Lovitura naprasnica a ucrainenilor : crucisatorul Moskva, nava amiral a Flotei Ruse la Marea Neagra, lovita cu rachete si incendiata

O baterie de rachete a Marinei ucrainene a lovit miercuri seară crucișătorul rusesc Moskva în largul coastei Odesei, port strategic la Marea Neagră, au transmis mai multe surse de presă de la Kiev.

Nava a luat foc și, din cauza condițiilor meteo, nu putea primi ajutor imediat.

Este nava de la bordul căreia au fost amenințați grănicerii de pe Insula Șerpilor.

Ministerul rus al Apărării a confirmat la câteva ore că muniția a detonat în urma unui incendiu. 

Crucisatorul Moskva este nava amiral a Flotei Ruse de la Marea Neagra, aflata in portul ucrainean Sevastopol.

“Rachetele Neptun care protejează Marea Neagră au cauzat pagube semnificative acestei nave ruseşti”, a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii Odesa, Maxim Marcenko.

Crucişătorul Moskva participase în primele zile ale invaziei la un atac împotriva Insulei Şerpilor, situată în Marea Neagră, lângă graniţa cu România, în timpul căruia au fost capturaţi 19 marinari ucraineni.

Ulterior au fost schimbaţi cu prizonieri ruşi. În timpul acestui episod celebru, unul dintre marinari îi răspunsese navei ruse care le-a cerut să se predea: “Navă rusească, du-te naibii!”.

Crucişătorul purtător de rachete Moskva este nava cea mai importantă a Flotei ruse de la Marea Neagră, fiind şi nava amiral a flotei. Dotarea de bază a crucişătorului este reprezentată de complexul de rachete P-1000 Vulkan, cu 16 instalaţii de lansare.

In Iunie 1941, distrugatorul Moscova, anterioara denumire a navei lovita azi, a fost lovit si scufundat de Fortele Navale Romane si se afla de atunci pe fundul Marii Negre, in apele teritoriale romanesti, travers de capul Tuzla.

Iata relatarea de pe ligamilitarilor.ro :

Un vis împlinit. Scufundarea distrugătorului „Moscova“

„(…) Patrulând pe marea noastră (Marea Neagră – n.a.), deodată zăreşte la orizont silueta unui distrugător inamic, urmată de alta. Ambele se îndreptau spre Constanţa, în plină viteză.

Comandantul de azi – visătorul ofiţer de altădată -, nu a stat o clipă pe gânduri: dă alarma şi porneşte cu maşinile «pe drum» spre nepoftiţii atacatori. La distanţa cuvenită deschide focul: salva e lungă, jerbele de apă se înalţă dincolo de duşman. O scurtă reglare şi… ţinta e încadrată. Al doilea contra-torpilor de patrulare aleargă şi el cu toată viteza, chemat de glasul tunului.

Inamicul răspunde la rându-i, dar… cam slab în «corectirovca»: dacă nu-i lipseşte îndrăsneala, dar ştiinţa e pe planul al doilea. A conduce tirul cu «fire director» şi a trage ca la nuntă, nu-i tot una!

Încolţit, distrugătorul bolşevic schimbă drumul, dar jerbele noastre se ţin scai după el.Vasele noastre îşi repartizează focul, fiecare cu ţinta lui, în bună camaraderie – care nu e «tavarăşie».

Distanţa e prea mare pentru o torpilare sigură, deşi torpilorii stau gata în aşteptarea ordinului de «foc» şi privesc cu admiraţie la tunari, din ale căror guri de foc curg salvele mai repede ca la inspecţia amiralului.

Au trecut un minut, două sau un ceas? Cine ar putea spune, afară de timonier, care notează în jurnalul de bord una dintre cele mai frumoase pagini: botezul focului pe mare.

La a cincea salvă o răbufnitură însoţită de foc şi fum ţâşneşte ca dintr’un vulcan pe puntea distrugătorului bolşevic… Apoi o bubuitură, urmată de altele; bucăţi din coşuri, catarge, sboară în aer şi cel care cutezase să insulte ţărmul nostru, rupt în două, începe să se scufunde.

Celălalt distrugător bolşevic, văzând soarta camaradului şi încolţit de obuzele noastre, face cale întoarsă, nu fără a fi primit şi el câteva cărţi de vizită dela contra-torpilor şi dela bateriile de coastă ale Marinei.

Tirul nostru – aşa porunceşte legea cavalerească a mării – încetează, iar contra-torpilorul M1 cu aceiaşi viteză se avântă spre locul dezastrului, ca să salveze pe cei care scăpaseră de explozie.

Învingătorii se apropie de mormântul albastru abia deschis, stopează, lansează bărcile de salvare şi încep opera creştinească de a pescui pe cei cari se zbăteau prin valuri.

Cu acest prilej s’a aflat că nava scufundată era distrugătorul «MOSCOVA», care venise să bombardeze portul Constanţa.

Din echipajul de 259 de oameni au fost salvaţi 63, printre cari şi comandantul. Deşi li se spusese că noi nu cruţăm prizonierii, salvaţii au putut constata că noi nu numai că nu ucidem, dar chiar scăpăm dela moarte sigură pe cei îmbrăţişaţi de nemiloasele ghiare.

«MOSCOVA» – ce nume simbolic! – scufundată, tovarăşul ei pus pe goană, aceasta a fost cea dintâi împlinire a unui vis de tinereţe, cea dintâi victorie a marinei noastre pe mare, semnul altora ce vor trebui să vină.

Ne cunoaştem marinarii, căci i-am mai văzut la luptă alături cu cei de la uscat sau din aer.“ Moş Delamare („Curentul“).

În Comunicatul oficial nr. 3 al Cartierului General se precizează:

„În ziua de 26 Iunie două distrugătoare sovietice au apărut în faţa Constanţei. Distrugătorul «Moscova» a fost scufundat, iar celălalt serios avariat“.

Într-un articol din revista „Marea Noastră“ se consemnează astfel despre lupta navală din faţa Constanţei, în care a fost scufundat distrugătorul sovietic „Moskva“:

„În ziua de 26 Iunie, dimineaţa, N.M.S. Distrugătorul «Regina Maria», având în dreapta o canonieră, iar în stânga N.M.S. Distrugătorul «Mărăşti», se găseau în misiune în dreptul lui Carmen Sylva. La ora 2.30, «Regina Maria» ridică ancora şi rămâne la pândă. La ora 4.00, postul de observaţie al navei «Regina Maria» semnalează la orizont catargele a două vase inamice, venind din Nord – Est. Nevăzută încă de inamic, N.M.S. «Regina Maria» se îndreaptă spre direcţia unde se semnalase inamicul, urmat de N.M.S. «Mărăşti».

Cele două vase sovietice deschid focul asupra ţărmului, trăgând asupra Constanţei şi împrejurimilor. Distrugătorul «Regina Maria» deschide focul asupra Distrugătorului «Moscova», iar «Mărăşti» asupra Distrugătorului «Charkov». Bateriile de coastă germane cu tragere lungă deschid şi ele un foc viu.

Şase avioane încearcă să atace Distrugătorul nostru, dar sunt puse pe fugă de artileria antiaeriană. Prinse între focuri, distrugătoarele sovietice încearcă o manevră, pentru a scăpa de lovituri. Această manevră forţată îl duce însă în barajul de mine. O explozie formidabilă îl rupe în două şi se scufundă.

«Charkov», înclinat pe o parte, cu ultimile forţe, se îndreaptă spre larg şi fuge.

Prima luptă între forţele germano-române de apărare a coastei şi inamic s’a încheiat cu o categorică victorie.

Tirul celor două distrugătoare româneşti şi tirul artileriei germane de coastă au înghesuit cele două vase inamice de luptă să intre în barajul ucigător de mine.

Comandanţii celor două torpiloare româneşti au dus şi pe mare vitejia românească, contribuind decisiv la cea dintâi mare victorie a marinei noastre.

Vigilenţele lor neobosite străjuesc mai departe orizontul Mării Negre.

După ce lupta s’a terminat, vedetele au cules din valurile agitate peste 60 de supravieţuitori. Omenesc omagiu adus de victorioşi.

Spre consternarea celor pescuiţi, nici unul… n’a fost împuşcat, aşa cum li se spusese de comandanţii comunişti, ci… toţi au fost puşi la masă şi trataţi camaradereşte. Războiul are regulile lui de cavalerism, pe care ostaşul român le cunoaşte foarte bine.

Astfel, numai în câteva zile de războiu, marina românească a adus contribuţia ei strălucită la gloria armatelor noastre şi la paza hotarelor ţării.

Oastea noastră cea albastră stăpâneşte apele româneşti, neînfricată şi victorioasă“.

Cap. T.R. Cristian Teodorescu,

reporter de război („Universul“).

„Bătălia navală româno – sovietică din iunie 1941

(…) În zorii zilei de 26 iunie 1941, nave româneşti din Marea Neagră se vor angaja în schimburi de lovituri de artilerie cu nave sovietice. O grupare de luptă sovietică formată din crucişătorul «Voroşilov», şase distrugătoare şi alte câteva nave mici, a întreprins un atac împotriva portului Constanţa. Gruparea inamică a fost descoperită la 60 de mile est de coastă de submarinul «NMS (Nava Majestăţii Sale) Delfinul», care patrula în zonă. O forţă navală mult superioară condusă de cuirasatul «Pariskaia Komuna» aştepta la 120 de mile pentru a exploata un eventual succes.

Grupul «Voroşilov» a trimis distrugătoarele «Moskva» şi «Harkov» în recunoaştere, care, la ora 3,58, au deschis focul asupra portului şi gării Palas, incendiind un tren de muniţie şi câteva rezervoare de combustibil.

Din arhiva Centrului de Istorie Orală am extras mărturia comandorului Nicolae Koslinski, participant la bătălie pe vedeta torpiloare «NMS Vulcan». Interviul cu comandorul Nicolae Koslinski, care povesteşte bătălia, datează din 1995:

«Noaptea de 25-26 iunie 1941 a trecut liniştită, eu fusesem de veghe. Spre ziuă, am ridicat ancora şi am pornit maşinile. La schimbarea veghei, cobor obosit în cabina de odihnă, rugând timonierul de cart să mă trezească, dacă se dă alarma aeriană. Aţipisem deîndată, când m-au trezit tropăituri pe punte. Se dăduse ordinul de armare a bateriei antiaeriene şi m-am dus la piesa de 37 mm din babord. Am aruncat o privire fugară împrejur pe mare. În faţa noastră, distrugătorul „Maria“ ridicase ancora şi se îndrepta spre Nord. Mai în larg plutea puitorul de mine „Murgescu“. La orizont, spre Nord – Est, erau două nave mai mari, distrugătoarele „Ferdinand“ şi „Mărăşeşti“, care staţionau la Sud de Capul Midia. Ceva nu era în regulă cu ele. Pe neaşteptate, aud armarea bateriei de 120 mm. Aceasta însemna luptă navală. În lumina alburie a zorilor, din cele două siluete negre izbucnesc scurte flăcări care fac fum. Aveau ambele două coşuri, mergeau cu viteză şi trăgeau repede. Nu e „Ferdinand“? – întreb eu. Era „Taşkent“, un distrugător mare sovietic, pe care marinarii români îl văzuseră în 1939, la Istanbul. Ca la orice început de război, ne doream să nu tragă în noi».

Riposta română a fost fermă. La ora 4,12, distrugătoarele «NMS Regina Maria» şi «NMS Mărăşeşti» au manevrat pe o direcţie paralelă cu atacatorii şi au deschis focul cu tunurile de 130 mm. Datorită falezei înalte, navele româneşti nu puteau fi observate, în timp ce siluetele navelor sovietice erau foarte clar vizibile.

Nicolae Koslinski:

«Navele sovietice erau mai mari şi mai puternice. Aveau tunuri de 130 mm, care trăgeau, dar nu în noi, care eram ascunşi sub coasta înaltă de la Agigea, ci undeva spre uscat. Două bubuituri apropiate şi foarte puternice mă fac să cred că au explodat lîngă mine. Dar erau tunurile noastre, care deschiseseră focul la o distanţă de 11 mii de metri. Imediat, încep să tragă şi tunurile de pe distrugătorul Regina Maria».

La ora 4,20, nava sovietică «Harkov» a fost lovită de un obuz românesc. Aproape imediat, un alt obuz retează catargul principal al celuilalt distrugător sovietic, «Moskva».

Focul românesc a fost susţinut, la ora 4,22, de artileria de coastă germană cu tunuri «Tirpitz». Grav lovite, cele două distrugătoare sovietice încep retragerea. În retragere, «Moskva» a lovit o mină, pe care a scufundat-o.

Nicolae Koslinski:

«Lupta continuă până când unul dintre cele două distrugătoare sovietice întoarce pupa spre coastă şi începe să lanseze nori de ceaţă artificială şi se îndreaptă spre larg cu acest camuflaj. Abia atunci l-am văzut bine, era un tricatarg cu o siluetă puternică, având o viteză mare. Noi şi „Maria“ oprim focul, numai „Mărăşeşti“ continuă să mai tragă peste perdeaua de fum. Mai trag şi tunurile grele germane. Răsare soarele şi vedem cele 2 coloane de fum spre est. Tocmai ne uitam după ele când se iveşte o flacără foarte mare sub prima coloană de fum. După ce flacăra se stinge, nu se mai vede decât o singură coloană de fum. A fost ceva pe cât de neaşteptat, pe atât de uimitor. Desigur că nava inamică lovise o mină şi se destrămase ca un avion. Impresia generală la bord era că unul dintre cele două distrugătoare ruseşti ar fi primit o lovitură care-l făcuse să schimbe direcţia, pentru a se îndepărta ocrotit de fumul artificial».

Două vedete torpiloare româneşti «NMS Viforul» şi «NMS Vijelia» pleacă în urmărirea lui «Harkov», dar au fost respinse de restul grupării «Voroşilov». O altă navă de escortă a lui «Voroşilov» detonează o altă mină,  avariindu-l pe acesta. Totuşi, cele două vedete româneşti aduc la mal supravieţuitori de pe «Moskva».

Din nou, comandorul Nicolae Koslinski:

«Am zărit, de la dana unde ne oprisem să alimentăm, două vedete torpiloare româneşti aducând la dana zero supravieţuitorii de pe distrugătorul sovietic scufundat. Comandantul grupului de submarine şi vedete plecase cu „Viscol“ şi „Vijelia“ la locul naufragiului, de unde luaseră la bord 26 de supravieţuitori. După ce li s-a uscat îmbrăcămintea udă, marinarii sovietici au fost escortaţi la baza navală.

Am aflat astfel că nava scufundată era un mare distrugător, „Moskva“, de 2.895 tone, avea cinci tunuri de 130 mm, nouă tuburi lans-torpile, viteza de 35 noduri şi că celălat distrugător se numea „Harkov“».

În urma acestui eşec, marina sovietică n-a mai îndrăznit să se apropie de ţărmul românesc până după 23 august 1944, când România a trecut de partea aliaţilor. Pentru faptele lor de arme, marinarii români aveau să-şi plătească scump vitejia, cu deportări în Siberia, în cursul cărora unii dintre ei şi-au pierdut şi viaţa“.

* * *

„Enigma distrugătorului «Moskva»

Epava distrugătorului «Moskva», scufundat în vara anului 1941, zace pe fundul mării undeva travers de Portul Constanţa.

După aproape 66 de ani, epava navei nu a fost încă localizată. Scafandrii militari români au efectuat scufundări în scopul descoperirii navei, însă fără rezultate concrete. Rămâne încă ambiguu cine a lovit distrugătorul «Moskva», bateriile de coastă română sau germană ori distrugătorul «Regina Maria», care se angajase în luptă.

La 26 iunie 1940, ora 22.00, guvernul sovietic a prezentat o Notă ultimativă guvernului român prin care îi impunea cedarea teritoriului dintre Prut şi Nistru şi a Nordului Bucovinei. Întâmplător, peste exact un an, la 26 iunie 1941, în faţa Portului Constanţa, a fost scufundată puternica navă de război sovietică «Moskva.» Tot în vara anului 1940, la două luni şi câteva zile de la producerea primului rapt teritorial, ne-a fost luată Transilvania, prin Dictatul de la Viena.

Constanţa. Sâmbătă 21 iunie 1941, comandantul distrugătorului «Regele Ferdinand», căpitan-comandorul Tudor Isvoreanu, a poftit la el acasă câţiva camarazi, comandanţi de nave: căpitan comandorul Eugen Deleanu (distrugătorul «Mărăşti.»), căpitan comandorul Aurel Pelimon (distrugătorul «Mărăşeşti»), căpitanul Horia Popovici (torpilorul «Năluca»).

Către ora 22.00, ei au fost preveniţi de comandorul Alexandru Bardescu, comandantul Forţelor Navale Maritime (FNM), de asemenea invitaţi, «să fie gata» şi să doarmă în acea noapte la bordul navelor lor. La ora 1.30, comandorul Bardescu a comunicat prin telefon navelor că «de la ora zero a început starea de razboi cu Rusia».

Comunicarea oficială s-a făcut dimineaţa, când F.N.M a transmis ordinul de luptă Nr. 353/ 21 iunie 1941. (Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu, «Marina Română în al II-lea război mondial»).