Thursday, June 25, 2026
27.8 C
Bucharest

Laura Codruta Kovesi face anuntul despre candidatura la prezidentiale

Procurorul-șef european Laura Codruța Kövesi spune că nu va candida la alegerile prezidențiale din România din 2024, așa cum se vehiculează în spațiul public din România.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă Moldova, ea a declarat că nu-și dorește o carieră politică nici după încheierea mandatului său la conducerea Parchetului European.

Răspunsul șefei Parchetului European a fost categoric: „Nu, nu doresc să candidez la președinția României. Poate, ca să fiu mai clară, răspunsul meu este «Nu», «No», «Nein», «Nie» și, dacă mai practic puțin cu colegii din EPPO, o să pot să răspund „Nu” în cele 17 limbi oficiale în care se discută în EPPO”.

„Principala mea atribuție a fost să construiesc o instituție. Am construit-o de la zero. Când am fost numită, am fost oarecum singură, am avut doar o echipă mică, de câțiva colegi, cu care am construit absolut tot, începând de la proceduri, buget, recrutări de personal. Suntem la început de drum. Vreau să construiesc o instituție europeană, independentă, puternică, care să protejeze mai bine bugetul Uniunii Europene. În momentul în care mandatul meu va ajunge la final, o să am, spun eu, o cunoaștere unică. O să cunosc foarte bine 22 de sisteme de justiție din Europa și nu doresc să candidez la președinția României”, a spus Laura Codruța Kövesi, pentru Radio Europa Liberă Moldova.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat recent, cetățenii români așteaptă ca procurorul-șef european, Laura Codruța Kövesi, să se confrunte cu secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, în turul doi al alegerilor prezidențiale din România, din 2024.

Despre cei doi se spune de mai multă vreme că ar putea fi posibili candidați la scrutinul din 2024, când i-a sfârșit mandatului lui Klaus Iohannis de președinte al României. Sondajul sugerează că Laura Codruța Kövesi are o popularitate de 30%, bucurându-se de cea mai mare încredere în rândul românilor, scrie Europa Libera Moldova

Hot this week

Criza politică se întoarce la punctul mort

Criza politică se întoarce la punctul mort, cel al...

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

Topics

Criza politică se întoarce la punctul mort

Criza politică se întoarce la punctul mort, cel al...

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

SIS : Rusia colectează ilegal date pentru fraude în Republica Moldova

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) avertizează că datele...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img