Tuesday, October 13, 2026
12.3 C
Bucharest

Liberalii incep sa bata palma cu Basescu impotriva PSD

Organizaţiile PNL şi PMP Ilfov au semnat sâmbătă protocolul pentru formarea majorităţii în Consiliul Judeţean, urmând ca liberalul Marian Petrache să fie ales pentru un nou mandat de preşedinte al CJ, iar PMP să preia cele două posturi de vicepreşedinte, scrie Mediafax.

Documentul a fost semnat de liderii celor două organizaţii: Marian Petrache (PNL) şi Rizia Tudorache (PMP).

“Am realizat o majoritate pentru Consiliul Judeaţean Ilfov, majoritate care constă în preluarea preşedinţiei de către PNL prin domnul preşedinte Marian Petrache şi două funcţii de vicepreşedinte pentru Partidul Mişcarea Populară. De asemenea, am ajuns la concluzia că o bună parte, dacă nu majoritatea chiar, din proiectele pe care noi le-am susţinut în campania electorală, pe parcursul acestor 4 ani, vor fi duse la îndeplinire cu siguranţă”, a declarat, sâmbătă, preşedintele PMP Iflov Rizia Tudorache.

Marian Petrache a spus şi el că negocierile au decurs fără dificultăţi.

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img