Monday, May 12, 2025
6.7 C
Bucharest

Iohannis isi intareste razgandirea : Preşedinţia României la Consiliul UE a fost una foarte bună

Preşedinţia României la Consiliul UE a fost una foarte bună, numărul de dosare finalizate cu succes fiind foarte mare, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles.

“Rezultatele pe care le-am obţinut sunt foarte bune. Între timp, toată lumea a conştientizat acest lucru. Avem, sigur, Summitul de la Sibiu, care a fost un succes recunoscut de toată lumea, dar avem şi rezultate foarte bune pe dosarele care au fost lucrate. Şi numărul foarte mare de dosare care au fost finalizate cu succes în Preşedinţia română arată că avem oameni foarte buni aici, la Bruxelles, care au reuşit să ducă aceste dosare până la finalizare. Este un lucru mai puţin aşteptat, dar cu atât mai mult putem spune că această Preşedinţie a fost una foarte bună”, a precizat preşedintele.

Potrivit acestuia, în prima parte a Reuniunii Consiliului European de vară se va discuta agenda strategică pentru următorul mandat.

“Este un pas care a fost pornit la Summitul de la Sibiu, unde s-au stabilit principiile pe care vom merge când discutăm agenda strategică. Avem un draft pentru această agendă, un draft care se inspiră în puncte esenţiale din Declaraţia de la Sibiu şi cred că astăzi vom aproba o agendă care va fi foarte bună pentru următorul mandat şi vine cu chestiuni care au fost antamate la Sibiu”, a explicat şeful statului.

În cea de-a doua parte a reuniunii se va discuta despre ocuparea posturilor-cheie din administraţia Uniunii.

“Aceasta chestiune este fără o agendă specifică, va fi o discuţie liberă şi credem că vom face paşi înspre o soluţionare. Nu mă aştept însă ca până la final să avem o decizie care poate fi trimisă în Parlament, dar asta rămâne de văzut”, a arătat Iohannis.

Preşedintele a menţionat în context că Summitul de la Sibiu a constituit un foarte bun prilej pentru a fi convenite principii “care sunt foarte sănătoase şi binevenite pentru următorul mandat”.

“Şi, cu siguranţă, vom găsi multe puncte care, evident, vin din ce s-a elaborat în Declaraţia de la Sibiu”, a adăugat el, citat de Agerpres.

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img