Friday, May 9, 2025
14.1 C
Bucharest

“Justiția independentă”, o sabie de zburat căpățânile celor aflați sub putere

Analistul Bogdan Chirieac scrie un comentariu interesant pe www.dcnews.ro


După model american, și în Franța partidele au alegeri primare pentru desemnarea candidaților la prezidențialele de anul viitor. La ultima dezbatere televizată, înainte de turul al doilea, în cursă au rămas Alain Juppé și François Fillon.

François Fillon, fost prim-ministru pe vremea lui Sarkozy, este marea revelație a scenei politice din Franța. După ce l-a eliminat pe fostul președinte Nikolas Sarkozy, care a candidat fiind amestecat în șase dosare penale, inclusiv unul în care a fost dovedit că a încasat 50 de milioane de euro cash de la fostul dictator libian Gaddafi, Fillon va câștiga și în fața lui Juppé. Francezii au apreciat faptul că nu a existat atac la persoană și că s-a discutat pe programe, pe angajamente, pe proiecte de viitor.
Presa franceză constată însă că Fillon a făcut o singură greșeală, fiindcă a amintit de “fostele probleme cu Justiția ale lui Juppé”. Alain Juppé, primar de Bordeaux și fost ministru, fusese condamnat cu suspendare, în 2005, pentru că a folosit personal plătit de statul francez ca să lucreze în folosul partidul său politic. Vă sună cunoscut? O speța similară este reținută și în România pentru un important lider de partid politic. Și, totuși, francezii au considerat că Fillon nu trebuia să pomenească despre acest lucru. Nu poți condamna toată viața un om pentru o faptă, ci exact cât a prevăzut Justiția.
În România, campania electorală se desfășoară în funcție de cine-i “penal” și cine nu. Cu perspective ca veșmântul “penal” să fie îmbrăcat de noi și noi personalități până la sfârșitul campaniei electorale. Trecem peste faptul că, la Ziua Națională numită a Unirii, unii nu sunt invitați fiindcă sunt “penali”, încălcându-se astfel inclusiv Constituția, care prevede în mod expres prezumția de nevinovăție.
Pur și simplu, ma gândesc că Franța, care inspiră de un secol și jumătate intelectualitatea română, ar putea să fie un exemplu pentru politicienii noștri care – atunci când se află la conducere – folosesc “Justiția independentă” ca pe o sabie de zburat căpățânile celor aflați sub putere, căci de opoziție nu poate fi vorba.

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img