Monday, May 12, 2025
12.9 C
Bucharest

La propunerea SRI s-a retras cetatenia romana lui Omar Hayssam

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC), Iulia Mălina Ciobanu, a emis miercuri ordinul de retragere a cetăţeniei române lui Omar Hayssam.

‘Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a emis Ordinul nr.426/P de retragere a cetăţeniei române numitului Omar Khaled Hayssam. Potrivit dispoziţiilor art.32 alin (7), ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti’, se arată într-un comunicat al ANC transmis miercuri AGERPRES.

În 22 aprilie, Comisia pentru cetăţenie din ANC a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale de retragere a cetăţeniei lui Omar Hayssam.

Sesizarea în acest caz a fost făcută de Serviciul Român de Informaţii, iar propunerea motivată a Comisiei a fost înaintată preşedintelui ANC, care a analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi a emis un ordin în acest sens.

‘Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 25 alin. 1, lit. d) din Legea cetăţeniei române nr. 21/ 1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia cetăţenia română se poate retrage persoanei care ‘este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională”, a precizat ANC la acea dată.

Conform aceleiaşi surse, acordarea cetăţeniei române lui Omar Hayssam a fost aprobată printr-o hotărâre a Guvernului României din 26 octombrie 1993.

Legea prevede că orice autoritate sau persoană care are cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru retragerea cetăţeniei române poate sesiza în scris Comisia pentru cetăţenie, având totodată obligaţia să prezinte dovezile de care dispune. În cazul în care constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor legale, Comisia va propune preşedintelui ANC, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetăţeniei române sau, după caz, respingerea sesizării.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul ‘Volvo Truck’, trei ani de închisoare în dosarul ‘Foresta Nehoiu’, doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Totodată, Hayssam a fost condamnat în 2015 de Tribunalul Bucureşti la 23 de ani şi patru luni închisoare în dosarul ‘Manhattan’, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice. În acelaşi dosar, fratele său, Mohamad Omar, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. De asemenea, cei doi fraţi au fost obligaţi să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei. Această decizie nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în ţară în anul 2013, pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea, mentioneaza Agerpres.

Hot this week

Bolojan : Sprijinim Ucraina pentru că nu avem interesul sub nicio formă ca Armata rusă să avanseze înspre România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Topics

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img