Tuesday, November 18, 2025
11.1 C
Bucharest

Ministru de Interne si seful DSU anunta o dotare in premiera pentru Romania

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va avea două avioane mediu-curier pentru transportul pacienţilor, acordul pentru achiziţia acestora fiind semnat vineri. Valoarea contractului este de peste 25 de milioane de euro, fără TVA. Avioanele vor permite transportul pacienţilor de terapie intensivă, inclusiv al nou-născuţilor.

La sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc, vineri, semnarea acordului pentru achiziţia celor două avioane mediu-curier. Cu acest prilej, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode a afirmat că acestea vor putea transporta pacienţi în stare critică pe o rază de 3.500 de kilometri.
“Vor fi achiziţionate două avioane mediu curier, echipate medical, care vor putea transporta pacienţi în stare critică, foarte important, pe o rază de aproximativ 3.500 de kilometri în întreg spaţiul european. Prin această achiziţie este consolidată capacitatea aeriană de răspuns şi de creştere a gradului de disponibilitate a aeronavelor pentru transportul aerian pe distanţe medii şi lungi. Nevoia de dotare cu astfel de aeronave este justificată de numărul în creştere al misiunilor cu caracter umanitar la care sunt solicitate aeronavele Inspectoratului General de Aviaţie, inclusiv misiuni care nu pot fi executate cu elicoptere”, a afirmat Lucian Bode.
El a precizat că multe dintre elicopterele Inspectoratului de Aviaţie vor ieşi din serviciu, vechimea lor fiind între 30 şi 48 de ani.

“În anii următori, multe dintre elicopterele vechi, aflate în dotarea Inspectoratului de Aviaţie vor ieşi din serviciu ca urmare a expirării resursei tehnice totale, unele având o vechime foarte mare şi când spun ”foarte mare”, mă refer la faptul că vechimea lor este undeva între 30 şi 48 de ani, ceea ce face incertă posibilitatea prelungirii resursei. În aceste condiţii, nevoia de achiziţii a noilor aeronave era una stringentă şi absolut necesară. În acest moment, gradul actual de încadrare cu mijloace tehnice pentru transport pe distanţe medii şi lungi se situează doar la 25% din necesar, însă, după recepţia celor două aeronave, şi îmi doresc ca această recepţie să se realizeze la începutul anului viitor, practic vom putea vorbi de o dublare a capacităţii, care se va duce în salvarea de vieţi omeneşti şi reducerea timpului de răspuns al intervenţiilor de urgenţă”, a explicat ministrului Afacerilor Interne.
El a precizat că avioanele vor putea fi folosite şi pentru transportarea de echipamente şi echipe medicale precum şi de organe prelevate pentru a fi transplantate.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că avioanele respective permit transportul pacienţilor de terapie intensivă şi au în dotare şi o componentă pentru nou-născuţi aflaţi în stare gravă.

“Permit transportul a doi pacienţi, chiar şi trei, dacă este necesar, de terapie intensivă, cu echipă medicală cu tot, şi au în dotare, ca o premieră, inclusiv posibilitatea de a transporta pacient pe plămân artificial şi mai are în dotare şi componenta pentru nou-născuţi, adică incubator care permite transportul unui nou-născut prematur care necesită îngrijiri de terapie intensivă pe timpul zborului. Raza va fi una medie, care va acoperi tot teritoriul european, şi ne aşteptăm ca aceste avioane să înceapă să intre în dotarea noastră către sfârşitul anului 2022”, a transmis şeful DSU, citat de news.ro.

Hot this week

Bolojan încalcă angajamentele României în NATO, când avem război la graniţă?

Liderii coaliției au discutat luni seara, din nou, despre...

Din surse oficiale

Din surse oficiale

România evacuează populaţie din cauza bombardamentelor Rusiei. De ce nu-l declarăm pe ambasadorul Lipaev persona non-grata?

România evacuează populaţie din cauza bombardamentelor Rusiei. https://www.antena3.ro/externe/rusii-au-atacat-cu-drone-portul-izmail-la-granita-cu-romania-o-nava-care-transporta-motorina-a-fost-lovita-si-a-luat-foc-766945.html Armata Română, parte...

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

Topics

Bolojan încalcă angajamentele României în NATO, când avem război la graniţă?

Liderii coaliției au discutat luni seara, din nou, despre...

Din surse oficiale

Din surse oficiale

România evacuează populaţie din cauza bombardamentelor Rusiei. De ce nu-l declarăm pe ambasadorul Lipaev persona non-grata?

România evacuează populaţie din cauza bombardamentelor Rusiei. https://www.antena3.ro/externe/rusii-au-atacat-cu-drone-portul-izmail-la-granita-cu-romania-o-nava-care-transporta-motorina-a-fost-lovita-si-a-luat-foc-766945.html Armata Română, parte...

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img