Saturday, October 31, 2026
10.7 C
Bucharest

Iohannis i-a cerut lui Zelenski sa fie respectate drepturile romanilor din Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat, într-o discuţie telefonică avută miercuri cu omologul său, Volodimir Zelenski, profunda îngrijorare şi preocupare faţă de continuarea atacurilor armatei ruse asupra obiectivelor civile şi a infrastructurii critice din Ucraina, care reprezintă “crime de război” conform dreptului internaţional umanitar, şi a condamnat “ferm” atacurile aeriene neîncetate ale Rusiei, care au lăsat ţara vecină în întuneric şi frig.

În acest context, a informat Administraţia Prezidenţială, Iohannis a reamintit sprijinul consistent şi multidimensional acordat de ţara noastră, atât prin asistenţă directă, sprijin pentru refugiaţi, furnizarea de generatoare, respectiv facilitarea tranzitului de cereale, cât şi prin susţinerea integrării europene a Ucrainei, a adoptării sancţiunilor împotriva Rusiei şi, respectiv, a acţiunilor vizând izolarea internaţională a Moscovei.

El a reiterat că România va continua să acţioneze pentru a ajuta Ucraina şi poporul ucrainean, atât timp cât va fi nevoie.

Şeful statului s-a referit “pe larg” şi la recenta lege a minorităţilor naţionale adoptată de Ucraina, care a creat preocupare şi nemulţumire la nivelul autorităţilor române şi al reprezentanţilor comunităţii române din Ucraina.

Iohannis i-a solicitat lui Zelenski “identificarea rapidă de soluţii care să răspundă şi să remedieze aceste preocupări”. “În acest sens, cei doi preşedinţi au agreat ca în perioada imediat următoare miniştrii de Externe ai celor două ţări să aibă discuţii cu privire la soluţionarea bilaterală a aspectelor menţionate”, se precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Iohannis a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei şi a salutat reformele implementate, în conformitate cu angajamentele asumate în relaţia cu UE.

Preşedintele Ucrainei a transmis mulţumiri pentru “sprijinul multidimensional şi extrem de consistent acordat de România încă de la începutul războiului şi a subliniat necesitatea continuării susţinerii Ucrainei, mai ales în contextul în care atacurile Rusiei sunt tot mai agresive, cu impact grav asupra populaţiei şi a infrastructurii civile”, se menţionează în comunicatul citat.

Conform comunicatului, în ceea ce priveşte aspectele legate de minoritatea românească, Volodimir Zelenski a exprimat “întreaga deschidere pentru identificarea de soluţii, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleaşi drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”, scrie Agerpres.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img