Wednesday, October 14, 2026
8 C
Bucharest

Marcel Ciolacu vrea presedintia PSD?

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu afirmă că rezultatul alegerilor prezidenţiale a fost dezastruos şi vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare şi că s-au făcut doar analize la nivel judeţean, apreciind că e timpul unei analize la nivel central, pentru că PSD are nevoie de un nou început.

”Rezultatele ne arată, însă, că în turul II al alegerilor prezidenţiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Asta după ce şi în turul I am avut, la fel, un număr foarte mic de voturi. Să fim cinstiţi: este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare. Şi atunci, şi acum, s-au făcut doar analize judeţene, nimic la nivel naţional. Acum cred că e timpul să vedem unde am greşit cu adevărat la nivel central, să judecăm raţional şi apoi să trecem la fapte. PSD are nevoie de un nou început. Avem alegeri locale în 6 luni. Acolo nu mai avem voie să pierdem!”, scrie Ciolacu pe Facebook.

El felicită toţi românii din ţară şi din străinătate care au înţeles cât de important este votul lor, indiferent de opţiunile exprimate. De asemenea, Marcel Ciolacu îi felicită pe toţi colegii mei din organizaţii, primari, preşedinţi de consilii judeţene, simpli membri sau simpatizanţi care au muncit extrem de mult în aceste luni de campanie. ”Mulţumiri speciale le adresez şi buzoienilor mei care mi-au fost alături întotdeauna!!, afirmă el.

”Sper ca viitorul mandat al lui Klaus Iohannis să aducă mai multe realizări pentru România”, spune Ciolacu.

Rezultatele oficiale parţiale ale alegerilor prezidenţiale de duminică indică faptul că în ţară, Klaus Iohannis a obţinut 63.16% din voturi şi Viorica Dăncilă – 36,89 %. În diaspora, Klaus Iohannis are un scor de 92,19%, iar Viorica Dăncilă 7,81%. Însumând voturile exprimate în ţară şi în străinătate, rezultă că în total au fost contabilizate 9.632.798 de voturi, reprezentând 96,03%, situaţie în care Klaus Iohannis a fost votat de 6.306.918 de alegători, reprezentând 65,47%, iar Viorica Dăncilă a primit voturile a 3.325.880, adică 34,53 %.

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, că se va face o analiză în interiorul partidului după rezultatul alegerilor, dar nu intenţionează să demisioneze. ”Dacă colegii vor considera că trebuie să fac acest pas, atunci trebuie să facem un congres pentru că am fost aleasă prin congres”, a spus Dăncilă, vorbind despre faptul că PSD are nevoie de ”înţelepciune şi mult calm”.

Marţi, Comitetul Executiv al PSD se reuneşte pentru a analiza rezultatul alegerilor, scrie news.ro

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img