii. Am spus partea si mai proasta ? Ei bine, mai este una cel putin la fel de proasta: momentul extern si faptul ca oricand se poate spune ca esti impotriva serviciilor care lupa cu rusii, cu penalii si coruptii daca indraznesti sa scrii ceva despre Coldea, sau Maior, sau Gigel Temporarul aflat la conducere. Si abia la urma vine partea cu adevarat cu mizerabila. Pentru faptul ca serviciile lupta cu rusii, penalii si coruptii (astazi basisti cu precadere) este absolut normal ca vreun subordonat a lui Coldea sa “citeasca” ip-ul acestui mesaj si sa faca oarece sapaturi in privinta mea, fiindca ma opun unei societati democratice ca afara, economie de piata libera, stat de drept si toleranta zero pentru coruptie ? Daca cei care citesc acest mesaj considera ca raspunsul la intrebarea de mai sus este “da”, atunci inseamna ca merita un sef al SRI la 34 de ani iar eu sunt un comunist care nu vrea sa promoveze tineretul reformist al tarii care e pe placul aliatilor nostri din NATO. Poate ar trebui sa spunem si ca sub “umbrela” aliatilor nostri, NATO si chestii, se fac o gramada de matrapazlacuri interne care nu au nici o legatura cu NATO, cu armata, sau cu uniforma in sine. Va ma amintiti de Tigareta 2 ? Unii da, altii ba, in functie de varsta si de interesul aratat vremurilor in care traim.
    Insa am alta intrebare: de ce despre Tigareta 2 s-a aflat, dar despre Tigareta 1 nici astazi nu se stie, nu se scrie, iar Sarpele cu Ochelari traieste bine mersi ? De Coldea si de altii ca el, de aia. Asa ca ce sa mai vorbim despre amaratii aia de parlamentari din comisia de control, a SRI ? Dincolo de faptul ca nu au coloana vertebrala, nu au nici o putere reala. Asta-i adevarul. Comisia SRI? O gluma sinistra la care nici cei mai prostii nu mai se uita decat cu zambet acru. Dar cine sunt membrii comisiei: SAVU DANIEL – fost ofiter sri,fost ofiter acoperit al sri la FPS MUNTENIA,de unde a supravegheat „privatizarea strategica” a economiei romanesti. Sluga lui GHITA SEBASTIAN, de unde isi ia seva (banii). Are pretentia ca este mare sef la PSD si vise (naruite) ca mai ajunge seful sri…..GHITA SEBASTIAN AURELIAN – seful de facto al comisiei. Are afaceri prin care vinde produse si servicii IT, contractele fiind clasificate de maior si coldea, chiar daca au fost atribuite fara licitatii. In acelasi timp se ridica intrebari privind preturile produselor (PC-uri) pe care le-a furnizat sri –minim 2000 de euro, in conditiile in care ofiterii nu dezvolta programe de tip NASA, folosindu-le in looc de masini de tehno-redactare. A dezvoltat relatia ponta –maior in interes personal si se crede un James Bond al zilelor noastre, desi, in afara banilor pe care ii invarte nu ar trebui sa fie in preajma celor doi sefi (probabil in scurt timp si cel de-al doile va fi: FOST). O persoana ultraaroganta, care nu este iubita de nimeni decat pentru bani – aici seamana cu coldea, care la videoconferinte ii placea sa se auda cumn vorbeste (doar era cel mai bun, nu?) si nu suporta sa fie contrazis iindiferent ce prostii debiteaza.POP GEORGIAN – un catel care latra curajos, doar daca are sarcini. A fost adus de Ponta in comisie, uimind pe toti cu aceasta nominalizare. Nu are nimic de spus, de multe ori cand primeste memorii la comisie, uita sa le arate la colegi, pana nu dispune ghita ce sa faca cu ele. Nu are interpelari in parlament si este definit, probabil, cel mai bine de filmarea in care, la un bilant al sri, dupa 2012, este neglijat ostentativ de maior, care nici nu da mana cu el si nici nu il saluta de fata cu toata lumea (inclusiv presa), starnind ilaritate in mijlocul cadrelor sri si a celor care au vazut faza. Ceilalti membri…nu merita atentie fiind: CATELUSI, sau cum spune Udrea, au scheleti in dulapuri. Unii dintre ei au mai multi si de aceea fug de orice raspundere si de orice are tangenta cu serviciul. Li se simte teama numai din totala lipsa de imagine din spatiul public si din modul cum”apara” interesele tarii, atat in parlament cat si in comisie. Dovada ca SRI e grupare mafiota. Cele 800 de milioane de dolari ori fi al lui Basinescu, Coldea , Videanu sau Blaga.”Personalităţi din România se regăsesc într-un scandal financiar internaţional izbucnit în Elveţia. Banca HSBC este acuzată de fraudă fiscală şi spălare de bani, fiind suspectată că a permis clienţilor să evite autorităţile fiscale şi să fenteze statele în care erau plătitori de taxe cu sute de milioane de euro. Potrivit România TV, pe listele de clienţi ale HSBC din Elveţia se regăsesc 2 clienţi din România, care aveau deschise 549 de conturi. Unul dintre acestea depăşeşte 800 de milioane de dolari. HSBC este acuzată că a lucrat cu infractori internaţionali, între care şi traficanţi de arme, cu oameni de afaceri corupţi şi cu politicieni. Sumele vehiculate depăşesc 100 de miliarde de dolari. O echipă de jurnalişti din 45 de ţări a desfăşurat o anchetă care scoate la lumină conturile criminalilor, traficanţilor, evazioniştilor, politicienilor şi celebrităţilor. Printre personalităţile implicate se numără Regele Mohammed al VI-lea al Marocului, actorul John Malkovich, umoristul francez Gad Elmaleh, prinţul Bahrainului Salman bin Hamad bin Isa Al Khalifa, Rami Makhlouf, văr şi asociat al preşedintelui sirian Bashar al Assad, Vladimir Antonov, fost proprietar al unul club de fotbat din Anglia, Margulan Seisembayev, bancher din Kazahstan, Li Xiaolin, fiica fostului premier chinez Li Peng, faimos pentru rolul avut în masacrul din Piaţa Tiananmen, Joseph Fok, judecător la Înalta Curte de Justiţie dink Hong Kong, dar şi prinţul şi prinţesa Michael of Kent, veri cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. De asemenea, printre clienţi se numără şi foşti sau actuali politicienidin MArea Britanie, Rusia, Ucraina, Georgia, Kenya, România, India, Liechtenstein, Mexic, Liban, Tunisia, Republica Democrată Congo, Zimbabwe, Rwanda, Paraguay, Djibouti, Senegal, Filipine sau Algeria.” Seful SRI, gen. mafiot ia mita prin interpusi si palmeaza dosarele penale dupa bunul plac impreuna cu Kovesi iar solzi de peste recte Ponta anunta la mintea lui de bibilica cum ca nu e cazul sa se discute asemenea denunturi in CSAT. Deoarece gen. Coldea milionar in euro prin tarile calde e intruchiparea cinstei absolute??? Cu Ponta in frunte la Guvern sefii de la SRI obtin lovele multe ca doar daca gen. Coldea ea mita de la infractorii nostri poate foarte bine sa ia mita si de lucratorii altor servicii de securitate din lumea larga si de la ISIS chiar ca sa le vanda ceva puscoace. Acest papitoi mafiot care e viteaz si face el dosare cu slugile de la DNA pentru a santaja parlamentari alesi liber de popor va fi tinut in scaun cu ajutorul licuriciului asa cum a fost tinut si basescu impotriva votului popular in 2012. 7.4 mil de romani au votat debarcarea securistului basescu si ei l-au tinut proptit in scaun in dispretul si dezamagirea a milioane de romani pro-vestici si pro-americani….se pare ca se vrea cu tot dinadinsul sa ne lecuim de adorarea asa numitei democratii vestice… Mai ne miram ca in Grecia castiga extrema stanga si in Spania la fel…S-au lecuit si aia de capitalism si democratie marca merkel … Dezvăluirile făcute de doamna Elena Udrea cu privire la fraudarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014 confirmă ceea ce am spus noi încă de atunci: votul din ţară, dar şi din străinătate a fost viciat la ordinul numitului Florian Coldea. Pentru acest veritabil atentat la Siguranţa Naţională, individul respectiv trebuie adus în faţa Curţii Marţiale, degradat şi arestat. (Asta trebuia să se întîmple încă din 2005, cînd el a dus în Irak o valiză cu 14.000.000 de dolari, din care 9.000.000 au ajuns la generalul american David Petraeus, iar restul de 5.000.000 au dispărut fără urmă, adică s-au întors la Traian Băsescu). Elena Udrea are păcatele ei, desigur, dar nu putem uita că, în calitatea sa de şefă a Cancelariei Prezidenţiale şi de ministru în mai multe Guverne, a avut acces la informaţii de primă mărime. Nu trebuie respinse nişte acuzaţii doar pentru că nu îi place cuiva persoana care le lansează. Adevărul e unul singur, iar acesta zice că outsiderul din Sibiu a avut, în realitate, în turul II doar 28% – dar „maşina de fraudare” a SRI, dirijată de „Omul cu Valiza”, i-a dublat scorul, la 56%. Ca sociolog de profesie, pot să jur cu mîna pe Biblie că un asemenea fenomen – adică un candidat care avea, în turul I, cu 10 procente mai puţin decît adversarul său să aibă, în turul II, cu 10 procente mai mult (?!) – e ireal şi aberant. În concluzie, dacă se va menţine rezultatul neruşinatei fraude de la 16 noiembrie 2014, România nu va mai fi stat de drept şi orice nelegiuire va fi posibilă. În lumea largă s-au mai văzut cazuri de anulare şi repetare a unor alegeri, dacă Democraţia şi Legea o cer. Şi încă ceva: cer Justiţiei să verifice, la sînge, informaţiile conform cărora campania electorală a lui Klaus Iohannis a beneficiat de finanţări extrem de dubioase şi ilegale: cca. 4 milioane de euro de la cetăţeanul german Michael Schmidt, 1,5 milioane de euro de la Cristian Pavel (care, la scurt timp, s-a sinucis), 1,5 milioane de euro de la Vasile Blaga, peste 1 milion de euro de la Adriean Videanu (pe care, zilele acestea, aşa-zisul preşedinte l-a eliberat din arest). Acestea sînt abuzuri şi ilegalităţi de o gravitate excepţională, care nu pot fi tolerate nici în fundul Africii, darmite într-o ţară membră a Uniunii Europene. Eu nu iau in serios ce zice vadim, dar INTR-ADEVAR nu se poate ca la o distanta de 10% in turul intai sa obtii asa scor in turul 2. oricum ai suci-o. Toate sondajele dadeau pe ponta castigator la 7 seara in ziua alegerilor iar in 2 ore s-a schimbat totul. Patriarhul Romaniei a iesit dimineata alegerilor la 9 si a spus ca e bine cu iohanis. sa fim seriosi ca silabisitorul de la Sibiu nu e o inteligenta nemaipomenita sa intoarca el scorul. De-aia l-au si ales aia de la SRi ca e tolomac si inactiv. La felul cum controleaza SRI tara niste alegeri masluite sunt floare la ureche.. sunt foarte slabe sperante ca vreuna din afirmatiile explozive ale Elenei Udrea in legatura cu generalul Florian Coldea si relatia acestuia cu Sebastian Ghita sa fie serios verificata”, bazandu-te pe opinia ta ca “nici unul dintre membri acestei comisii nu reprezinta vreo garantie de control eficient si real asupra SRI”. Sa presupunem ca oamenii astia din comisiile paralamentare chiar ar vrea sa descoase lucrurile din SRI, sa vada cum functioneaza sistemul si, mai ales, daca acuzele la adresa unor oameni de top din servicii se sustin ori nu. Sa presupunem asta, deci. Intrebarea mea, fireasca, este: care sunt mijloacele si instrumentele de investigare ale unei comisii parlamentare, care sunt sursele “reliable” de informatii, cand cei investigati sunt oameni din servicii? Raspuns banal: asa ceva nu exista!… Ce mai cauta coldea asta in fruntea sri daca asupra lui planeaza suspiciuni de coruptie
    acuze grave aduse nu de mine sau alt nimeni in drum Ci De prima duoamna a rumaniei,regina basita udrula care a fost obladuita chiar de serviciile aztea,de dna,de magistrati csm icj ccare zegrean kkre etc. Ea si amorezul basit au fost sefii clanului,cu servici,justitie facute pres, au fost parteneri in hotie Cu astia .
    ,udrula stie despre ce este vorba doar ea era regina lor. in loc sa
    Se gandeasca um reabilitam justitia din mizeria cu nasu’n suflet ce facu basau, ,sa inlocuim coruptii din structure Cu oameni curati
    Ca mai apoi sa i aduca in fata judecatii pe hotii basiti si de aiurea
    Pt pedeapsa si recuperarea banilor parlamentu meu ,reprezentantul poporului meu ce rahat face?isi vad de afaceri personale sau se gandesc din greu la legea votului prin corespondenta si noi sectii de votare in diaspora.in rest bataie pe ciolan si circ cu leana lui partag.sa le iau in *** votu si corespondenta. Haaha a iesit partag din silentio stampa.ce cauta asta inca in libertate?intrebare fara rost. s a arata basau in public Mai mult sa zica “uitati,n am fugit din tara!asa ca daca dispar o vreme nu ma cautati, inseamna ca imi ragai memoriile sau ma joc cu nepotii sido-basiti”. mai atarna basau peaici cat ii pare ca e in siguranta dar Daca vede reaua se da cu spray de brazilia suta n mie. Ce apare in Cotidianul “Audierile din Comisia parlamentară de supraveghere a SRI, precum şi declaraţiile Elenei Udrea reluate pe diverse televiziuni au stârnit valuri de agitaţie şi ameninţări la vârful SRI. Sursele noastre spun că generalul Florian Coldea s-ar fi enervat cel mai tare când povestea celor 50 de dosare oferite pe stick lui Traian Băsescu a devenit publică. De altfel, fostul preşedinte tocmai recunoştea în apariţia de la Congresul PMP că se uită prin calculatoare ca nu cumva din greşeală să-i fi scăpat informaţii secrete. Dezvăluirile Elenei Udrea legate de înhăitarea conducerii SRI cu Sebastian Ghiţă, Dumitru Nicolae -Niro şi cu Dorin Cocoş au provocat însă şi reacţii neaşteptate în rândul persoanelor cu responsabilităţi din cadrul structurilor de comandă ale SRI. Astfel, conform surselor noastre, trei şefi de departamente au cerut audienţă la preşedintele Klaus Iohannis. Este vorba de şeful Diviziei Apărarea Constituţiei, de şeful centrului de interceptări şi de şeful diviziei de contraspionaj din SRI. Preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi întrebat pe consilierul său Goerge Scutaru, responabil cu probleme de securitate, dacă să-i primească sau nu. În cele din urmă, decizia a fost negativă.” SRI nu este responsabila doar de siguranta nationala a Romaniei ci si de siguranta trupelor NATO stationate sau in transit prin Romania. sa fie cei din NATO atat de naivi incat sa laude activitatea DNA si SRI fara sa fie in cunostinta de cauza? Sunt sigur ca nu. Asa ca, a da crezare elucubratiilor acestei disperate aflata cu un picior dupa gratii inseamna a face idioti partenerii nostril externi. Sau poate chiar sunt idioti dar in acesasta situatie nu avem alte variante decat sa ii convingem ca sunt idioti sau sa ne cerem afara atat din NATO cat si din UE daca nu vor sa-si bage mintile in cap si sa nu o asculte pe Udrea. E vina noastra ca nu vrem sa intelegem si sa acceptam aceste schimbari ce ne conduc spre o societate multilateral dezvoltata schimbari impuse de unicul partid ce vrea binele tarii format din unsii lui dumnezeu. E o ,,performanta,, sa o duci in democratie mai rau decat in comunism. E o,,performanta,, sa fii liber si sa crapi de foame mai abitir decat detinutii lagarului Auschwitz. E o ,,performanta,, ca au adus oamenii in situatia de asi pune streangul de gat zilnic din cauza foametei a saraciei si a datoriilor. O mizerie pe care pdl-istii ne-o vantura in fiecare zi in fata cu diferite denumiri reforma,restructurare etc. In politica nu au ce cauta parvenitii. Vorba ta Tudor: pe Basescu si Marga ii despart 2 randuri de biblioteci si un hol de carti,sau ceva de genul.De asemenea sunt de acord cu opinia domnului profesor Bogdan Teodorescu in ceea ce priveste somnul adanc al institutiilor,lipsa purtatorilor de mesaj ai Academiei,ai bisericii,ai mediului social,etc. Nimeni nu vorbeste de nenorocitii de directori pusi politic in fruntea scolilor. Care la randul lor(stii ca daca pupi in c#r un sef devii si tu un sef mai mic) isi pun nepotii si fii, iar restul de posturi le dau la licitatie.
    Din cauza acestor oameni s-a ajuns in situatia de fata. Stiu personal cazuri in care profesori buni au fost schimbati cu niste incompetenti, chiar daca au castigat la concurs. Stiu un caz in care unul care nu stie sa scrie corect(celebrele s-a, m-a, si altele) le preda copiilor de generala.
    Vina directa este a profesorilor incompetenti pusi politic si pe spaga, iar cei care incearca sa schimbe ceva sunt ridiculizati de “manelistii” care il imita pe intaiul conducator. Vina indirecta este a pedelistilor care isi numesc oameni incompetenti si care accepta aceste compromisuri. Acum prin noua organizarea a bacalaureatului am putut vedea clar situatia elevului roman.Domnule Radu Tudor, eu sunt elev si ii cunosc foarte bine pe cei de varsta mea.NU INVATA NIMIC.S-au asteptat ca la bac sa copie, ba mai mult multi s-au dus cu hartiute de acasa ca sa copie.Surpriza a fost ca majoritatea nu au putut.Au ramas doar cu ,,propriile cunostiinte”.Asta e purul adevar: elevul roman a devenit un trantor, o putoare, un parazit care stie numai de bani, sex si distractie.Cultura…nimic. Puterea politica “dauneaza grav sanatatii”
    Lipsa perspectivei dupa absolvire ar putea fi o cauza a dezinteresului elevilor.Ce le ofera societatea actuala?
    Inainte de ’89 se stia ca repartitia pentru obtinerea unui loc de munca o obtineai in functie de media de la finalul anilor de studii.In plus, la facutate se dadea admitere.Numarul de locuri era in functie de locurile de munca existente la acea data.Acum, cam toata lumea face o facultate (pentru prestigiu), de regula tinerii nu pot folosi diplomele deoarece,nu exista o concordanta intre numarul acelora care termina o facultate si oferta de locuri de munca.
    Tuturor li se cere experienta de lucru, dar nimeni nu le ofera stagii de practica pe timpul studiilor.Eu zic ca tampiti e un cuvant prea mare.Mai mult cred ca e o generatie sacrificata din start.Cultura nu mai este valorizata, ceea ce conteaza este doar situatia financira(banul).Dumneavoastra nu sunteti doar un jurnalist talentat ci sunteti un om caruia ii pasa.Sunt de parere ca trebuie facut ceva pentru tineri.Incepand cu ajustarea programelor scolare, si eleborarea unor subiecte cu nivel mediu de dificultate la Bac.
    Au facut profesorii simulari pentru examenul de anul acesta?Dumnezeu stie.Ei de ce sa fie interesati sa predea daca au salarii mizerabile?Daca ne referim strict la educatie, ambele parti au de suferit:profesorii stim deja, nu se mai preocupa ca elevii sa inteleaga din clasa principalele notiuni, astepta ca acestia sa vina la meditatii(sursa de completare a veniturilor); elevii asa cum am zis, stiu ca trebuie sa aiba o viata lipsita de griji pe timpul scolii,(inclusiv cea a invatatului) deoarece cand termina studiile,incepe nebunia.Asa ca nu sunt ei tampiti,ci tot cei care ne conduc.Funeriu are pe drept cuvant aspectul unui om cu probleme(nu stim de care):).Felicitari pentru emisunea de duminica 3 iulie.Dumneavoastra stiati dinainte cam ce facea Base cu variantele de manipulare; oricum va credeam pe cuvant daca le prezentati dumneavostra. Acest executant-marioneta travestit în ministru al (non)educatiei, dupa parerea mea, a avut doua tinte.
    Prima, sa -i faca pe plac stapânului sau aratându-i ca a avut dreptate când a zis ca “scoala româneasca produce tâmpiti” si a doua,a creat motivatia pentru a închide niste scoli care le “stateau în gât”, a da afara cadrele didactice, iar pe elevi sa-i lase pe dinafara, doar doar or renunta la scoala.Ca de,scoala deschide mintile oamenilor, îi desteapta si îi face nesupusi si astfel mai greu de stapânit! Ei au nevoie de vite în jug nu de inteligenta si cultura, pe sistemul “noi muncim,noi nu gândim !
    În fiecare an s-a cazut la Bac, dar niciodata pâna acum nu a existat ca dintr-un oras, de exemplu Timisoara,din 4 licee sa nu existe macar UN SINGUR ELEV care sa PROMOVEZE examenul.Timisoara este un mic exemplu, dar acest lucru paradoxal s-a întâmplat în toata tara, exceptând zonele unde NU S-A VRUT sa se aplice sistemul Big Brother.
    Si…minune, în acele scoli promovabilitatea a fost maxima ! Daca adjectivul flagrant, ar avea grad de comparatie, am putea spune ca “mai” flagrant de atât nu se poate. L-am vazut ieri pe slugoiul puterii Calian de la Cluj, cum se împauna cu “succesurile” liceenilor de acolo si râzând de “ZÄ ESEC” -urile din alta parte. Îti vine sa faci praf televizorul de revolta, când vezi cum aceste târâtoare sordide îsi arunca veninul portocaliu,ori de câte ori au ocazia.
    Cât despre Demisia de Onoare, sa fim seriosi, ati vazut vreo picatura de onoare la acesti oameni ?!
    Am convingerea ca nici nu cunosc sensul acestui cuvânt.
    Nu numai ca nu-si dau demisia, dar se agata cu atâta forta, de putere, încât fac corp comun cu aceasta. Se cred vesnici si pereni, ca palamida ! Oare crede cineva ca T. Basescu ii iarta pe profesorii care au scandat impotriva lui? Ca si alte categori de cetateni vor plati cu varf si indesat toate “razvratirile”, devenind astfel exemplu pentru societate in ansamblul ei.
    Oare comunisti ai iertat pe cineva care s-a opus sistemului?
    Ce este oare mai grav, lipsa de interes a elevilor pentru educatie sau lauda unui ministru al educatiei ca a organizat un examen care a aratat care este nivelul de cultura, dar in conditii inegale?
    Ce spune constitutia ROMANIEI:
    Egalitatea în drepturi ARTICOLUL 16
    (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
    Decidenti actuali sustin ca nivelul educational din romania este foarte scazut, de parca au ajuns la putere saptamana trecuta, iar tara are nevoie de “meseriasi” si nu de filozofi, asa o fi, dar ei au vazut dotarile unor scoli profesionale? Sa ajungi un bun mecanic auto cand vezi masina doar intr-o plansa?
    Ce poti spune despre acest ministru al educatiei “colegu neutru” care e mandru de ce se intampla in sistem, in conditiile in care varfurile educationale aplica in proportie de 99% la universitati din alte tari in primul rand pentru ca la noi nu sunt respectati? Din punctul meu de vedere, la esecul examenului de Bacalaureat din anul acesta, si-au adus aportul un cumul de factori.
    1. In primul rand, este vorba de Funeriu si de Guvern. Este imposibil, ca intr-o tara unde ai asemenea legi tampite in invatamant, sa ai si performante. Mai apoi, au dat afara profesori, cu miile, au inchis scoli si au pus in fruntea Ministerului un om fara experienta. Pe baza caror criterii au concediat profesorii? De unde stiu eu sau oricare alt cetatean, ca oamenenii ramasi la catedra sunt cei mai buni? Daca i-au dat afara pe cei dedicati profesiei si au ramas cei nepregatiti corespunzator?
    2. Am o mare intrebare in ceea ce privesc subiectele din anul acesta. Se pare ca subiectele la Bac au fost pentru copii cu performante medii si avansate. Ba mai mult, unora le-au dat aceleasi subiecte ca acelora de la clasele cu predare intensiva. Domnul mininstru si ”suita sa” nu inteleg ca nu avem doar copii care vor sa devina savanti? BAC-ul ar trebuii sa fie diferentiat, in functie de ceea ce vor urma, de specilizarea pe care au facut-o in liceu si mai ales, trebuie sa arate ceea ce au dobandit in anii de curs, ca o sinteza, nu sa-i testeze ca la un concurs.
    3.Nu ma indoiesc, ca o parte din vina, o au si elevii. Au fost copii care nu s-au pregatit suficient si nu au luat in serios acest examen. Mi se pare logic, din moment ce nu mai au repere de urmat. Vad la televizor numai porcarii, persoane inculte promovate ca si in perioada comunista, in functie de banii si conexiunile pe care le au. Cel putin, la varful guvernului, avem oameni de o joasa speta morala si dovedesc o incultura crasa.
    4. Parintii sunt si ei raspunzatori, intr-o oarecare masura, de esecul copiilor lor. Fie nu s-au ocupat suficient de ei, fie nu i-au indrumat cum trebuie, fie nu au putut sa-i ajute din motive independente de vointa lor.
    In concluzie, as spune ca mi-a placut faptul ca nu s-a putut copia si ca am vazut, ca in starea deplorabila in care se afla tara, avem totusi si copii de nota zece. Nu mi-a placut felul cum Funeriu a tratat toata aceasta chestiune. Pentru el, BAC-ul a fost un succes, nu un esec. NU a incercat sa gaseasca cauzele dezastrului si sa incerce sa remedieze ceva. Nu poti privi toti candidatii la BAC prin ochii celor care sunt olimpici. Sunt parinti si copii cu probleme financiare sau de alta natura, care nu si-au putut permite, sa-si trimita copiii la un liceu bun si i-au dus acolo unde s-a nimerit. Daca sunt doar 10 clase obligatorii, sa fie examen la sfarsitul acestui ciclu si unul mai serios, pentru cei ce vor urma 12 clase si mai apoi facultatea. Nu ma indoiesc, iarasi, de faptul ca Funeriu a vrut sa demonstreze ca el si Basescu au dreptate, ca avem un sistem de invatamant idiot care produce tampiti. Subiectele au fost construite sa puna in dificultate candidatii.Nu au fost formulate limpede si concis, sa inteleaga toata lumea despre ce este vorba.
    PS. Am o singura intrebare pentu dl. Ministru al Educatiei : Nu va este rusine sa faceti ”reforma” in invatamant, dumneavoastra, care nu stiti ca substantivul ”coleg”este de genul masculin(COLÉG, -Ă, colegi, -ge, s. m. şi f. Persoană care învaţă, activează, munceşte împreună cu altele într-un anumit loc, considerată în raport cu acestea. – Din fr. collègue.) si nu este de genul neutru? Si din nou s-a scos chiombila. Ca sa respectam totusi adevarul, de data asta nu s-a mai scos el cu scenarii securiste, ci l-a scos ministru’ fara Bacalaureat, dar cu pretentii de purtator de “pixuri datatoare de premii Nobel”, a lu’ Funeriu cel bata la gramatica. Si l-a scos de doua ori. In primul rand, dupa tot rahatul pe care l-a starnit cand a debitat imbecilitatile cu adresa Federatia Rusa, si alianta Romaniei cu regimul hitlerist, rahat care l-a determinat pe Medvedev , de frica zbanghiului, sa ordone confiscarea clopotelor din bisericile moscovite si sa le transforme in tunuri pentru a se apara impotriva nebunatecului, la momentul cand acesta le va ordona romanilor sa treaca Prutul. A doua oara a fost si mai si. Mai tineti minte cand chiombu, timorat de alaturarea de marele ‘telectual liicean, vrand sa para si el om de spirit, a trantit ditai ghirlanda de muci in fasole, categorisind Scoala Romaneasca drept o fu..elnita (sa-mi fie scuzata expresia) buna doar pentru scos tampiti pe banda rulanta?
    Ei bine, Funeriu cu reforma lui de tot rahatu’, care a dat un procentaj de promovabilitate de sub 50% la examenul de Bacalaureat, i-a confirmat chiorului spusele, mai bine de o suta de mii de tineri ramanand pur si simplu de caruta. Da, da’ nu-i bai! Ii face nea Traian ospatari, mecanici auto, lustragii etc. Ups, nu poate ca si astora li se cere Bacalaureat!
    Oricum, de la cat de prins era in corzi si la cati pumni si suturi in c..r a luat zilele trecute, atat de la presa si opinia publica din tara noastra, dar mai ales de prin strainataturi, chestia cu schimbat subiectul zilei i s-a potrivit ca o manusa si l-a scos din ditai c…atu’.
    Un singur lucru se poate spune cu siguranta, Romania este tara in care daca nu ne ofera Cotroceniul o facatura securista de scandal mediatic care sa ia ochii prostimii de la situatia dezastruoasa in care ne-a bagat chiombu si gasca sa de mafioti, tot se gaseste cineva din apropierea uratului, care sa ne tina cu sufletul la gura, mai ceva decat Apocalipsa in varianta 3D. Poate sa zica oricine orice parerea mea este ca, acesta este nivelul educational al elevilor care acum au dat acest examen de bacalaureat.
    In opiniea mea, vina este impartita:
    1. a societatii, care a promovat ca si “modele” toate “monicile, zavorancele, pamelele, etc” si nu a promovat oamenii care au cultura, inteligenta si bun simt;
    2. a parintilor care nu isi mai educa copiii corespunzator, acestia fiind preocupati doar “de a face bani”;
    3. a elevilor care sunt doar de 3 categorii:
    a) curve;
    b)manelisti;
    c) elevi care inteleg ca pentru a putea face ceva bun cu viata lor, trebuie sa invete carte.
    Spre dezamagirea noastra, a tuturor, ultima categorie este pe cale de disparitie.
    4. politicilor din Romania si a sistemului de invatamant romanesc.Romania, la ora aceasta investe in orice pe lumea asta, mai putin in OAMENI, lucru foarte grav, in opinia mea. Cred, sincer, ca in ritmul acesta, Romania, va deveni o tara de tampiti si retardati. Sa nu credeti cumva ca am 100 de ani si ca nu inteleg “noua generatie”, am 35 de ani, locuiesc la Viena si am ales sa plec din Romania, deoarece, am absolvit Fac. de Drept si Stiinte Administrative, dar…ptr ca in Romania, orice se cumpara, inclusiv examenul de intrare in orice barou….am spus “Ales gute Romania”…. Decembrie 1989 m-a prins in facultate mincind din doua in doua zile si invatind ca o disperata. Situatia de acum este reala, se cunoaste de mult si toata lumea implicata are cite o parte de vina. Sistemul este prost, nu functioneaza, programa e rupta din filmele SF (am vazut o astfel de programa pentru istorie, la o scoala profesionala – daca s-ar fi predat tot ce era acolo, lucru de altfel fizic imposibil, absolventii scolii ar fi iesit direct istorici, ceea ce nu era rau, era insa nepotrivit), avem un lung sir de ministri complet neinteresati de invatamint la fel de tristi si nepotriviti ca si dl Funeriu. Am prieteni profesori – unii dintre ei au renuntat sa profeseze, altii inca se mai incapatineaza. Cita vreme profesorul nu are niciun instrument, nu poate lasa corigenti,nu poate da note mici pt ca vin parintii si fac scandal la scoala – pe vremea mea, veneau parintii la scoala cind luai note proaste si te faceau de ris in fata clasei, nu se dadeau la profesor… – nu pot sa scada nici macar nota la purtare iar in familie nu se mai pune accent pe scoala pentru ca societatea ne arata ce vrea ea (cum sa fim smecheri cu bani nu fraieri cu educatie), astea sint rezultatele. Funeriu nu are niciun “merit” aici, s-a nimerit sa fie pur si simplu. Dinsul probabil nu a stiut cum sa schimbe programele ca ceilalti ministri si atunci a pus camere video ca sa faca si dinsul ceva memorabil. Un lung sir de renuntari si decizii proaste ne-au adus unde de fapt stiam ca sintem – nu in pragul ci sub pragul dezastrului. O tzara fara educatie medie este o tzara slaba.
    Eu nu am mai prins celebrele repartitii, am inceput facultatea inainte de 1989 si am terminat in plina “democratie” dar asta nu ne-a facut sa renuntam, ci dimpotriva, ne-a facut sa invatam si mai abitir, stiind ca de acum incolo numai de noi depinde sa avem un loc de munca si sa fim buni in meseria noastra – sau cel putin, asa am crezut noi ca va fi.
    As vrea un ministru al educatiei care sa redea tarii si copiilor ei demnitatea de a fi elev, profesor, student…
    As vrea un ministru al educatiei care sa iubeasca educatia si sa o reinvie, incepind de la gradinita pina la nivel academic
    As vrea un ministru al invatamintului care sa sprijine talentele romanesti
    As vrea un ministru al educatiei care sa…….. as vrea un ministru al educatiei care sa fie chiar ministru al educatiei, nu un trist si nepotrivit arivist politic. Isi pune cineva problema, in tara asta, ca de ani de zile, acesti copii NU STIU sa invete ? Toata lumea se preocupa de CE se invata la clasa ( este buna sau programa sau varianta de manual); ,CUM se preda (eventual in conformitate cu procentul ramas din salariu la plata);UNDE este scoala (in centru sau la periferie); CAND se preda si cand se fac temele. Dar despre CUM ??????? Elevii si studentii nostrii nu stiu sa invete, nu au METODA ! Si nici nu sunt motivati sa o faca, nu sunt orientati nici macar in anii de decizie (clasa a VIII-a si a XII-a).
    Avem o armata de psihologi – mai mult sau mai putin pregatiti, criticati sau nu ca au absolvit “la stat” sau “la parti”. DE CE nu sunt lasati sa-si faca treaba in invatamant – inca de la nivel de prescolaritate? Exceland sau nu, dar tot vor face un lucru bun in materie de orientare si de motivare a copiilor. Daca ei someaza si generatii intregi de absolventi de Psihologie muncesc ca secretare in tara sau menajere in strainatate, este mai bine? Castigam mai mult ca popor? Lupta dvs.(si a multor colegi ai dvs.) impotriva portocaliilor implicit pentru o Romanie democratica imi (mai) da sperante, ca “ nu mor caiii cand vor cainii. Va rog sa abordati in emisiunea d-nei Dana Grecu sau in emisiunea dvs duminicala , ca si propunere, problema punerii in discutie publica a necesitatii scoaterii inafara legii a PDL-ului cu interzicerea unor drepturi acelora care au condus nemijlocit faradelegile la care sau dedat indivizi ai acestui partid. Motive garla:
    1.genocid
    2 subminarea si subordonarea institutiilor statului
    3. legiferari declarate neconstitutionale (deci cu intentia vadita de legiferare a ceva neconstitutional)
    4. incalcarea legilor
    5. anularea “in masa” a altora (vezi comasarea alegerilor).
    Etc…etc
    Parerea mea este ca (a)cei ce atenteaza la democratie, trebuie sa plateasca. Trebuie eliminat cancerul acesta care face atit de mult rau tarii cat si democratiei.
    Daca pentru un accident banal se plateste cu puscaria cred ca ce ni se intimpla e un sir neintrerupt de accidente .Si nu numai din prostie ci si cu intentie. Deci cu circumstante agravante.
    Cat despre USL,acesta merge cu frina trasa si-i mare pacat. Are si oameni de calitate dar si “franari santajabili”, sau cu metehne portocalii. Si-si mai da si cu stangu’n dreptu (cum corect ati semnalat inclusiv in emisiunea dvs. din 13nov.-scoasa o vreme, de neinteles, din arhiva, de parca v-ati fi dezis de pozitia din acea emisiune). Este , cum ati accentuat cu “insistenta”, mai intai, vorba de “cuvant” si dupa aceea de un asa zis “cec in alb”. Totusi imi suna o intrebare de ceva vreme in cap. De ce nu s-au dezis de fostul nr. 2 in stat fata de alocutiunea(remarcabila) a acestuia in Parlamentul Romaniei ocazionata de prezenta si cuvantul Regelui M ihai I?!. Sau nu era pozitia “partidului”. Conducerea SRI adica Maior si Coldea dar si din musamalizarea multor dosare din tot spectrul politic. Dar de aici pana la a crede fantasmagoriile Lenutei de Plescoi aruncate cand a ajuns cercetata exact de cei pe care ii considera apropiatii ei e cale lunga. In acelasi timp sunt absolut convins ca si partenerii nostri externi stiau foarte bine toate aceste lucruri. mai ales cei din NATO. Nu ii suspectez de naivitate si dezinformari chiar daca nu au avut norocul lui Basescu sa fie informati corect de catre Udrea. Si asta pentru ca sunt foarte interesati de securitatea in zona Romania fiind granite NATO cu Rusia si chiar aproape de Orientul Mijlociu. SRI nu este responsabila doar de siguranta nationala a Romaniei ci si de siguranta trupelor NATO stationate sau in transit prin Romania. sa fie cei din NATO atat de naivi incat sa laude activitatea DNA si SRI fara sa fie in cunostinta de cauza? Sunt sigur ca nu. Asa ca, a da crezare elucubratiilor acestei disperate aflata cu un picior dupa gratii inseamna a face idioti partenerii nostril externi. Sau poate chiar sunt idioti dar in acesasta situatie nu avem alte variante decat sa ii convingem ca sunt idioti sau sa ne cerem afara atat din NATO cat si din UE daca nu vor sa-si bage mintile in cap si sa nu o asculte pe Udrea.
    E dureros dar am ajuns aici : bordelizarea institutiilor statului…In avalansa declaratiilor Elenei Udrea (tipul clasic al femeii parvenite in politica romaneasca, care a pus posetele si pantofii mai presus decit interesele statului) cel mai mult m-a frapat in aceste zile, lipsa de reactie a institutiilor statului…Nu putem tăcea în faţa acestor provocări…astazi, cind România, are de îndeplinit în 2015, nişte lucruri legate de frontieră, de graniţa euroatlantică …Tacera institutiilor statului ne plaseaza într-o anumită inconsistenţă….pe care de fapt o traim de 25 de ani…
    În acest context, ce se întâmplă astazi în România, in ce priveste acest atac grobian al unor actuale-foste instituţii ale statului către actuale-viitoare instituţii ale statului şi fără răspuns din partea celor care trebuie să vorbească, ne aşează într-o zonă f. periculoasa…In lipsa institutiilor statului, au vorbit jurnalistii si analistii care considera că in spatele Elenei Udrea vorbeşte Traian Băsescu, fostul preşedinte al statului … Cu tot respectul fata de Armata Romana si de soldatii nostri care pleaca in Afganistan, ca intre timp actualul sef al statului merge la popotă sa manince fasole mi se par inutil…Domnul Iohannis, fără să se amestece în această mocirlă, ar trebui să răspundă unor asemenea lucruri care afectează autoritatea statului român, respectiv SRI-DNA.
    Elena Udrea acuză astăzi nişte oameni care sunt, dacă nu favoriţi ai fostului preşedinte, oameni care reprezintă pilonul de stabilitate al democratiei, al anticorupţiei…, iar România, în faţa unei asemenea dezbateri…tace…Nu este normal…
    Că instituţii ale statului arestează alte instituţii ale statului, poate fi concluzia deranjanta la care ar putea ajunge anumiţi parteneri strategici ai noştri, în condiţiile în care oameni din instituţiile statului, care pot fi vizate de aceste lupte şi aceste dezvăluiri, nu vor fi foarte fermi în a reglementa mersul treburilor în statul român. Statul român nu ţine nici de fostul preşedinte Băsescu şi de reţeaua dânsului, nici măcar de actualul preşedinte Iohannis şi fidelii săi…ţine de aceste instituţii, care în aceste condiţii de război total, trebuie să îşi facă treaba şi să se exprime.
    Nu ne putem face că nu s-a întâmplat nimic: cel mai important om de încredere al preşedintelui Băsescu vine şi spune nişte lucruri mai mult sau mai putin fanteziste, ne putem întreba dacă le spune cu girul preşedintelui sau fără, dar le spune…iar ce spun instituţiile statului, atacate, nereacţionând în faţa acestui val de dezvăluiri! Nu purtatorul de cuvint al SRI trebuia sa apara la televiziune si sa spuna niste vorbe stupide…Care sunt concluziile care vor veni către România dacă doar analiştii şi realizatorii TV comentează aceste declaraţii si aici vorbesc in mod special de Antena 3 care, timp se 10 ani, in ciuda tuturor riscurilor, amenintarilor si umilintelor a fost de fapt singura INSTITUTIE, da Institutie cu majuscule, care a tinut stindardul anticoruptiei si a informat corect publicul… Ma gindesc astazi cu spaima, daca nu ar fi fost Antena 3?
    Nu ne putem permite, să lăsăm ca dezbaterea să alunece în România într-o zonă în care instituţiile tac, ştiind că această tăcere vinovată poate fi interpretata de către partenerii noştri… Presedintele Klaus Johannis este obligat să reacţioneze, pentru că astăzi discutăm despre un regim Băsescu megacorupt… Instituţiile statului trebuie să comunice şi să explice că nu este un clivaj, că nu este o luptă între fostul regim şi actualul…Nu ne putem permite sa spunem pe la colturi, «Johannis tace si face»…
    P.S.:«Audierea şefului interimar al SRI, generalul Florin Coldea, în Comisia SRI din Parlament s-ar putea amâna. În prezent, în cadrul Serviciului s-ar desfăşura un control intern, declanşat imediat după ce Elena Udrea a lansat acuzaţii dure la adresa lui Coldea.
    Generalul Coldea i-ar fi cerut lui Georgian Pop, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, să nu fie audiat încă în Parlament, până nu se termină verificările interne.
    La SRI se verifică dacă acuzaţiile lansare de Elena Udrea sunt adevărate şi dacă Dorin Cocoş ar fi fost într-adevăr folosit de SRI pentru finanţarea unei televiziuni.» Hellvig este numit dupa Coldea care a fost numit inaintea lui Maior, Coldea a numit sefi de directii, servicii si filiale inainte sa vina si Maior (nu zic ca si dupa aia…ca tot el facea propuneri), astfel ca Maior era practic un izolat si un dependent de Coldea. Chiar nu cred ca Maior (si nu e vorba de Maior in sine, e vorba de Popescu, Ionescu sau Xulescu, e vorba de directorul numit politic) poate exercita un control real asupra unei asemenea institutii. Am spus partea si mai proasta ? Ei bine, mai este una cel putin la fel de proasta: momentul extern si faptul ca oricand se poate spune ca esti impotriva serviciilor care lupa cu rusii, cu penalii si coruptii daca indraznesti sa scrii ceva despre Coldea, sau Maior, sau Gigel Temporarul aflat la conducere. Si abia la urma vine partea cu adevarat cu mizerabila. Pentru faptul ca serviciile lupta cu rusii, penalii si coruptii (astazi basisti cu precadere) este absolut normal ca vreun subordonat a lui Coldea sa “citeasca” ip-ul acestui mesaj si sa faca oarece sapaturi in privinta mea, fiindca ma opun unei societati democratice ca afara, economie de piata libera, stat de drept si toleranta zero pentru coruptie ? Daca cei care citesc acest mesaj considera ca raspunsul la intrebarea de mai sus este “da”, atunci inseamna ca merita un sef al SRI la 34 de ani iar eu sunt un comunist care nu vrea sa promoveze tineretul reformist al tarii care e pe placul aliatilor nostri din NATO. Poate ar trebui sa spunem si ca sub “umbrela” aliatilor nostri, NATO si chestii, se fac o gramada de matrapazlacuri interne care nu au nici o legatura cu NATO, cu armata, sau cu uniforma in sine. Va ma amintiti de Tigareta 2 ? Unii da, altii ba, in functie de varsta si de interesul aratat vremurilor in care traim.
    Insa am alta intrebare: de ce despre Tigareta 2 s-a aflat, dar despre Tigareta 1 nici astazi nu se stie, nu se scrie, iar Sarpele cu Ochelari traieste bine mersi ? De Coldea si de altii ca el, de aia. Asa ca ce sa mai vorbim despre amaratii aia de parlamentari din comisia de control, a SRI ? Dincolo de faptul ca nu au coloana vertebrala, nu au nici o putere reala. Asta-i adevarul. Comisia SRI? O gluma sinistra la care nici cei mai prostii nu mai se uita decat cu zambet acru. Dar cine sunt membrii comisiei: SAVU DANIEL – fost ofiter sri,fost ofiter acoperit al sri la FPS MUNTENIA,de unde a supravegheat „privatizarea strategica” a economiei romanesti. Sluga lui GHITA SEBASTIAN, de unde isi ia seva (banii). Are pretentia ca este mare sef la PSD si vise (naruite) ca mai ajunge seful sri…..GHITA SEBASTIAN AURELIAN – seful de facto al comisiei. Are afaceri prin care vinde produse si servicii IT, contractele fiind clasificate de maior si coldea, chiar daca au fost atribuite fara licitatii. In acelasi timp se ridica intrebari privind preturile produselor (PC-uri) pe care le-a furnizat sri –minim 2000 de euro, in conditiile in care ofiterii nu dezvolta programe de tip NASA, folosindu-le in looc de masini de tehno-redactare. A dezvoltat relatia ponta –maior in interes personal si se crede un James Bond al zilelor noastre, desi, in afara banilor pe care ii invarte nu ar trebui sa fie in preajma celor doi sefi (probabil in scurt timp si cel de-al doile va fi: FOST). O persoana ultraaroganta, care nu este iubita de nimeni decat pentru bani – aici seamana cu coldea, care la videoconferinte ii placea sa se auda cumn vorbeste (doar era cel mai bun, nu?) si nu suporta sa fie contrazis iindiferent ce prostii debiteaza.POP GEORGIAN – un catel care latra curajos, doar daca are sarcini. A fost adus de Ponta in comisie, uimind pe toti cu aceasta nominalizare. Nu are nimic de spus, de multe ori cand primeste memorii la comisie, uita sa le arate la colegi, pana nu dispune ghita ce sa faca cu ele. Nu are interpelari in parlament si este definit, probabil, cel mai bine de filmarea in care, la un bilant al sri, dupa 2012, este neglijat ostentativ de maior, care nici nu da mana cu el si nici nu il saluta de fata cu toata lumea (inclusiv presa), starnind ilaritate in mijlocul cadrelor sri si a celor care au vazut faza. Ceilalti membri…nu merita atentie fiind: CATELUSI, sau cum spune Udrea, au scheleti in dulapuri. Unii dintre ei au mai multi si de aceea fug de orice raspundere si de orice are tangenta cu serviciul. Li se simte teama numai din totala lipsa de imagine din spatiul public si din modul cum”apara” interesele tarii, atat in parlament cat si in comisie. Dovada ca SRI e grupare mafiota. Cele 800 de milioane de dolari ori fi al lui Basinescu, Coldea , Videanu sau Blaga.”Personalităţi din România se regăsesc într-un scandal financiar internaţional izbucnit în Elveţia. Banca HSBC este acuzată de fraudă fiscală şi spălare de bani, fiind suspectată că a permis clienţilor să evite autorităţile fiscale şi să fenteze statele în care erau plătitori de taxe cu sute de milioane de euro. Potrivit România TV, pe listele de clienţi ale HSBC din Elveţia se regăsesc 2 clienţi din România, care aveau deschise 549 de conturi. Unul dintre acestea depăşeşte 800 de milioane de dolari. HSBC este acuzată că a lucrat cu infractori internaţionali, între care şi traficanţi de arme, cu oameni de afaceri corupţi şi cu politicieni. Sumele vehiculate depăşesc 100 de miliarde de dolari. O echipă de jurnalişti din 45 de ţări a desfăşurat o anchetă care scoate la lumină conturile criminalilor, traficanţilor, evazioniştilor, politicienilor şi celebrităţilor. Printre personalităţile implicate se numără Regele Mohammed al VI-lea al Marocului, actorul John Malkovich, umoristul francez Gad Elmaleh, prinţul Bahrainului Salman bin Hamad bin Isa Al Khalifa, Rami Makhlouf, văr şi asociat al preşedintelui sirian Bashar al Assad, Vladimir Antonov, fost proprietar al unul club de fotbat din Anglia, Margulan Seisembayev, bancher din Kazahstan, Li Xiaolin, fiica fostului premier chinez Li Peng, faimos pentru rolul avut în masacrul din Piaţa Tiananmen, Joseph Fok, judecător la Înalta Curte de Justiţie dink Hong Kong, dar şi prinţul şi prinţesa Michael of Kent, veri cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. De asemenea, printre clienţi se numără şi foşti sau actuali politicienidin MArea Britanie, Rusia, Ucraina, Georgia, Kenya, România, India, Liechtenstein, Mexic, Liban, Tunisia, Republica Democrată Congo, Zimbabwe, Rwanda, Paraguay, Djibouti, Senegal, Filipine sau Algeria.” Seful SRI, gen. mafiot ia mita prin interpusi si palmeaza dosarele penale dupa bunul plac impreuna cu Kovesi iar solzi de peste recte Ponta anunta la mintea lui de bibilica cum ca nu e cazul sa se discute asemenea denunturi in CSAT. Deoarece gen. Coldea milionar in euro prin tarile calde e intruchiparea cinstei absolute??? Cu Ponta in frunte la Guvern sefii de la SRI obtin lovele multe ca doar daca gen. Coldea ea mita de la infractorii nostri poate foarte bine sa ia mita si de lucratorii altor servicii de securitate din lumea larga si de la ISIS chiar ca sa le vanda ceva puscoace. Acest papitoi mafiot care e viteaz si face el dosare cu slugile de la DNA pentru a santaja parlamentari alesi liber de popor va fi tinut in scaun cu ajutorul licuriciului asa cum a fost tinut si basescu impotriva votului popular in 2012. 7.4 mil de romani au votat debarcarea securistului basescu si ei l-au tinut proptit in scaun in dispretul si dezamagirea a milioane de romani pro-vestici si pro-americani….se pare ca se vrea cu tot dinadinsul sa ne lecuim de adorarea asa numitei democratii vestice… Mai ne miram ca in Grecia castiga extrema stanga si in Spania la fel…S-au lecuit si aia de capitalism si democratie marca merkel … Dezvăluirile făcute de doamna Elena Udrea cu privire la fraudarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014 confirmă ceea ce am spus noi încă de atunci: votul din ţară, dar şi din străinătate a fost viciat la ordinul numitului Florian Coldea. Pentru acest veritabil atentat la Siguranţa Naţională, individul respectiv trebuie adus în faţa Curţii Marţiale, degradat şi arestat. (Asta trebuia să se întîmple încă din 2005, cînd el a dus în Irak o valiză cu 14.000.000 de dolari, din care 9.000.000 au ajuns la generalul american David Petraeus, iar restul de 5.000.000 au dispărut fără urmă, adică s-au întors la Traian Băsescu). Elena Udrea are păcatele ei, desigur, dar nu putem uita că, în calitatea sa de şefă a Cancelariei Prezidenţiale şi de ministru în mai multe Guverne, a avut acces la informaţii de primă mărime. Nu trebuie respinse nişte acuzaţii doar pentru că nu îi place cuiva persoana care le lansează. Adevărul e unul singur, iar acesta zice că outsiderul din Sibiu a avut, în realitate, în turul II doar 28% – dar „maşina de fraudare” a SRI, dirijată de „Omul cu Valiza”, i-a dublat scorul, la 56%. Ca sociolog de profesie, pot să jur cu mîna pe Biblie că un asemenea fenomen – adică un candidat care avea, în turul I, cu 10 procente mai puţin decît adversarul său să aibă, în turul II, cu 10 procente mai mult (?!) – e ireal şi aberant. În concluzie, dacă se va menţine rezultatul neruşinatei fraude de la 16 noiembrie 2014, România nu va mai fi stat de drept şi orice nelegiuire va fi posibilă. În lumea largă s-au mai văzut cazuri de anulare şi repetare a unor alegeri, dacă Democraţia şi Legea o cer. Şi încă ceva: cer Justiţiei să verifice, la sînge, informaţiile conform cărora campania electorală a lui Klaus Iohannis a beneficiat de finanţări extrem de dubioase şi ilegale: cca. 4 milioane de euro de la cetăţeanul german Michael Schmidt, 1,5 milioane de euro de la Cristian Pavel (care, la scurt timp, s-a sinucis), 1,5 milioane de euro de la Vasile Blaga, peste 1 milion de euro de la Adriean Videanu (pe care, zilele acestea, aşa-zisul preşedinte l-a eliberat din arest). Acestea sînt abuzuri şi ilegalităţi de o gravitate excepţională, care nu pot fi tolerate nici în fundul Africii, darmite într-o ţară membră a Uniunii Europene. Eu nu iau in serios ce zice vadim, dar INTR-ADEVAR nu se poate ca la o distanta de 10% in turul intai sa obtii asa scor in turul 2. oricum ai suci-o. Toate sondajele dadeau pe ponta castigator la 7 seara in ziua alegerilor iar in 2 ore s-a schimbat totul. Patriarhul Romaniei a iesit dimineata alegerilor la 9 si a spus ca e bine cu iohanis. sa fim seriosi ca silabisitorul de la Sibiu nu e o inteligenta nemaipomenita sa intoarca el scorul. De-aia l-au si ales aia de la SRi ca e tolomac si inactiv. La felul cum controleaza SRI tara niste alegeri masluite sunt floare la ureche.. sunt foarte slabe sperante ca vreuna din afirmatiile explozive ale Elenei Udrea in legatura cu generalul Florian Coldea si relatia acestuia cu Sebastian Ghita sa fie serios verificata”, bazandu-te pe opinia ta ca “nici unul dintre membri acestei comisii nu reprezinta vreo garantie de control eficient si real asupra SRI”. Sa presupunem ca oamenii astia din comisiile paralamentare chiar ar vrea sa descoase lucrurile din SRI, sa vada cum functioneaza sistemul si, mai ales, daca acuzele la adresa unor oameni de top din servicii se sustin ori nu. Sa presupunem asta, deci. Intrebarea mea, fireasca, este: care sunt mijloacele si instrumentele de investigare ale unei comisii parlamentare, care sunt sursele “reliable” de informatii, cand cei investigati sunt oameni din servicii? Raspuns banal: asa ceva nu exista!… Ce mai cauta coldea asta in fruntea sri daca asupra lui planeaza suspiciuni de coruptie
    acuze grave aduse nu de mine sau alt nimeni in drum Ci De prima duoamna a rumaniei,regina basita udrula care a fost obladuita chiar de serviciile aztea,de dna,de magistrati csm icj ccare zegrean kkre etc. Ea si amorezul basit au fost sefii clanului,cu servici,justitie facute pres, au fost parteneri in hotie Cu astia .
    ,udrula stie despre ce este vorba doar ea era regina lor. in loc sa
    Se gandeasca um reabilitam justitia din mizeria cu nasu’n suflet ce facu basau, ,sa inlocuim coruptii din structure Cu oameni curati
    Ca mai apoi sa i aduca in fata judecatii pe hotii basiti si de aiurea
    Pt pedeapsa si recuperarea banilor parlamentu meu ,reprezentantul poporului meu ce rahat face?isi vad de afaceri personale sau se gandesc din greu la legea votului prin corespondenta si noi sectii de votare in diaspora.in rest bataie pe ciolan si circ cu leana lui partag.sa le iau in *** votu si corespondenta. Haaha a iesit partag din silentio stampa.ce cauta asta inca in libertate?intrebare fara rost. s a arata basau in public Mai mult sa zica “uitati,n am fugit din tara!asa ca daca dispar o vreme nu ma cautati, inseamna ca imi ragai memoriile sau ma joc cu nepotii sido-basiti”. mai atarna basau peaici cat ii pare ca e in siguranta dar Daca vede reaua se da cu spray de brazilia suta n mie. Ce apare in Cotidianul “Audierile din Comisia parlamentară de supraveghere a SRI, precum şi declaraţiile Elenei Udrea reluate pe diverse televiziuni au stârnit valuri de agitaţie şi ameninţări la vârful SRI. Sursele noastre spun că generalul Florian Coldea s-ar fi enervat cel mai tare când povestea celor 50 de dosare oferite pe stick lui Traian Băsescu a devenit publică. De altfel, fostul preşedinte tocmai recunoştea în apariţia de la Congresul PMP că se uită prin calculatoare ca nu cumva din greşeală să-i fi scăpat informaţii secrete. Dezvăluirile Elenei Udrea legate de înhăitarea conducerii SRI cu Sebastian Ghiţă, Dumitru Nicolae -Niro şi cu Dorin Cocoş au provocat însă şi reacţii neaşteptate în rândul persoanelor cu responsabilităţi din cadrul structurilor de comandă ale SRI. Astfel, conform surselor noastre, trei şefi de departamente au cerut audienţă la preşedintele Klaus Iohannis. Este vorba de şeful Diviziei Apărarea Constituţiei, de şeful centrului de interceptări şi de şeful diviziei de contraspionaj din SRI. Preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi întrebat pe consilierul său Goerge Scutaru, responabil cu probleme de securitate, dacă să-i primească sau nu. În cele din urmă, decizia a fost negativă.” SRI nu este responsabila doar de siguranta nationala a Romaniei ci si de siguranta trupelor NATO stationate sau in transit prin Romania. sa fie cei din NATO atat de naivi incat sa laude activitatea DNA si SRI fara sa fie in cunostinta de cauza? Sunt sigur ca nu. Asa ca, a da crezare elucubratiilor acestei disperate aflata cu un picior dupa gratii inseamna a face idioti partenerii nostril externi. Sau poate chiar sunt idioti dar in acesasta situatie nu avem alte variante decat sa ii convingem ca sunt idioti sau sa ne cerem afara atat din NATO cat si din UE daca nu vor sa-si bage mintile in cap si sa nu o asculte pe Udrea. E vina noastra ca nu vrem sa intelegem si sa acceptam aceste schimbari ce ne conduc spre o societate multilateral dezvoltata schimbari impuse de unicul partid ce vrea binele tarii format din unsii lui dumnezeu. E o ,,performanta,, sa o duci in democratie mai rau decat in comunism. E o,,performanta,, sa fii liber si sa crapi de foame mai abitir decat detinutii lagarului Auschwitz. E o ,,performanta,, ca au adus oamenii in situatia de asi pune streangul de gat zilnic din cauza foametei a saraciei si a datoriilor. O mizerie pe care pdl-istii ne-o vantura in fiecare zi in fata cu diferite denumiri reforma,restructurare etc. In politica nu au ce cauta parvenitii. Vorba ta Tudor: pe Basescu si Marga ii despart 2 randuri de biblioteci si un hol de carti,sau ceva de genul.De asemenea sunt de acord cu opinia domnului profesor Bogdan Teodorescu in ceea ce priveste somnul adanc al institutiilor,lipsa purtatorilor de mesaj ai Academiei,ai bisericii,ai mediului social,etc. Nimeni nu vorbeste de nenorocitii de directori pusi politic in fruntea scolilor. Care la randul lor(stii ca daca pupi in c#r un sef devii si tu un sef mai mic) isi pun nepotii si fii, iar restul de posturi le dau la licitatie.
    Din cauza acestor oameni s-a ajuns in situatia de fata. Stiu personal cazuri in care profesori buni au fost schimbati cu niste incompetenti, chiar daca au castigat la concurs. Stiu un caz in care unul care nu stie sa scrie corect(celebrele s-a, m-a, si altele) le preda copiilor de generala.
    Vina directa este a profesorilor incompetenti pusi politic si pe spaga, iar cei care incearca sa schimbe ceva sunt ridiculizati de “manelistii” care il imita pe intaiul conducator. Vina indirecta este a pedelistilor care isi numesc oameni incompetenti si care accepta aceste compromisuri. Acum prin noua organizarea a bacalaureatului am putut vedea clar situatia elevului roman.Domnule Radu Tudor, eu sunt elev si ii cunosc foarte bine pe cei de varsta mea.NU INVATA NIMIC.S-au asteptat ca la bac sa copie, ba mai mult multi s-au dus cu hartiute de acasa ca sa copie.Surpriza a fost ca majoritatea nu au putut.Au ramas doar cu ,,propriile cunostiinte”.Asta e purul adevar: elevul roman a devenit un trantor, o putoare, un parazit care stie numai de bani, sex si distractie.Cultura…nimic. Puterea politica “dauneaza grav sanatatii”
    Lipsa perspectivei dupa absolvire ar putea fi o cauza a dezinteresului elevilor.Ce le ofera societatea actuala?
    Inainte de ’89 se stia ca repartitia pentru obtinerea unui loc de munca o obtineai in functie de media de la finalul anilor de studii.In plus, la facutate se dadea admitere.Numarul de locuri era in functie de locurile de munca existente la acea data.Acum, cam toata lumea face o facultate (pentru prestigiu), de regula tinerii nu pot folosi diplomele deoarece,nu exista o concordanta intre numarul acelora care termina o facultate si oferta de locuri de munca.
    Tuturor li se cere experienta de lucru, dar nimeni nu le ofera stagii de practica pe timpul studiilor.Eu zic ca tampiti e un cuvant prea mare.Mai mult cred ca e o generatie sacrificata din start.Cultura nu mai este valorizata, ceea ce conteaza este doar situatia financira(banul).Dumneavoastra nu sunteti doar un jurnalist talentat ci sunteti un om caruia ii pasa.Sunt de parere ca trebuie facut ceva pentru tineri.

      • Din ce am inteles, oaie a fost ultima oara aia din care ai iesit tu un asemenea vakkar care sta si posteaza pe aici ineptii, in loc sa mulga vaca. E adevarat?

        P.S.: Ti-ai luat covrig, distrusule. Nu uita sa scrii in continuare pe aici, daca oricum nu ai cu cine vorbi. Macar asa, o sa te bagi si tu singur in seama, in loc sa te duci sa pasti capra.

        • Daca te ingrijoreaza,capra e un tzap care te asteapta sa mi-l pasti tu,caci eu am treaba sa ma bag in seama.

    • Doamne Doamne Coldea,

      Oare o citi cineva cearceaful asta pe care l-a scris stimabilul Doru? Prietene, deschide o editura ceva … ca la cantitatea asta nu te citeste nimeni pe forumuri/bloguri. Ai scris de 100 de ori mai mult decat autorul articolului la care comentezi. Cum s-ar traduce asta?

  14. Daca Iohannis tine cu tot dinadinsul sa se faca de ris, nu stiu cine ar putea sa-l impiedice! Eu unul nu m-am temut niciodata ca are o inteligenta chiar sclipitoare; ca o consecinta, am inteles de mult timp ca, de cele mai multe ori, tacerea il avantajeaza!

    • cine e generaluuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuulllllllllllllllllllllllllllllllll care tace si face? johannis. cred ca e unul din cei ma i tari meditatori din tara. cu manutele alea doua a scos de sase-sapte case ca inca nu stie marele sas cate case are. cu mintea e mai putintel si cu varbaria. daca vorbeste putin a crezut ca nu spune multe prostii dar s-a inselat. acum le si semneaza??!!!

      • @alexph,

        Eu cred că acest băsescu 2, cu-a lui înțelegere”sclipitoare” pe care o ”remarcă” @Augustin Radescu mai sus, o fi crezut că la președinție o fi nevoie de meditator și nu mediator, cum o știm cu toții, și el știindu-se I-ul meditator al țării /raportat la numărul de case, o fi zis ngî….ngî….că acolo-i este locul. Caraghioslâcul este că ăsta, așa cum zici tu, a fost promovat, cu acele cuvinte libidinos scârboase cineeeee…i generalu?…. https://www.youtube.com/watch?v=IREB3Wt-jyY de nimeni altul decât de saltimbancul politicii de dreapta, Ludovic Orban, și era odios ca pe lângă ăla, acolo în fruntea țării, șă fie și ăsta șeful PNL-ului(așa cum îl vedeau unii pe aici), acest ”tălmăcian” nelipsit de-o vreme de la Antena 3, ca și ăla original pe vremuri. Asta e. Așa cum se vede lumea își ”doreste” să se uite în gura acestui saltimbanc ) și asta i se dă.
        Acest saltimbanc care însoțit și la promovat alături fiindu-i Ion Oltean, (alt libidinos de dreapta) https://www.youtube.com/watch?v=j7h4ubdBcOg de-a ajuns unde-a ajuns al doilea Dandanache al țării, asta după ce pe primul scena românească avea să-l promoveze în urmă cu 130 de ani (îl scriu cu ”D” mare pentru că ”alesul” dintr-”O scrisoare pierdută” îi este superior ăstuia)
        Daca vrei am ceva tare, nu cred că știi că noi nu ne prea uitam la băsiști https://www.youtube.com/watch?v=93WIq-f410c
        ”Pot sa va spun de pe acum că nu va exista nici un fel de coabitare pentru simplul motiv că eu voi câștiga președinția și PSD il va scoate pe Victor Ponta din joc” Era în 16 oct.20014.
        Știi ce spunea el de Ponta, de guvernare, de coabitare mințindu-ne atunci în față eu fiind unul dintre acei usliști prostiți de-un…prost(și de-ar fi fost singurul care m-a prostit, dar a mai veni după aia și secătura aia de antonescu…garantat Victor Ponta și asta mă doare! ….ma….măăăăă, ce m-a prostit și ăsta!
        N-am cum să-ți dau înregistrarea LOZ din 20,02,2013(poate-o poți da tu –ce bine ar fi!) așa că îți dau cam ce-am reținut eu din acel dialog ”in trei” , Dana și Radu avându-l ca invitat pe iohannis. Reluarea acestei emisiunea ar face furori eu, cu umilele mele posibilități reușind să prind doar câte ceva din dialogul care a fost COLOSAL(vorba inegalabilului Mihai Gâdea)
        http://radu-tudor.ro/va-place-johannis/#comment-65609

        PS. Apropo, domnule Radu Tudor, puteți să prezentați spre dezbatere , aici pe blog, emisiunea LOZ din 20,02,2013 să-i facem o ”evaluare” acestui președinte la ”doi ani, o lună și-o săptămână” de la intrarea în PNL ,cum a sărit el peste niște etape și cum acum sare…calul la toate capitolele?

  15. PANA CAND NU SE VA STABLI CLAR CA CINE GRESESTE PLATESTE INCLUSIV PROCURORII SI MAGISTRATII NU SE VA REALIZA NIMIC IN DOMENIUL AFLAT IN DISCUTIE.
    DATII BATAIE .
    M-A SURPRINS PLACUT BLOGUL LUI CIUTACU.
    DE CAND A PARASIT ANTENELE IL EVITAM .
    ( to)*2

  16. “duduiul” asta de Iohannis incepe sa ma enerveze! Doar atata stie, doar atata poate??? Posteaza pe FB ca un cocalar, nu dialogheaza ca un presedinte-institutional- face tot felul de fitze cu paltonul pe unde vrei si pe unde nu vrei, sta ca muta la semafor in Romania in timp ce afara, in rarele vizite externe, se apuca sa-l sutuie pe Ponta. Daca are ceva de spus sa se duca in Parlament, sa ia atitudine, sa-si asume, sa spuna clar si limpede (era sa zic rar, dar mai rar de-atat ar insemna sa …mormaie) ce vrea si ce isi asuma!!!!! Asa actioneaza un presedinte constient de rolul sau. Poate n-o fi apucat sa termine de conspectat Constitutia?? Poate o citi la fel de “alert” cum vorbeste??
    Despre confuzia de pe FB intre puterile statului, e pur si simplu prostie. A lui si a echipei de comunicare.

  17. Ce pacat ca am avut mare dreptate.Se dovedeste ca iohannis e un individ fara cultura si pregatire si nu este capabil sa conduca.Ca de cultura politica nu mai vorbim.Mai spuneam atunci,ca mi-e rusine ca sunt ardelean,pentru ca ardelenii sunt cei care l-au facut presedinte (alaturi de internet,asa cum se dovedeste acum,ca s-au alocat mormane de bani pentru a-i plati mai ales,pe tinerii postaci). Nu m-ar mira sa aflam ca la fel au procedat blaga,orban si toti hotii si mafiotii pdlistii si pnelistii care si-au dat mana.Tot atunci am zis ca individul nu e instare sa rosteasca nici buna ziua daca nu e scris pe hartie si ca politica o vor face cercurile de interese din care fac parte cei ce ii scriu cuvantarile.S-a adeverit si acest lucru.Dar nici in cele mai sumbre ganduri nu am crezut ca nu v-a fi in stare sa isi aleaga colaboratori competenti.Poate avem prea mari pretentii.Un incompetente se inconjoara de regula de incompetenti.Ma astept acum ca”curtea cea neconstitutionala sa intervina iar si sa spuna ca politia politica instituita de ppe,merkel,barroso,si toti cei care au scuipat si batjocorit pe cele 7.4 milioane de votanti,trebuie sa conduca Romania,sa desfiinteze parlamentul si sa anuleze CONSTITUTIA,ca de interpretat o fac dupa cum vor muschii lor,nu in spiritul si litera ei.Ma stept de asemenea ca csm sa stabileasca si raspunderea procurorilor si judecatorilor pentru erori si abuzuri si numai dupa asta sa faca curatenie in ograda altora.

    • omule, ai pus punctual pe “I” cu PPE!!!! trecerea brusca a PNL la PPE m-a determinat sa nu ii votez in 2014 si nu-I voi vota nici in 2016. Cel putin pentru Romania si zona adiacenta, PPE=Germania=influenta economica nociva=tranzactii dubioase cu rusii. Nu e in PPE si Viktor Orban?? Germania nu ne-a vrut in NATO si UE, asta deja e un fapt istoric dovedit. Schimbarea asta brusca a “axelor”facuta de Iohannis ma deruteaza si mai tare si imi intareste convingerea. Gott mit uns!

  18. Cu cât trece timpul, uitându-mă la Iohannis, îmi amintesc de un proverb ce zice că, cu cât se suie maimuța mai sus în copac, cu atât mai bine i se vede fundu’… 😉
    Momentan, Iohannis și-a dat arama pe față: mai poate cineva nega că Băsescu+ băsiștii + Iohannis = love?????????????????????? Q.E.D.!

  19. Inainte de alegerile prezidentiale, cand mi-am exprimat intentia de vot in cadrul familiei, am devenit tinta polemicilor. Nu am facut si nu fac politica dar convigerile mele au fost si sunt de stanga. Mi se reprosa ca eu votez cu comunistii in timp ce ei (rudele mele), au ales “calea spre un viitor mai luminos”, era in care “se va tace si se va face”, “drumul spre progres si prosperitate”. Le-am explicat ca majoritatea politicienilor sunt progenituri de securisti si comunisti poate chiar dinozaurii in persona, oameni cu “pedigree” si nu are cum sa ajunga acolo Gheorghe de la maneta strungului iar casta e formata inca de dupa lovitura de stat din decembrie ’89. Argumentele mele nu au avut spor si oricum eram intr-o inferioritate dezarmanta.
    M-a uimit faptul sa vad un scor strans…iar Ponta sa il felicite pe “Kaiser” inca inainte de aflarea rezultatului oficial!
    Ca presedinte de stat sau prim-ministru nu poti folosi sintagma “sa taci si sa faci” pentru ca nu intotdeauna e si bine sau in conses cu vointa nationala ceea ce ai vrea sa faci.
    Calitatea de presedinte presupune si o buna si clara comunicare.Nu pe Facebook sau exculsiv prin comunicate de presa aparand la un pupitru si disparand la fel cum ai aparut, ci si prin conferinte de presa unde sa raspunzi la intrebari. Nu se impaca deloc bine cu presa domnul Iohanniss. Incep sa cred ca e o fobie.
    As vrea sa vad ca m-am inselat atunci cand am pus stampila pe buletinul de vot, deoarece in caz contrar agonia Romaniei va continua iar aceasta agonie nu serveste decat “agenturilor straine”.

  20. E circ tot razboiul de la dna. Au furat la greu de la Ceronav, au scri s angajatii la dna si guvern, s a dus curtea de conturi si cica e totul in regula. Sictir dna

  21. E circ tot razboiul de la dna. Au furat la greu de la Ceronav, au scri s angajatii la dna si guvern, s a dus curtea de conturi si cica e totul in regula. Sictir dna. La MAdalin BLanesco pe facebook apar documentele

  22. Exista un proverb care spunea ca matematica si carnea de porc sunt foarte grele : una pentru inteligenta alta pentru stomac. Daca in locul matematicii mentionam prevederile Constitutiei putem ajunge le eceeasi concluzie. Acum dupa ce am ironizat putin situatia ( pentru ca merita !!! ) sa trecem la lucruri serioase. Eu nu l-am crezut pe dl. Iohannis atunci cand a mentionat in discursul sau ca justitia nu este o supraputere. Nu stiu, poate ma gandeam la casele acelea a caror dobandire a fost, sa zicem, la marginea legii ( daca nu mai rau ! ). Si ma mai gandeam la ceva : actiunea ANI impotriva d-lui presedinte ( cazul de incompatibilitate ) a fost respinsa. Dar ce s-a intamplat cu primarii aflati in aceeasi situatie ? Nimeni nu mai stie nimic, nimeni nu mai vorbeste nimic. Si daca respingerea actiunii ANI de catre instanta a fost corecta de ce nu discutam si despre situatiile identice in care au fost ( sunt ) atatia primari… Daca vorbim despre cata Constitutie cunoaste dl. presedinte, mai mult ca sigur comunicatul este opera unui consilier care s-a gandit sa-l puna pe acesta intr-o situatie cat mai avantajoasa din punct de vedere mediatic in raport cu Parlamentul. Si ce a iesit s-a vazut…De altfel, din modul cum presedintele trateaza cu legislativul tarii este evident ca face eforturi pentru a obtine un ascendent asupra acestuia. Un Basescu in formare !!! Cat despre purtatul cu mainile incatusate imi ingadui sa va intreb : cand a fost respectata prezumtia de nevinovatie in aceasta tara pana acum ???
    Cu stima.

  23. Despre asta ce are de spus d-nul Johannis? Nu prea pare ca se comporta ca un roman…

    “Primul protest în stradă la adresa lui Klaus Iohannis”
    Joi, 26 martie, la ora 11, în faţa Palatului Cotroceni are loc un „Protest împotriva umilirii lui Avram Iancu”. Cu această ocazie, reprezentanţii Partidului România Unită, în frunte cu deputatul Bogdan Diaconu, vor depune la Cotroceni o Scrisoare Deschisă adresată lui Iohannis. Protestatarii sînt nemulţumiţi de faptul că preşedintele a retrimis în Parlament legea prin care Avram Iancu era declarat erou naţional.

    Scrisoarea deschisă adresată lui Iohannis:
    „Domnule preşedinte,

    Aţi comis o mare greşeală refuzînd să promulgaţi legea prin care Avram Iancu este declarat „Erou al Naţiunii Române”. Folosindu-vă de pretexte procedurale aţi umilit public un simbol al naţiunii române şi un Erou incontestabil al Poporului Român despre ale cărui merite în rezistenţa naţională din Transilvania aflată sub ocupaţie maghiară ar fi trebuit să aveţi cunoştinţă“.

    „V-aţi alăturat astfel unui şir lung de politicieni din România care au îngropat istoria adevărată a acestor meleaguri, tranzacţionînd la bursa voturilor politice şi a majorităţilor parlamentare de conjunctură nu doar resursele şi bunurile ţării, ci şi tradiţiile, istoria şi cultura sa. Vă solicit pe această cale să nu persistaţi în greşeala pe care aţi comis-o cu scopul de a atrage UDMR la guvernare alături de PNL şi să nu vă folosiţi de influenţa pe care o aveţi în fostul dvs. partid pentru a tărăgăna la nesfîrşit această lege în Parlament, cu scopul de a cîştiga în acest fel prietenia şi voturile UDMR care s-a manifestat făţiş împotriva recunoaşterii meritelor lui Avram Iancu. Vă consider responsabil pentru amînarea pe termen nedefinit a promulgării acestei legi, precum şi de îngroparea ei în Parlament unde setea de voturile UDMR va trena retrimiterea legii spre promulgare. Consideraţi că astfel v-aţi spălat pe mîini, iar responsabilitatea neadoptării legi va cădea în sarcina altora. Românii nu se lasă înşelaţi. Sînteţi direct vinovat de umilirea publică a lui Avram Iancu, a cărui memorie este plimbată acum prin birocraţia intereselor meschine ale politicii dvs. şi scoasă la mezat pentru modificarea majorităţii parlamentare. Aţi demarat, ca preşedinte al României, printr-o trădare a interesului naţional şi a memoriei acestui popor, la nici trei luni de la instalare. E timpul să vă reconsideraţi opţiunile. Sînteţi preşedinte al unui popor cu o istorie mai vastă în timp şi mai adîncă în semnificaţii decît puteţi cuprinde. Respectaţi-o chiar dacă nu o înţelegeţi şi nu confundaţi interesele dvs. de moment cu aspiraţiile Poporului Român! Românii au supravieţuit multor invazii mai grele decît nepăsarea unui preşedinte faţă de trecutul şi de sacrificiile lor, care, printre altele, au făcut cu putinţă ca dvs. să fiţi preşedintele unui stat suveran şi să vă mîndriţi în lume că reprezentaţi o ţară!

    Dacă românii nu l-ar fi urmat pe Avram Iancu, astăzi aţi fi avut numele maghiarizat şi aţi fi fost cel mult un funcţionar al unei puteri străine, nu preşedintele României. Măcar din respect faţă de oportunităţile pe care vi le-a oferit această ţară, nu mai blocaţi prin pîrghii politice legea care recunoaşte meritele lui Avram Iancu!”

  24. Raduel iti dau o solutie legala si constitutionala sa o tranzmiti mamelucilor politici si ministrului justitiei cu privire la puntul 5 din nedumeririle tale. Si eu consider ca. chestia cu retinerea 24 de ore e cam abuziva dupa ce parlamentul da aviz favorabil la arestare .Solutia mea ar fi ca cererea procuraturi sa fie explicita si votata ca atare si fiecare masura ceruta de procurori sa fie votata separat .Daca se cere retinere /aretare /perchezitie parlamentul sa dea 3 voturi pentru fiecare masura sa se voteze separat . De exemplu la crerere de retinere si arestare resping retinerea dar votez arestarea sau invers sau le resping pe ambele sau le votez pozitiv pe ambele .In felul acesta poti vota doar arestarea si nu retinerea de 24 ore si catusele se pun dupa ce un judecator se pronunta .In constitutie nu este interzis ca fiecare masura preventiva sa fie votata separat una de cealalta .Ca politicieni sant niste analfabeti din punct de vedere juridic si constitutional asta e alta treab si ca le este lene sa dea cate o hotarare si un vot pentru fiecare masura e tot un fel de prostie si ignoranta maxima.Astept un raspuns daca ti se pare valabila legala si constitutionala solutia propusa de mine poate mai vorbesti si tu cu oameni mai destepti ca mine sa vezi daca e posibil ce am propus

  25. Cred ca Nostradamus s-a inselat…. sau nu? Si uite asa crezand ca totul va fi bine am dat-o in bara din nou. Dupa 10 ani ma avem inca 5 ani de stat cu un presedinte care nu sta in banca lui si se baga pe unde nu ar trebuii, de parca nu nea ajuns. Tot, dar tot ce a zis (cat a zis) frate este exact pe invers ma precis a luad modelul ultimelor 10 ani. Pacat pentru aceasta tara care este macinata tocata si aruncata la gunoi. Bine zicea cineva mai sus mai precis VIGILENTE in aceeasi situatie sunt si eu. Numai de bine

  26. Dacă vrei să fii mediator, trebuie să lucrezi cu părţile implicate în conflict pentru a le determina să negocieze şi să ajungă la o înţelegere. Din comunicat nu rezultă o astfel de intenţie, cererea preşedintelui nefiind adresată nici uneia dintre cele trei puteri ale statului.
    Citind textul integral al cererii preşedintelui către CCR, la partea I, „Temeiul legal” constatăm că art. 61, alin. 1 din Constituţie este trunchiat. Constituţia prevede că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. În cererea preşedintelui către CCR, prezentată pe situl Preşedinţiei, atributul “suprem” lipseşte. Probabil este o greşeală de dactilografiere, dar documentele trebuie citite înainte de semnare şi publicare. Sau are legătură cu înţelegerea rolului Parlamentului aşa cum a fost prezentat de viitorul preşedinte în a doua dezbatere electorală cu dl. Victor Ponta: „Haideţi să convocăm Parlamentul. Mâine se face convocarea şi vineri picăm legea ….”
    Secţiunea II, „Starea de fapt” nu conţine nici un indiciu despre cum a devenit Consiliul Superior al Magistraturii parte în conflictul juridic semnalat de autorul cererii către CCR. De asemenea nu rezultă de ce este implicată Camera Deputaţilor în conflictul juridic, dacă aceasta are regulamentul întocmit în conformitate cu cerinţele Constituţiei, iar cererea privind deputatul în cauză a fost soluţionată favorabil.

Leave a Reply to parisCancel reply