Saturday, April 4, 2026
15.9 C
Bucharest

IPS Teodosie audiat si el la DNA

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, s-a prezentat marți la DNA pentru a fi audiat, în calitate de martor, în dosarul privind redactarea unor lucrări științifice de către deținuți.

Teodosie este cel care a coordonat o carte scrisă de George Becali în detenție, cu titlul “Muntele Athos. Patria Ortodoxiei”.

Arhiepiscopul Tomisului a stat aproximativ o oră în sediul DNA, iar la ieșire nu a dorit să dea declarații în fața jurnaliștilor.

În schimb, avocatul său a spus că Teodosie a dat o declarație în calitatea de martor cu privire la “binecuvântare dată pentru o carte” și că nu îi este teamă de această anchetă.

În același dosar, procurorii l-au audiat luni pe Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, care a coordonat și el o lucrare a lui Becali, intitulată “Iubirea Milostivă și Mântuitoare”.

Și avocatul lui Laurențiu Streza a invocat faptul că mitropolitul nu a avizat cartea scrisă de Gigi Becali, ci doar și-a dat binecuvântarea pentru redactarea lucrării.

Pe 12 ianuarie, procurorii DNA au deschis un dosar în legătură cu lucrările scrise de deținuți, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată.

Potrivit DNA, fapta ar fi fost săvârșită de mai multe persoane care au acționat concertat în scopul de a crea aparența că sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca persoanele condamnate să fie liberate condiționat, scrie Agerpres.

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img