Mafiotul PDL care a condus Posta Romana spre faliment, omul de incredere al Robertei Anastase – hoata nationala – este candidat pe listele ARD la Prahova. Pierderea Postei Romane este azi de peste 120 de milioane de Euro dupa doar doi ani de furt si incredintare de contracte catre smecherii PDL. Dosarul cu abuzurile si ilegalitatile depistate la Posta Romana a fost inaintat la Parchetul General. Care bineinteles, fiind vorba despre oamenii regimului Basescu, n-are timp si chef de anchete.

Iata ce scrie ziarul Gandul :

Fostul director al Poştei Române Dumitru Daniel Neagoe candidează pentru un mandat de deputat sub sigla ARD într-un colegiu uninominal din Prahova.

Declaraţia de avere depusă de Neagoe odată cu dosarul de candidatură arată că fostul director al Poştei Române, care în prezent este consilier judeţean şi administratorul unui SRL, deţine, din anul 1994, o casă de locuit de 200 de metri pătraţi cu terenul aferent de 181 metri pătraţi, în oraşul Breza din judeţul Prahova. (…) Anul trecut, Neagoe a încasat 62.705 lei salariu de la Poşta Română, potrivit declaraţiei sale de avere.

În prezent Dumitru Daniel Neagoe este administrator al SC Andin SRL, firmă înmatriculată în Breaza, care are doar câţiva salariaţi şi se ocupă cu comerţul cu amănuntul de produse alimentare, băuturi şi ţigări.

Dumitru Daniel Neagoe a preluat conducerea Companiei Naţionale Poşta Română la mijlocul anului 2010, fiind înlocuit din funcţie în luna mai a acestui an. Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica, declara, după înlocuirea din funcţie a lui Neagoe, că în ultimii ani a existat “o acţiune de devalizare” a Poştei Române, “situaţie fără precedent”, care a pus în pericol o instituţie strategică a statului român şi siguranţa financiară a 36.000 de angajaţi şi a familiilor acestora.

El spunea că Poşta are o datorie la bugetul de stat reeşalonată de aproximativ 110 milioane de lei, la care se adaugă amenda Consiliului Concurenţei, de peste 100 de milioane de lei.

Raportul Corpului de control al primului-ministru la Poşta Română, finalizat în luna iunie, arată că în anii 2009, 2010 şi 2011 conducerea Poştei, respectiv Consiliul de Administraţie şi conducerea operativă, a pus în executare bugetele de venituri şi cheltuieli cu încălcarea hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor, prin care aceste bugete au fost aprobate, şi prin încălcarea dispoziţiilor imperative ale actelor normative (hotărâri de guvern) care au aprobat respectivele bugete.

“Modul în care a acţionat conducerea Poştei Române a determinat înregistrarea de către companie a unor pierderi în sumă totală cumulată de 485.512.396 lei, sumă care rezultă din cumularea pierderilor anuale înregistrate în perioada 2009-2011”, potrivit raportului de control.

La capitolul concluzii, raportul conţine ideea că au fost constatate mai multe “fapte posibile de natură penală care s-ar asocia cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată”.

25 COMMENTS

  1. USL-ul ar trebui sa ridice statuie oamenilor din presa scrisa si vorbita pentru cata campanie au facut pentru dezvaluirea neregulilor si jafurilor PDL-iste, oameni care nici macar nu sunteti platiti sau protejati pentru cate isi suma si risca. multumesc domnule Radu Tudor pentru ca faceti parte din aceasta echipa a oamenilor de presa pregatiti, curajosi si asumati de la care ar trebui sa invatam cu toti.

  2. Trebuie sa fim corecti cu omul.Merita in parlament.E supracalificat.Inchipuit-va un presedinte de comisie impotriva abuzurilor care e profesor in acest fel de infractiuni.Ar face cu adevarat performanta.

  3. Nici nu se pune problema “posibile fapte penale “,EGESTIUNE FRAUDULOASA si scurt trebuie anchetat si deferit justitiei.Noi platim facturi la caldura peste veniturile pe care le incasam din munca iar altii isi bat joc de banii publici -e inadmisibil.

  4. Iarasi o luam de la capat. De ce Biroul electoral aproba lista in care este inclus acest INFRACTOR? E clar ca vom asista din nou la o mizerie in urmatorii 4 ani. Mincinosii de politicieni nu fac altceva decit MINTA IAR TELEVIZIUNILE II ASCULTA CU O INCINTARE DEOSEBITA. Vrajala, Vrajala si iaras vrajala. Domnule TUDOR va rog sa ii informati pe productorii de manipulari gen securitatea LUI Ceausescu ca sunt PROSTI DE BUBUIE.

  5. Si .Hotii cu hotia si conturiile grase sau prorietati valoroase iar cetateanul cu plata.Ba mai mult propusi in functii inalte.Cine-i pede`seste pe astia ,cine recuereaza paguba cine-i impiedica sa mai fie functionari sau sa participe la alegeri pe VIATA’?NIMENI.

  6. Eu sunt printre cei mai vehementi cetateni impotriva lui TB.
    Insa toata A3 continua sa prezinte faptul ca TB e rau. Mi se pare un pleonasm deja.
    Eu sunt mult mai interesat de ce va pune in loc USL…
    Investitiile in 3 domanii mari si late trebuie sa fie prioritare:
    Infrastructura de transport, energie electrica si agricultura.
    Am pus transporturile pe primul loc pentru ca toate tarile, inainte sa se dezvolte, au creat cai de transport cat mai rapide.

    • Exact. Niste ipocriti ! Astia care au ucis caini pentru ca legea nu le face nimic si care au incercat sa ucida oameni prin masurile lor, ne arata noua ca ei au inima ? Extremismul de dreapta UDMR-ist, PDL-ac si ARD-ac, n-are cum sa aiba inima.

  7. @flo12 🙂 genial
    pe de alta parte ASTEPT ziua in care o sa vedem macar cativa dintre jegosii astia la parnaie
    in frunte cu chiorul
    LA PUTINI ANI basele
    putini ani in viata si putine zile la putere

  8. Aseara am constatat stupefiata ce campanie facea Antena3 Elenei Udrea.De ce tot vorbiti despre ea?!Chiar daca se vrea negativa,tot reclama se cheama,n-o mai tot aduceti in atentia publicului,zau ca nu mai suntem curiosi sa auzim mereu si mereu “stiri” despre cum se imbraca,cum croseteaza(tricoteaza)sau da cu mopul!Sau se preface ca face toate astea si/sau se preface a fi candida si inocenta.NU MA INTERESEAZA!!!Nici pe mine nici pe mii si mii de alti oameni care nu-i mai vor pe hotii si banditii care au darimat,furat,devastat,distrus Romania!Bateti la usi deschise,nu mai e nevoie sa va pierdeti vremea cu lucrurile lamurite in atitea emisiuni in care ne-ati oferit dovezi ale infractiunilor si minciunilor PDL.

  9. Ma revolta la maxim clipul ARD,mint cu nerusinare.Nu stiu cum mai rabda pamantul pe tupeistii astia.Nu ii suport!!!!!!!!!!

    Legat de postare: Diaconu, om cinstint, nu are loc in Parlamanet,iar unul care a delapidat statul risca sa fie ales.Ploiesteni iesiti la vot masiv,nu il girati pe nenorocit!

  10. Senatorul Gyorgy Frunda (UDMR) afirmă că “numitorul comun al Uniunii Europene şi al Împărăţiei Mariei Tereza sunt regiunile, iar viitorul se bazează pe aceste regiuni”, subliniind că regiuni din Transilvania au dobândit autonomia sub Maria Tereza, iar România “să o lase mai uşor cu statul naţional”.
    Sursa: Realitatea
    Ca sa intelegeti ce inseamna votul din Decembrie. USL trebuie sa se delimiteze de UDMR (fara D, ca n-are cum), altfel va fi jale in Romania. Vinovati pentru promovarea acestei organizatii extremiste sunt si unii formatori de opinie, care inca o considera o organizatie in regula. UDMR nu este deloc in regula, este o organizatie care ataca Statul National Unitar Roman, ceea ce ii face pe membri acestei organizatii niste puscariabili.

  11. Am auzit de multe ori ca daca in loc sa fie boc presedinte pdl ar fi fost ales blaga buldogul ar fi schimbat soarta portocaliilor ! Eu nu cred asta , blaga e fff slabut ca politician !Alegerea lu’ videanu ( sef campanie ) si ungureanu ( purtator de cuvant ) mi s-a parut f proasta ! dar care ar fi mai buna !? niciuna

    • Mie-mi vine deja sa rad cand ii vad pe ARD-acii astia cum incearca sa ne explice noua cum vor redresa ei Romania dupa ce au facut-o pilaf. Pacat e ca rasu’plansu’ totusi.

    • Se vor arde intre ei doar atunci cand romanii vor vota un partid sau o alianta cu adevarat romanesti, in procent de 80%. Macanelile cu 50%+1 sunt foarte periculoase pentru viitorul Parlament si pentru viitorul Romaniei. Cine sta acasa cand se alege Parlamentul e PDL-ac. A zis-o chiar Basalau.

  12. Cum scria mai damult un blogger “peste cat trebuie ” da dastept, vorba bunicului meu, ce-ti trebe, ba, ca sa fii fericit? Ia zi-i!
    Pai niste caramizi, niste ciment, sa ridici acolo, doo camere-nghesuite pa tarlaua parinteasca, sau doo camere la bloc, un logan indesat intre alea ale vecinilor, o curte la tara, unde s-te duci la gratare si cam atat. Ce sa-ti trebe mai mult? Aaa, stiu io, care-s un lacom! Mor da foame da sanatate la aia micii si, mai ales, la ai batrani, mor da foame da zambete-n jur si da fetze colorate, ca m-am saturat d-alea cenusii si-ncruntate. Nu prea mi-e da sanatatea mea, tocmai d-aia-mi si vine sa-mi introduc adaosu-n legea sanatatii mamii lor. D-a mea nu-mi prea pasa, egoist, deh, ca daca mor cu mama veghindu-ma la cap, mai fericit nici c-as putea sa plec. Uite,d-aia nu prea-i inteleg io p-astia, da dreapta. Dreapta cui, ma, nesatuilor? Care nu va mai ajunge, ajunge-v-ar florile pamantului, sa vi le puneti pa piept cat mai curand! Voi, astia, da va tineti ca duceti civilizatia mai daparte, da’ voi nu faceti dacat sa-ndemnati omu’ sa-si doreasca ce nu-i trebe! Sa dea Dumnezeu sa va-ngropati in Mertzane mai degraba! Si sub betoanele-alea da le tot turnati, ca parca va faceti mausolee. Civilizatia o ducem noi, prostii dracu’, noi, astia cumintii si usor da saturat-ii. Ca faptele noastre pa pamant au d-a face cu oamenii, umanitatea si umanismul, ca sa-ntelegeti si voi ce zic. Faptele noastre mici si nebagate-n seama, doo camerele-alea, loganu’ si grataru-ala. Mersu’ nostru-nainte, ingenunchiati, cum altfel, ca, la cate ne puneti in spinare, n-o-ti vrea sa defilam ca fotomodelurile-alea da va-nsurati voi cu ele, sa va toace averile si sa va luati alte tocatoare pa urma, c-aveti da unde da, doar dati dintr-al nostru, ce va pasa voua? Noi ducem crucea omenirii, pa voi va doare-n cur, inchinatori la bani si la ziduri goale, da va rugati la ele sa va moara dusmanii-n loc sa va rugati sa va fie prietenii sanatosi! Uitati-va la mine, ce va spun! Piatra pa piatra si os pa os n-or sa ramana da voi, nemernicilor! Da unde stiu io? Aaa…! Pai mi-a spus Dumnezeu mie!

  13. Dar de Micky Spaga cand ne povestesti un pic? nu mult, doua randulete sa aflam si noi cat de cinstit este.
    Sau de cei 11 mil de lei cheltuiti in Vrancea pe promovarea vinului? Vrancea care sub tutela lui Oprisan a ramas unul dintre cele mai sarace judete ale tarii.
    Dar de aventurile proxenentului Negoita (Robert, cel cu 1200 de apartamente pe pers fizica) care tocmai s-a hotarat sa dea 5 mil pe un sediu de primarie si sa mansardeze apartamente la 1000 eur/mp (ca pe piata sunt la 500-700 si i se par prea ieftine)
    Eu zic ca e f ok sa ne arati hotiile PDL-ului dar nici sa lasi de inteles ca hoastele batrane ale PSD-ului ar fi niste virgine nu e cuser. O sa zici ca sunt mai multi hoti la PDL. ok – atunci la 2 hoti de la PDL ne zici de unul de la PSD?
    Pai ori suntem obiectivi ori nu mai suntem?

    • USL-ul nu are pungasi ci doar fete mari.Poate cand or intelege Romanii ca toti is pungasi o sa se schimbe ceva in tara asta.Pana atunci la furat prin Rotatie si nenorocit tara tot prin rotatie.

Leave a Reply to Pax VobiscumCancel reply