Monday, February 2, 2026
-6.5 C
Bucharest

Lider NATO, cuvinte pretioase pentru Romania

România este un aliat consecvent și de încredere, a declarat vineri președintele Comitetului Militar al NATO (CMC), generalul Petr Pavel, apreciind faptul că țara noastră contribuie la împărțirea responsabilităților în cadrul Alianței Nord-Atlantice atât prin alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, cât și prin participarea la operațiuni și misiuni militare.

“Apreciez rolul României în NATO ca fiind al unui aliat consecvent și de încredere. România nu contribuie la împărțirea responsabilităților doar prin alocarea a 2% pentru Apărare, ceea ce este, fără îndoială, o contribuție semnificativă, ci are o participare la fel de importantă la operațiunile și misiunile NATO”, a precizat generalul Petr Pavel, într-o conferință de presă, la București, în contextul vizitei pe care o efectuează în România.

El a menționat în acest sens misiunea din Afganistan și Kosovo, dar și grupurile navale permanente în care țara noastră are o participare semnificativă.

“România are un rol important în asigurarea securității pe toate cele trei componente — terestru, aerian și maritim. De asemenea, România găzduiește un obiectiv important al SUA, sistemul antirachetă de la Deveselu. Nu în ultimul rând, țara dumneavoastră participă la foarte multe exerciții, iar cel care se desfășoară în această perioadă — ‘Saber Guardian’ — este doar un exemplu. Aceste exerciții sunt cruciale pentru strategia NATO de descurajare și apărare. În modul acesta este clar pentru orice adversar că NATO își va apăra toți membrii în caz de atac”, a spus generalul Petr Pavel.

Întrebat despre exercițiile pe care și Rusia le desfășoară în aceste zile, șeful CMC NATO a afirmat că aici ne confruntăm “cu o problemă de transparență”.

“Toate țările, inclusiv Rusia, au dreptul să organizeze exerciții. Inclusiv ceea ce noi numim exerciții neanunțate. O problemă majoră constă în cum abordează ei transparența. NATO urmează regulile impuse în procesul de la Viena, ceea ce înseamnă că orice exercițiu care va fi organizat cu mai mult de 9.000 de soldați va fi anunțat, iar observatorii participă când exercițiul depășește 30.000 de soldați. Din păcate, nu observăm aceeași linie de transparență și din partea Rusiei. Am făcut unele progrese în cadrul dialogului comun cu Rusia și am stabilit informarea prin intermediul briefing-urilor mutuale despre exercițiile pe care le vom organiza. Ieri, toți ambasadorii statelor NATO au fost notificați de către Rusia cu privire la organizarea exercițiului”, a precizat generalul Petr Pavel citat de Agerpres.

 

Hot this week

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Topics

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Kaja Kallas : “NATO trebuie să devină mai europeană”

Europa trebuie să ia măsuri urgente pentru a-și îmbunătăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img