Tuesday, March 17, 2026
9.8 C
Bucharest

Isărescu, avertisment pentru economia României

Isărescu, avertisment pentru economia României.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că e absolut necesară o ”corecție fiscală” și că aceasta nu va fi uşoară. Corecția fiscală este termenul de specialitate care desemnează o schimbare a politici fiscale și înseamnă fie creșteri de taxe și impozite, fie scăderea unor cheltuieli ale statului, fie o combinație între cele două.

Toți partenerii instituționali ai României – Comisia Europeană, FMI, OECD – au indicat în mod constant în ultimii ani că România are un deficit bugetar nesustenabil de mare. Cu alte cuvinte, România cheltuiește mult mai mult decât produce și finanțează din împrumuturi această diferență.

Guvernul a eliminat deja în 2023 o parte din facilitățile fiscale și a crescut sau introdus unele taxe.

Isărescu a mai spus că a participat la câteva corecţii fiscale, chiar şi în calitate de premier (el a fost prim-ministru în 2022) şi a afirmat că a atunci când a vrut să taie de la Ministerul de Interne un reprezentant al acestei instituţii l-a întrebat dacă vrea ca poliţiştii să alerge după hoţii pe biciclete sau pe jos şi că nu erau nici bani de benzină, transmite News.ro.

Mugur Isărescu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cât de mare crede că este riscul privind deficitul bugetar într-un an electoral şi cum vede evoluţia fiscal-bugetară inclusiv asupra inflaţiei.

„Impactul este important, este poate cel mai important impact asupra inflaţiei, dar Banca Naţională lucrează cu datele care există. Nu ne apucăm să facem proiecţii sau decizii de politică monetară în afara realităţii. De aceea suntem şi mai prudenţi când coborăm rata de politică monetară, trebuie să fim într-un fel contraciclici până la momentul în care nu creăm o recesiune, într-adevăr, nu vrem acest lucru, dar să ţinem mai strâns politica monetară. Este absolut necesar şi încurajăm pe căile pe care putem să le avem şi noi, guvernul să facă această corecţie fiscală, dar este greu, recunoaştem, într-un an şi electoral şi cu aceste discuţii nesfârşite despre cum să se facă corecţia fiscală”, a afirmat Isărescu, citat de g4media.ro

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img