Sunday, September 27, 2026
14.9 C
Bucharest

“Lumea energiei, aşa cum o ştiam, nu va mai fi niciodată la fel”

Sectorul energiei din Europa se confruntă cu “o criză excepţională”, a afirmat vineri Catherine MacGregor, directorul general al importatorului francez de gaze Engie, adăugând că actualele evoluţii, dominate în special de reducerea livrărilor ruseşti şi de necesitatea trecerii la energie verde, sunt “un moment de răscruce”, transmite Reuters.

“Lumea energiei, aşa cum o ştiam, nu va mai fi niciodată la fel”, a declarat şeful Engie la postul de radio RTL.

Întrebată dacă Engie, principalul furnizor de gaze pentru gospodăriile din Franţa, s-ar putea confrunta cu o penurie de gaze în această iarnă, MacGregor a răspuns că est “extrem de încrezătoare că nu vor fi probleme”, cu excepţia cazului în care condiţiile meteo severe duc la o cerere neobişnuit de ridicată.

“De aceea mesajul privind economisirea energiei rămâne extrem de important”, a adăugat şeful Engie.

Gazprom a informat Engie în legătură cu reducerea livrărilor de gaze, începând de marţi, din cauza dezacordului dintre părţi privind aplicarea unor contracte.

Gazele din Rusia reprezintă acum mai puţin de 4% din importurile Engie, faţă de 17% înaintea războiului din Ucraina, iar în ultimele luni livrările au scăzut la doar 1,5 TWh, a anunţat grupul francez de utilităţi.

Luna trecută, Engie a încheiat un contract pe trei ani cu firma de stat algeriană Sonatrach privind preţul gazelor ce vor fi livrate prin gazoductul submarin Medgaz, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an. Sonatrach şi Engie “au ajuns la un acord privind contractul de furnizare şi vânzare a gazelor naturale prin Medgaz”.

Contractul dintre cele două companii, încheiat încă din 2011, asigură aprovizionarea Engie cu gaze naturale de către Sonatrach, prin gazoductul Medgaz.

Cu ocazia semnării acordului, Sonatrach şi Engie au confirmat şi “intenţia lor de a extinde parteneriatul în domeniul gazelor naturale lichefiate (GNL) şi al gazelor naturale. Engie este un jucător major economic în Algeria, în special pe segmentul de explorare şi producţie a gazelor naturale, fiind şi principalul cumpărător al ţării de GNL.

Luni, vicepreşedintele Engie Claire Waysand a anunţat că firma franceză este în negocieri cu Sonatrach privind potenţiala majorare a exporturilor de gaze către Franţa pe termen mediu spre lung şi nu doar pentru această iarnă.

De asemenea, Claire Waysand a dat asigurări că Engie are “suficiente volume de gaze” pentru această iarnă.

A sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei, a afirmat vineri preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters.

De asemenea, preşedintele Comisiei Europene a cerut măsuri pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale pe care le fac furnizorii de electricitate din actuala criză a gazelor, iar banii să fie folosiţi pentru sprijinirea companiilor şi a cetăţenilor vulnerabili.

“Cred cu fermitate că este acum momentul pentru o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa. Plafonarea poate fi propusă la nivel european şi există de asemenea baza juridică pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale, ca măsură de urgenţă într-un moment de criză”, le-a spus jurnaliştilor oficialul UE, la o reuniune a parlamentarilor conservatori din Germania.

Pe data de 9 septembrie, miniştrii Energiei din UE se vor reuni pentru a discuta răspunsul lor la creşterea preţurilor.

“În ultimele luni am lucrat din greu la nivel european pentru a lupta contra manipulărilor preşedintelui Vladimir Putin. Am convenit capacităţi comune de stocare a gazelor şi până acum gradul de umplere este de 80%, în medie, cu două luni mai devreme decât ne aşteptam”. Iar Norvegia exportă în UE o cantitate de gaze mai mare decât cea livrată de Rusia, a declarat Ursula von der Leyen.

Oficialul a adăugat: “Dar toate acestea nu sunt suficiente: vedem că piaţa electricităţii nu mai funcţionează din cauza perturbărilor masive provocate de manipulările preşedintelui Putin. Rusia optează acum mai degrabă să ardă gazele decât să livreze Europei volumele contractate”, scrie Agerpres.

 

 

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img