Monday, October 12, 2026
15.2 C
Bucharest

Medicament anti-COVID19, rezultate promitatoare

Gigantul farmaceutic Merck şi o companie americană au anunţat sâmbătă progrese în dezvoltarea unui medicament administrat oral împotriva COVID-19: antiviralul lor în curs de testare a avut efecte pozitive în reducerea încărcăturii virale, notează AFP.

“Ştiind că există o nevoie neacoperită de tratamente antivirale împotriva SARS-CoV-2, suntem încurajaţi de aceste rezultate preliminare”, a declarat într-un comunicat Wendy Painter, director medical la Ridgeback Biotherapeutics.

Merck şi-a întrerupt la sfârşitul lui ianuarie lucrul la două potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19, dar îşi continuă cercetările privind două tratamente contra bolii, printre care molnupiravir, dezvoltat împreună cu compania americană Ridgeback Bio.

Medicamentul a redus semnificativ încărcătura virală la pacienţi după cinci zile de tratament, a indicata compania sâmbătă în cursul unei reuniuni cu specialişti în boli infecţioase.

Faza 2 a testului (studiile au trei faze înainte de posibila comercializare) a fost efectuată pe 202 de pacienţi nespitalizaţi, având COVID-19 cu simptome. Nu a existat nicio alertă în termeni de siguranţă, iar “din cele patru incidente grave raportate, niciunul nu a fost considerat în legătură cu medicamentul studiat”, a spus compania.

Antigripale ca oseltamivir (Tamiflu) şi zanamivir (Relenza) sunt uneori prescrise contra gripei sezoniere, dar cercetările întâmpină dificultăţi în găsirea unui antiviral împotriva COVID-19.

Rezultatele acestui studiu, “şi anume o scădere mai rapidă a încărcăturii virale la indivizii având COVID-19 în fază iniţială şi care au primit molnupiravir, sunt promiţătoare”, a dat asigurări William Fischer, unul dintre directorii studiului şi profesor de medicină la Universitatea din Carolina de Nord.

“Dacă sunt întărite de studii suplimentare, ar putea avea consecinţe importante în termeni de sănătate publică, în contextul în care coronavirusul continuă să se răspândească şi să evolueze în lume”, a adăugat el.

Merck lucrează, de asemenea, la un tratament numit MK-711. Primele rezultate ale studiilor clinice arată o reducere cu peste 50% a riscului de deces sau de insuficienţă respiratorie la pacienţii spitalizaţi cu forme moderate până la severe de COVID-19, a făcut cunoscut grupul la sfârşitul lunii ianuarie, scrie Agerpres.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img