Monday, November 2, 2026
7.8 C
Bucharest

Lipsa de carburanti si cozi la benzinarii in Franta

Greva de la o serie de rafinării franceze a început să se facă simţită la benzinăriile din unele regiuni, care au trebuit să închidă din lipsă de carburanţi, în timp ce în altele cozile făcute de şoferi s-au înmulţit, relatează agenţia EFE.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Oliver Veran, a declarat vineri că “tensiunea va dura câteva zile”, dar a refuzat să spună că ar fi vorba de un deficit, deşi a recunoscut existenţa problemelor de aprovizionare din anumite regiuni.

În declaraţiile pentru postul de televiziune BFM, Veran a menţionat că 15% dintre benzinăriile din ţară au trebuit să pună semnul “închis”, însă această situaţie se concentrează în anumite regiuni, precum cea a Parisului.

Executivul, care a deschis rezervele strategice şi a crescut importurile, a anunţat că sfârşitul săptămânii se “anunţă dificil” în aceste regiuni, în timp ce asociaţiile benzinarilor cred că situaţia nu va reveni la normalitate mai devreme de zece zile, deşi se va îmbunătăţi treptat.

Cauza problemei este greva ce are loc de mai bine de o săptămână la o serie de rafinării ale grupului TotalEnergies, unde angajaţii cer majorări salariale pentru a face faţă creşterii preţurilor şi argumentează că grupul petrolier a obţinut profituri record.

Principala rafinărie a ţării, situată în Normandia, de unde provine mai mult de o cincime din combustibilul consumat în Franţa, este una dintre cele mai afectate de grevă.

La aceasta se adaugă o creştere a cererii în benzinăriile TotalEnergies, care a adăugat o reducere de 20 de cenţi pe litru celei deja aplicate de Executiv, de 30 de cenţi, ceea ce a făcut ca în ultimele zile să crească semnificativ numărul şoferilor care alimentează la aceste staţii.

Grupul petrolier, care la rândul său refuză să admită că există o penurie, recunoaşte că “există probleme de aprovizionare” în unele staţii, în special în interiorul ţării, pe care intenţionează să le rezolve treptat, scrie Agerpres.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img