Saturday, November 7, 2026
4.2 C
Bucharest

Liiceanu justifica filozofia minciunii lui din Parlamentul European

Scriitorul Gabriel Liiceanu explică, într-un editorial, că citatul atribuit eronat lui Liviu Dragnea, la Bruxelles, privind dorinţa demiterii şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost un “adevăr”, pentru că asta ar fi intenţia liderului PSD, însă folosirea ghilimelelor a fost o “eroare” pentru că, recunoaşte Liiceanu, Dragnea nu a folosit acele cuvinte, scrie news.ro

“Lucrul pe care mi-l reproşez este de a fi dat statut de citat (inexact) ideii adevărate care se ascundea în el. Altfel spus, am exprimat un adevăr, dându-i însă, prin folosirea ghilimelelor, pretenţia de exactitate, lucru pe care l-am întărit şi prin folosirea expresiei «declaraţia explicită». Acest lucru mi-l asum în mod public ca pe o eroare. Nu însă ca pe o minciună. N-am avut nici o clipă intenţia de a deforma o realitate ştiind foarte bine că adevărul e în altă parte. În acest caz, şi doar în acesta, aş fi minţit”, explică Liiceanu, într-un editorial scris pe platforma Contributors.ro, în care prezintă şi declaraţia sa completă de la Bruxelles.

El argumentează însă că afirmaţia lui Dragnea o consideră “perfectă adevărată”, deşi, “în litera ei”, e inexactă, spunând că a văzut la televizor o declaraţie a şefului PSD din care a înţeles că el îşi doreşte demiterea Laurei Codruţa Kovesi.

“Nu mi-am luat notiţe şi, când am formulat textul, am exprimat poziţia lui Dragnea în principiu şi în sensul de ansamblu al propoziţiei pe care apoi am pus-o în mod abuziv în ghilimele, convins fiind – cum sunt şi acum pornind de la tot comportamentul lui –, că ea exprimă «pe scurtătură» credinţa (şi dorinţa) intimă a şefului PSD. Lucru pe care, după ce, întorcându-mă şi vizualizând scriptul emisiunii, continui să-l cred”, susţine Liiceanu.

Scriitorul explică faptul că, întrebat fiind ce părere are despre evaluarea ministrului Justiţiei cu privire la şefii Parchetelor, Dragnea răspund că aşteaptă punctul de vedere al lui Tudorel Toader, iar apoi completează, întrebat dacă ar susţine înlocuirea lui Lazăr şi Kovesi: „Despre ce decizie posibilă e vorba, doamnă? Să se desfacă România, sa intrăm într-un război, să închidem graniţele, să facem vreo nenorocire? E vorba de două funcţii. Cu aceste funcţii sau fară aceste funcţii, România nu crapă, nu se închide”.

“Ei bine, de aici, de la aceste propoziţii, mi-a rămas în minte că Dragnea îşi doreşte atât îndepărtarea celor doi, cât şi dispariţia funcţiilor lor”, scrie Liiceanu.

El critică şi faptul că a fost acuzat de minciună în presă. “În locul lui Liviu Dragnea şi a posturilor de televiziune care trăiesc în mod sistematic din minciună, calomnie şi dezinformare, nu m-aş grăbi să vorbesc despre minciună în cazul unuia ca mine. Aş vorbi de o inexactitate, de forma prescurtată pe care o îmbracă exasperarea în faţa dispreţului, a cinismului şi, da!, a minciunii politicianiste”, spune el.

Gabriel Liiceanu mai comentează şi faptul că nu a fost lăsat să vorbească pe cât de mult a vorbit ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

“Preşedintele Comisiei, dl Claude Moraes (aripa social-democraţilor), mi-a întrerupt intervenţia după 8 minute, în timp ce pe primul vorbitor, dl Tudorel Toader, l-a lăsat să vorbească 15 minute”, a scris el.

Filosoful Gabriel Liiceanu a declarat, miercuri, în cadrul dezbaterii din Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European că guvernarea actuală a început cu un ”atac penal” la adresa Justiţiei din România şi a spus că “ţinta numărul unu” sunt Parchetul General şi DNA.

”Iată declaraţia explicită a şefului PSD rotită la un post de televiziune săptămâna trecută: «Trebuie să ne concentrăm pe demiterea procurorului şef al DNA, pe demiterea doamnei Kovesi»”, a afirmat între altele Liiceanu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri seara, la Antena 3, că nu este „reclamagiu de profesie”, dar ia calcul să depună, în câteva zile, o plângere penală împotriva lui Gabriel Liiceanu, care a afirmat, în cadrul unei dezbateri din Comisia LIBE a Parlamentului European, că liderul social-democraţilor ar fi spus că doreşte demiterea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

viewscnt

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img