Wednesday, August 5, 2026
24.4 C
Bucharest

Le Monde : 6351 refugiati pentru Romania. Ponta : primim doar 1500

Comisia Europeană va propune României să găzduiască 4.646 de refugiaţi, conform unui nou plan întocmit de oficialii de la Bruxelles, pe lângă cei 1.705 imigranţi prevăzuţi în proiectul din iunie, ceea ce înseamnă un total de 6.351 de persoane, dintre cei 160.000 de imigranţi care trebuie repartizaţi în statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit cotidianului Le Monde, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vrea ca statele UE să împartă între ele aproximativ 120.000 de persoane care au fugit din calea războiului din ţările lor, dintre care 50.400 au sosit în Grecia, 15.000 în Italia şi 54.000 în Ungaria. Aceştia reprezintă 62% dintre solicitanţii de azil care au sosit pe teritoriul Europei în ultimele trei luni, potrivit unui document la care Le Monde a avut acces.

Conform acestui plan, care urmează să fie prezentat în faţa Parlamentului European de la Strasbourg miercuri, Germania va primi 31.443 de noi refugiaţi, ceea ce înseamnă patru persoane la 10.000 de locuitori.

La rândul său, Franţa ar urma să găzduiască 24.000 de refugiaţi, adică tot 4 la 10.000 de locuitori. De altfel, preşedintele francez, Francois Hollande, a confirmat deja, luni, că Franţa va primi 24.000 de noi refugiaţi în următorii doi ani.

România ar trebui să găzduiască 4.646 de refugiaţi (2 la 10.000 de locuitori), Olanda 7.214 (4 la 10.000 de locuitori), Belgia 4.564 (4 la 10.000 de locuitori), Suedia 4.469 (5 la 10.000 de locuitori).

Acest proiect prevede trimiterea de refugiaţi inclusiv în ţări reticente: Spania (14.931), Polonia (9.287) şi Cehia (2.978). Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda, care sunt scutite de la politica comună privind migraţia, nu sunt vizate de solicitări din partea Comisiei Europene, dar vor putea găzdui voluntar imigranţi.

Stabilirea cotelor de refugiaţi ia în calcul, pe lângă numărul de locuitori al fiecărei ţări, şi rata şomajului, numărul cererilor de azil înregistrate şi Produsul Intern Brut.

Potrivit Reuters, cifrele din noul proiect întocmit de CE se adaugă celor propuse în iunie, când României i s-a cerut să primească 1.705 imigranţi, dintr-un total de aproximativ 40.000.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că şedinţa CSAT în care se va discuta despre criza refugiaţilor va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare, când se va decide asupra cotei de refugiaţi, adăugând că, în opinia sa, România nu poate accepta mai mult decât capacitatea sa de 1.500 de locuri.

Hot this week

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Topics

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img