Saturday, November 14, 2026
16 C
Bucharest

Mesaj ingrijorator al sefului diplomatiei americane, in vizita din Ucraina

Concentrarea de trupe în apropiere de frontiera Ucrainei îi permite preşedintelui rus Vladimir Putin să dea un ordin de atac care să fie executat foarte rapid, a declarat miercuri secretarul de stat american, Antony Blinken, aflat într-o vizită la Kiev.

El a adăugat că speră ca Rusia să urmeze o cale diplomatică şi paşnică la întâlnirea pe care o va avea săptămâna aceasta la Geneva cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru a detensiona criza legată de Ucraina, transmite Reuters.

“Ştim că există planuri de întărire a forţei (ruse – n. red.) respective, cu un preaviz foarte scurt, pentru a acţiona mai agresiv împotriva Ucrainei”, a spus Blinken în faţa unor diplomaţi, la ambasada americană de la Kiev, scrie Agerpres.

Administraţia SUA a anunţat miercuri deblocarea unei sume suplimentare de 200 de milioane de dolari drept ajutor acordat Ucrainei pentru apărare, informează AFP şi Reuters.

SUA au anunţat în decembrie acordarea acestei sume de ajutor suplimentar pentru Ucraina, în scop defensiv.

“Susţinem suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi vom continua să acordăm Ucrainei sprijinul de care are nevoie”, a declarat un oficial al Departamentului de Stat american, care îl însoţeşte pe secretarul de stat Antony Blinken în vizita la Kiev.

Trupele ruse despre care Moscova şi Minskul susţin că vor participa la exerciţii militare comune sunt o ameninţare directă pentru Lituania, a afirmat miercuri ministrul apărării al acestei ţări membre a NATO, Arvydas Anusauskas, potrivit Reuters.

”În situaţia actuală, considerăm intrarea forţelor militare ruse în Belarus nu doar un factor destabilizator pentru situaţia securităţii, dar chiar o ameninţare directă mai mare pentru Lituania”, a scris Anusauskas pe Facebook.

Un înalt demnitar din Departamentul de Stat american a declarat marţi că Washingtonul este îngrijorat de un proiect de reformă constituţională în Belarus ce ar permite desfăşurarea de arme nucleare ruseşti pe teritoriul acestei ţări care se învecinează cu Ucraina şi Polonia.

În plus, exerciţiile militare ruso-belaruse anunţate marţi de Minsk “sunt mult peste normă” şi ar putea prevesti o prezenţă militară permanentă a Rusiei în fosta republică sovietică care a rămas unul din cei mai apropiaţi aliaţi ai Moscovei, potrivit oficialităţii americane.

Deplasările de trupe ruse în apropierea frontierei cu Ucraina au determinat Occidentul să se teamă că Rusia planifică o invazie.

#SUA, #Blinken, #Ucraina, #Rusia

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img