Sunday, July 26, 2026
29.4 C
Bucharest

La disparitia marelui artist si creator Mihai Stanescu

A fost unul din primele repere cand am aterizat in 1991 in Bucuresti. Era misto cu totul : ca artist, ca om. Avea un magazin mic in fata Salii Palatului, de unde am cumparat cani si felicitari. Imi facea placere sa-l vad de fiecare data acolo si sa schimbam cateva cuvinte. Mihai Stanescu a plecat. Opera lui ramane ca o caricatura foarte reusita, la care se va rade sincer si peste ani.


Mihai Stănescu a fost unul dintre cei mai mari caricaturiști români. Înainte de Revoluție, Mihai Stănescu a fost unul din cei mai incomozi artiți plastici pentru regimul comunist.

Acesta s-a stins din viață noaptea trecută.

Mihai Stănescu, în vârstă de 78 de ani, s-a retras din activitatea creatoare și de pe scena publică în urmă cu trei ani și jumătate, declara fiica artistului, Daiana Stănescu, pentru Realitatea.

Mihai Stănescu s-a născut 20 iulie 1939, satul Grădiștea, lângă Mizil). A absolvit liceul la Buzău, apoi, contrar sfatului mamei sale de a da la Medicină, a urmat la Iași al doilea liceu, cel de arte plastice, unde a fost înscris direct în anul II. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București în 1966.

După facultate Mihai Stănescu a fost repartizat la Ministerul Turismului, unde a făcut grafică publicitară, de unde a demisionat după 6 ani. A revenit după un an și a mai lucrat alți șase ani. În 1978, a devenit liber-profesionist.

Pe lângă multitudinea de premii internaționale, obținute în anii 1970 și 1980, care i-au adus faima, Mihai Stănescu a devenit celebru și datorită faptului că a fost singurul caricaturist român care, trăind la București, cu Securitatea pe urme, a criticat în mod deschis regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.

Proiect cu fiica sa

În 1992, adaptându-se la economia de piață, Mihai Stănescu și-a deschis un magazin lângă Sala Palatului, în încăperea relativ mică a unui fost debit de tutun. Magazinul, botezat „Erata”, a funcționat până în februarie 2016. Aici au fost vândute căni, cărți poștale, tricouri și sacoșe de pânză imprimate cu desenele sale, dar și albume de caricatură și desene originale ale artistului.

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale lui Mihai Stănescu a fost seria de fotografii cu fiica sa Daiana Stănescu, pe care a fotografiat-o, în aceeași rochie, între vârstele de 6 și 29 de ani.

Expoziția „Daiana, la diferite vârste, fotografiată în aceeași rochie”, a fost vernisată în 2003, la salonul de carte Bookarest și reluată în 2004, la Galeriile Orizont din București, potrivit datelor preluate de pe Wikipedia, scrie DC News.

Hot this week

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice Letonia se...

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE https://www.antena3.ro/economic/christine-lagarde-anunta-ce-se-va-intampla-cu-banii-cash-in-ue-dupa-introducerea-euro-digital-796607.html

Oboseala care anunța o boală de inimă

Oboseala care anunța o boală de inimă   La 70 de...

Topics

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice Letonia se...

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE https://www.antena3.ro/economic/christine-lagarde-anunta-ce-se-va-intampla-cu-banii-cash-in-ue-dupa-introducerea-euro-digital-796607.html

Oboseala care anunța o boală de inimă

Oboseala care anunța o boală de inimă   La 70 de...

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img