Monday, September 21, 2026
23.9 C
Bucharest

Klaus Iohannis : Este o rușine națională

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, cu privire la problemele din azile, că situaţia este o “ruşine naţională” şi a subliniat că măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină.

“Chestiunea cu aşa cum s-au numit “azilele groazei” este una foarte complicată şi, dacă îmi permiteţi să fac o afirmaţie, cred că este o ruşine naţională şi măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. Este evident că aici sunt mulţi vinovaţi, dar nu toţi pot fi încadraţi la fel, sunt unii vinovaţi direct, cei care au supus la rele tratamente pe bătrânii care acolo şi-au căutat liniştea şi un tratament uman. Este foarte problematic şi aceste persoane trebuie identificate şi sancţionate conform legii, dar mai sunt şi alţii”, a afirmat preşedintele Iohannis.

“Cum putem să ne imaginăm că funcţionează aceste azile fără ca autorităţile de verificare şi control să ştie? Trebuie văzut: cine a ştiut şi nu a acţionat trebuie tras la răspundere. Şi cred că lucrurile vor merge mai departe, fiindcă vinovaţi sunt toţi cei care au ştiut şi nu au făcut nimic, n-au sesizat, n-au intervenit. Şi atunci cred că trebuie să fie găsiţi toţi vinovaţii, indiferent dacă vorbim despre o vinovăţie în exerciţiul funcţiei sau o vinovăţie politică sau morală. Şi până când nu vor fi traşi la răspundere toţi cei care au permis o astfel de grozăvie în România lucrurile nu vor putea fi îmbunătăţite. Deci eu sunt adeptul unei intervenţii clare, ferme şi hotărâte”, a punctat şeful statului.

Întrebat dacă ministrul Muncii ar trebui să demisioneze, el a răspuns: “Nu ştiu cine se face vinovat politic, asta se va vedea şi eu sper foarte mult ca cei care sunt în poziţii să ia măsuri politice să aibă curajul să o facă”.

Pe de altă parte, preşedintele Iohannis nu crede că sistemul este în colaps, motivând că există exemple de azile care funcţionează impecabil.

“Cine trebuie să facă, cel care este plătit ca să facă treaba şi să aibă grijă de bătrâni şi de persoanele cu dizabilităţi, acela trebuie să facă. Deci, este foarte simplu. Un pic mai complicat este când ne întrebăm cine trebuie să verifice aceste lucruri. Avem o puzderie de agenţii şi instituţii care ar trebui să verifice, doar că ne întrebăm ce au verificat, că sesizări au fost, măsuri se pare că nu prea, în cazurile acestea concrete, care au revoltat pe bună dreptate toată România. (…) Repet (…) toţi cei vinovaţi trebuie să răspundă, fiindcă aici sunt oameni vinovaţi, cu nume şi prenume, cei care au lucrat în azil sau au condus azile şi nu şi-au făcut treaba, cei care au fost sesizaţi şi n-au verificat şi inclusiv cei care au ştiut şi nu au luat măsuri. Şi aici vorbesc de măsuri politice, fiindcă un politician într-o poziţie înaltă nu trebuie nici să meargă să verifice dacă se dau medicamentele cum trebuie sau mâncare, trebuie să verifice ca sistemul de care răspunde să dea rezultatele aşteptate de cetăţeni”, a adăugat el, citat de Agerpres.

Hot this week

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Topics

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img