Home Articole Mafia PDL din PNL, finantari cu bani negri in campanie

Mafia PDL din PNL, finantari cu bani negri in campanie

7037
8
SHARE

Marea pacoste din PNL : mafia din PDL, specializata in bani negri, fraude electorale si comportament de tip mafiot !

Gheorghe Ștefan, fost primar al municipiului Piatra Neamț, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la trei ani închisoare cu executare în dosarul privind finanțarea ilegală a PDL, scrie Agerpres.

Inițial, pedeapsa de trei ani a fost dată de Tribunalul București pe data de 13 ianuarie 2017, însă Gheorghe Ștefan a atacat decizia la Curtea de Apel București, deși el a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească această condamnare.

Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 165.000 de euro de la Gheorghe Ștefan, fiind menținut sechestrul până la concurența sume de 235.000 de euro.

În prezent, fostul primar se află în penitenciar, el fiind condamnat definitiv în octombrie 2016 la șase ani închisoare în dosarul “Microsoft”.

Pe 13 decembrie 2016, procurorii DNA Ploiești au sesizat Tribunalul București cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Gheorghe Ștefan, fost primar al municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte PDL, acuzat de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Image result for pdl pnlConform acestui acord, Gheorghe Ștefan a acceptat să primească 3 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 3 ani, după executarea condamnării, a unor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor.

Potrivit DNA, în 2009, în cadrul PDL a existat o înțelegere între secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan în sensul obținerii de bani pentru partid.

Potrivit acestei înțelegeri, Gheorghe Ștefan a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate.

Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională — prin licitații trucate — cu firma deținută de omul de afaceri Berdilă Horațiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor.

În paralel, Gheorghe Ștefan i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru PDL suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Vasile Blaga.

Procurorii mai susțin că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naționale pentru PDL.

Related image

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Lucian Duţă, fost secretar executiv PDL, a pus la dispoziţia DNA imobile de aproximativ un million de euro pentru a acoperi cauţiunea din dosarul în care este acuzat că a luat mită 8,6 milioane de euro de la reprezentanţii a două firme de software, pentru încheierea şi derularea unor acte adiţionale la contractele privind sistemele informatice ale asigurărilor de sănătate, cardului naţional şi prescripţiei electronice, au declarat joi, pentru News.ro, surse judiciare.

8 COMMENTS

  1. De finantarile pesede de ce nu ziceti nimic? pdl=psd aceeasi mizerie, si pesedistii au destui condamnati care au contribuit tot din bani negri la finantarea partidului

  2. Dle Tudor pentru dvstra mafia PSD nu exista? O alta intrebare pt dvstra: care partid e cel mai mafiot: PDL, PSD sau PNL?

  3. Radu , doar nu crezi că e vorba de doar un partid sau altul ! Toate îs finanțate cu bani negrii în campanie.Dezamăgitor ! În sensul că tu ne dai o știre pe care defapt noi ți-am dat-o și redat-o de ani întregi ! În fine , astăzi se fac 98 de ani de la Eliberarea Oradiei . Din punctul meu de vedere , asemenea sărbători reprezintă în mod egal ce-au făcut extremiștii seui că și-au aborat steagul funerar de Ziua Națională. În ziua de astăzi , asemenea sărbtori nu-și mai au rostul pentru că toți suntem corciți.Nu există român pur sânge , nu mai există , nici nemții nu-s nemți get be get nici o națiune.În plus , că suntem români sau maghiari nu ne aduce mai multă pâine în casă sau ne oferim un loc de muncă mai bun . Suntem o țară multi culturală , trăindu-ne aceeași sărăcie în mod egal . Discursurile de astăzi mi s-au părut un afront împotriva maghiarilor deși crede-mă nu-mi inspiră nici un fel de emoție bună sau rea maghiarii , dar ca tematică a discursului asta s-a sărbătorit , o nouă palmă trasă maghiarilor și a ungurilor cu toate că trăim împreună

  4. Foarte bine ca l-au bagat la racoare pe Pinalti….Poate era bine sa fie anchetat si pentru alegerile din 2012 atunci cand in judetul s-au calcat pe picioare care,cum,sa o ajute pe Udrea sa-i ia cat mai multe procente ca sa intre in Parlament chiar si de pe 2.Buna si decizia de azi cu infiintarea acestei Comisii cu tema cercetarea alegerilor din 2009.Sa vedem ce s-a intamplat acolo,cum a castigat Basescu,noaptea,ca hotii !

  5. Au fost toţi alergătorii după funcţii politic în această situaţie şi doar unii sunt cu laţul pe gât!?
    Aşa anchete şi pedepse…oricui îi convine!
    Vor primi pensia grasă ca orice ”cocalar” analfabet sau învăţat cu diplome de ‘buzunare’, care a ocupat un loc de muncă nemeritat! Îmi pare rău să spun dar e adevărul real după 27 ani de democraţie:””o hoardă de hoţi şi escroci s-au perindat în politica românească doar pentru scopuri personale şi de grup(a se citi familie şi afini)””distrugând o naţiune şi o ţară!

Leave a Reply